2014 – an negru pentru „verzi”. Sprijinul financiar al populaţiei se reduce de patru ori

Efectele Ordonanţei 57, de amânare în acordarea unui anumit număr de certificate verzi pentru industria regenerabilelor, se vor cumula cu cele ale Hotărârii de Guvern ce va decide anularea unui anumit număr de certificate pe motiv de supracompensare în industria de profil. Potrivit ANRE, acest lucru va însemna, anul viitor, scăderea de patru ori a sprijinului pentru industria "verde".
Florin Cojocaru - mar, 26 nov. 2013, 22:01
2014 - an negru pentru

Producătorii de energie eolieni şi fotovoltaici ar putea primi un sprijin financiar de patru ori mai mic din partea consumatorilor români, în 2014, ca urmare a cumulării efectelor a două acte legislative. Astfel, analiza Agenţiei de Reglementare în Energie pe piaţa de profil, ale cărei concluzii au fost publicate în aprilie, a relevat o supracompensare de 2 la 1 cost-beneficiu. Analiza se va transforma într-o Hotărâre de Guvern, până la sfârşitul anului, care va anula acordarea a trei certificate verzi pentru industria solară şi a 0,5 pentru cea eoliană. Astfel, solarul ar rămâne cu trei certificate , iar eolianul cu 1,5.

Potrivit preşedintelui ANRE Nicolae Havrileţ, acest ordin s-ar cumula cu efectele Ordonanţei 57/2014 promovate de Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie, care prevede amânara acordării unui număr de certificate verzi pentru firmele din eolian şi solar până la jumătatea lui 2017(1,5 la fotovoltaic, 1 la eolian).

Astfel, anul 2014 îi va găsi pe producătorii de energie din surse solare cu doar 1,5 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în reţea, iar pe cei eolieni cu doar 0,5 certificate verzi, de unde, până la jumătatea acestui an, erau 6, respectiv două certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în reţea.

„Se cumulează prevederile Ordonanţei 57 cu deciziile pe supracompensare. Să ne înţelegem însă. Producătorii de energie din surse regenerabile nu pierd certificate verzi prin Ordonanţa 57, acordarea acestora se amână”, explică Havrileţ.

Totuşi, la Asociaţia Română pentru Energie Eoliană nu e panică. Motivul ni-l spune preşedintele Asociaţiei Ionel David: „Senatul a făcut menţiunea că nu se cumulează amânarea certificatelor cu supracompensarea. Cel mai probabil, supracompensarea va anula amânarea, aşa că eolianul ar putea rămâne cu 1,5 certificate verzi”, spune David. Pe firul logic, solarul ar pimi, în 2014, trei certificate verzi. Camera decizională este însă Camera Deputaţilor.

Pe lângă toate aceste veşti proaste pentru investitori, există spectrul chiar a unei înrăutăţiri a situaţiei. Un proiect de lege al Departamentului pentru Enegie, condus de ministrul Constantin Niţă, prevede limitarea la 3.315 MWh a cantităţii de energie care este preluată în sistem, deci beneficiară de certificate verzi. În acest moment, există deja peste 3.300 de MW instalaţi. Potrivit lui Havrileţ, legea are şanse mari să nu mai fie adoptată pentru că ar fi „aproape imposibil” să se găsească normele ei coerente de aplicare. „Se suprapune şi cu Ordonanţa 57, şi cu ordinul pe supracompensare. Părerea mea personală este că se va renunţa la ea. În sprijinul acestui lucru, pot spune că nici măcar n-a ajuns la noi pentru consultare, fapt neobişunuit”, afirmă preşedintele Havrileţ.

România are o capacitate instalată în eolian de circa 2.400 de MW şi în solar de circa 800 de MW.  Toată energia produsă este preluată cu prioritate în sistem. Pentru fiecare MWh livrat, producătorii din domeniu sunt recompensaţi cu certificate verzi care sunt plătite de toţi consumatorii de energie din România, inclusiv de populaţie. Teoretic, o scădere drastică a sprijinului populaţiei către industria regenerabilelor ar putea aduce ieftiniri la factura de energie. Însă, potenţiala ieftinire ar putea fi anulată de liberalizarea cu încă 10% a pieţei consumatorilor casnici.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă etapă în „prietenia” China-UE. Autoritățile de a Beijing ar putea comanda 500 de avioane Airbus, chiar de luna viitoare
O nouă etapă în „prietenia” China-UE. Autoritățile de a Beijing ar putea comanda 500 de avioane Airbus, ...
China analizează posibilitatea de a lansa o comandă pentru câteva sute de avioane Airbus chiar de luna viitoare, când liderii europeni vor vizita Beijingul pentru a sărbători legăturile dintre......
Președintele Nicușor Dan nu garantează că TVA nu va crește: Tot ce pot spune este că plec de la declarațiile din campanie. Ce spune despre impozitarea pensiilor
Președintele Nicușor Dan nu garantează că TVA nu va crește: Tot ce pot spune este că plec de la declarațiile din campanie. ...
Președintele Nicușor Dan a susținut o amplă conferință de presă în care a anunțat că în zilele următoare va fi ...
Rușii se apropie periculos de mult de orașul ucrainian Sumî
Rușii se apropie periculos de mult de orașul ucrainian Sumî
Forțele ruse au lărgit linia frontului în regiunea Sumî din nordul Ucrainei, au declarat oficiali și analiști, iar ...
Regatul Unit va trimite 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026
Regatul Unit va trimite 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026
Regatul Unit s-a angajat miercuri să furnizeze 100.000 de drone Ucrainei până la sfârșitul anului financiar curent, ...