Alro implementează un proiect cu fonduri europene de 115 milioane lei pentru cercetare-dezvoltare

Alro va implementa un proiect european în valoare de peste 115 milioane de lei pentru investiţii în Departamentul de cercetare-dezvoltare al companiei destinate îmbunătăţirii infrastructurii de cercetare pe segmentul tablă tratată termic din aliaje de aluminiu cu aplicaţii industriale de înaltă calificare, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 07 sept. 2016, 14:29
Alro implementează un proiect cu fonduri europene de 115 milioane lei pentru cercetare-dezvoltare

‘Alro S.A., cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (exceptând Rusia şi Peninsula Scandinavă) a fost anunţată în data de 6 septembrie 2016 de semnarea contractului de finanţare pentru implementarea proiectului ‘Investiţii în departamentul de CD al Alro destinate îmbunătăţirii infrastructurii de cercetare pe segmentul tablă tratată termic din aliaje de aluminiu cu aplicaţii industriale de înaltă calificare’, de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare în calitate de Organism Intermediar (OI) în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene (MFE) în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operaţional Competitivitate (POC)’, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, valoarea totală a proiectului depăşeşte 115 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de peste 35,98 milioane de lei.

Proiectul se implementează pe o durată de 24 luni, iar scopul acestuia este achiziţionarea de echipamente de cercetare – dezvoltare, respectiv echipament independent pentru cercetarea procesului de călire a tablelor din aliaje de aluminiu, echipament independent pentru cercetarea procesului de eliminare a tensiunilor interne din tablele din aliaje de aluminiu cu grosimi mai mici de 20 mm şi echipament independent pentru cercetarea procesului de îmbătrânire a tablelor din aliaje de aluminiu.

Pe lângă proiectele de cercetare-inovare, Alro investeşte, în 2016, şi în eficienţă energetică, precum şi în extinderea portofoliului de clienţi, prin creşterea capacităţilor de producţie de la sectorul de aluminiu procesat (table tratate termic, produse placate) şi în asigurarea continuităţii şi siguranţei proceselor tehnologice ale companiei.

Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România). Compania are exporturi în SUA şi Asia.

Te-ar mai putea interesa și
Telekom Romania Mobile anunță noile oferte de sărbători
Telekom Romania Mobile anunță noile oferte de sărbători
Telekom Romania Mobile a pregătit de sărbători oferte și cadouri pentru cei dragi, într-o promoție special creată pentru această perioadă, care are ca mesaj „Ne conectăm cu adevărat......
Autoritatea de concurență din Cehia investighează o posibilă înțelegere intre CEZ, EPH şi Veolia Energie la licitația pentru construirea de noi centrale elctrice
Autoritatea de concurență din Cehia investighează o posibilă înțelegere intre CEZ, EPH şi Veolia Energie la licitația ...
Consiliul Concurenţei din Cehia (UOHS) analizează o potenţială înţelegere anticoncurenţială între producătorii ...
Noul ministru german de Finanțe critică tentativa de preluare ostilă a UniCredit de către Commerzbank
Noul ministru german de Finanțe critică tentativa de preluare ostilă a UniCredit de către Commerzbank
Noul ministrul german de Finanţe, Jörg Kukies (foto), a folosit primul său discurs public de la preluarea mandatului pentru ...
MEDCITY începe lucrările la primul hub medical dedicat din Timișoara
MEDCITY începe lucrările la primul hub medical dedicat din Timișoara
MEDCITY, singurul dezvoltator din România ce activează exclusiv în dezvoltarea unor concepte imobiliare dedicate domeniului ...