Adio, autostrăzi – muzeu! Se schimbă legea pentru recepţia mai rapidă şi pe bucăţi a şoselelor de mare viteză

Autostrăzile-muzeu, adică şoselele finalizate şi nefolosite de nimeni, ar putea deveni istorie odată cu modificările la regulamentul de recepţie, propus de Ministerul Transporturilor. Schimbările vor permite deschiderea circulaţiei pe kilometri noi de autostradă anul acesta.
Anemona Andone - J, 02 aug. 2018, 18:35
Adio, autostrăzi – muzeu! Se schimbă legea pentru recepţia mai rapidă şi pe bucăţi a şoselelor de mare viteză

În ultimii ani a luat amploare în România un fenomen bizar, al autostrăzilor – muzeu. Deşi constructorii finalizează lucrările, autostrăzile nu sunt deschise însă şi circulaţiei. Printre cauze se număra şi regulamentul strict de recepţie a lucrărilor.

Spre exemplu, deşi un constructor finalizează lucrările pe lotul lui, acesta nu poate fi deschis circuaţiei dacă nodul de descărcare a traficului se află pe o secţiune de autostradă vecină, aflată încă în lucru.

Prin modificările la regulamentul de recepţie, nodul de pe lotul vecin va putea fi receţionat separat de restul autostrăzii neterminate.

„Recepţia la terminarea lucrărilor şi respectiv recepţia finală pot fi realizate şi pentru părţi/obiecte/sectoare din/de construcţia autorizată, în cazul în care Investitorul decide astfel, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, dacă acestea pot fi utilizate separat conform destinației lor”, se arată în proiect.

Această modificare s-ar putea aplica în cazul nodului Iernut aflat pe lotul din autostrada Tîrgu Mureş – Câmpia Turzii, construit de către Astaldi. Deşi lotul italienilor nu va fi terminat în întregime anul acesta, nodul Iernut ar putea fi recepţionat separat pentru a putea fi deschisă circulaţia pe loturile vecine. Este vorba despre secţiunile Ungheni – Ogra (10,1 km) și Ogra – Iernut (3,6 km), pe care austriecii de la Strabag şi nemţii de la Geiger le-ar putea finaliza anul acesta.

Un alt nod de autostradă care ar putea fi recepţionat separat de restul lucrărilor datorită noilor modificări este cel de la Moara Vlăsiei, de lângă Capitală. S-ar deschidere astfel circulaţia în zona Voluntari pe circa 3 kilometri din autostrada Bucureşti – Ploieşti, care acum stau nefolosiţi. Grecii de la Aktor ar putea finaliza totuşi anul acesta lucrările pe ultimii 3 kilometri care au mai rămas de construit din această şosea, pentru a fi deschişi circulaţiei simultan toţi cei 6 kilometri. De altfel, oraşul Voluntari nu poate suporta descărcarea autostrăzii Bucureşti – Ploieşti prin strada Popasului, atâta vreme cât aceasta nu se face concomitent cu deschiderea porţiunii din Capitală, potrivit reprezentanţilor Primăriei lui Florentin Pandele, care citează un studiu de trafic.

Şi ministrul Transporturilor Lucian Şova a anunţat joi că a promovat un proiect de Hotărâre de Guvern care va flexibiliza activităţile de recepţie la lucrările de infrastructură.

Ministerul Transporturilor mai promovase şi în decembrie anul trecut un proiect de Hotărâre de Guvern prin care voia să schimbe regulamentul, astfel încât să fie recepţionate şi autostrăzile neterminate, cu „deficienţe minore”. Acesta a dispărut între timp de pe site-ul instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...