UNSAR afirmă , într-un comunicat de presă, că sistemul de decontare directă adresează daunele materiale şi permite păgubiţilor să opteze între asigurătorul persoanei vinovate sau asigurătorul propriu (al păgubitului).
‘Acest lucru va crea antiselecţie şi va pune presiune pe asigurătorii care plătesc riguros despăgubirile. Totodată, aceşti asigurători (care plătesc riguros) vor avea o presiune imensă asupra fluxului de numerar (pentru că vor plăti despăgubiri în contul unor terţi, ca mandatari, pentru daune la care nu au poliţe şi nici prime). Luând în considerare modul în care se recuperează în prezent regresele, aceste companii ar avea probleme grave de lichiditate în câteva luni de zile’, se menţionează în comunicat.
Potrivit UNSAR, sistemul compensării sau decontării directe ‘nu reprezintă o opţiune fezabilă care să îmbunătăţească sustenabil funcţionarea RCA pe termen mediu şi lung şi în avantajul tuturor părţilor implicate’.
‘Considerăm că această propunere contravine principiilor fundamentale ale răspunderii civile delictuale şi, în consecinţă, ale asigurării de răspundere civilă’, se menţionează în comunicat.
Răspunderea civilă este angajată faţă de o terţă persoană păgubită, iar instrumentul asociat (asigurarea de răspundere civilă) este definit în consecinţă în Codul Civil, articolul 2.223. Practic, beneficiarul unei asigurări de răspundere civilă este întotdeauna terţul păgubit, asiguratul putând încasa despăgubirea doar dacă face dovada că a despăgubit persoana prejudiciată. ‘Dar, şi în acest caz, este vorba de restituirea unei despăgubiri plătite ca urmare a unui prejudiciu suferit de terţa persoană şi nu de către asigurat’, se mai precizează în comunicat.
Reprezentanţii UNSAR susţin că asigurătorii vor pierde controlul gestiunii daunelor RCA (gestiunea va fi făcută de alţi asigurători mandatari), până la urmă obiectul principal de activitate al unei companii de asigurări, ceea va duce la creşterea daunei medii şi implicit la creşterea preţului RCA.
‘Asiguraţii vor cumpăra RCA sau vor încerca să recupereze prejudiciile de la companiile cu servicii de calitate superioară, acesta fiind teoretic avantajul principal al sistemului. Însă, efectele introducerii unui sistem de decontare directă la RCA modifică fundamental mecanismele de funcţionare RCA şi vor genera costuri suplimentare atât pentru asiguraţi, cât şi pentru asigurători’, se mai spune în comunicat.
Potrivit UNSAR, impactul instituirii acestei proceduri pe piaţa RCA va conduce la deschiderea unui număr mare de dosare de daună. ‘Deşi toate companiile de asigurări vor fi afectate, jucătorii cu o reputaţie pozitivă şi care îşi respectă obligaţiile de plată a despăgubirilor vor fi în mod clar dezavantajaţi, percepţia asupra lor având de suferit ca rezultat al alinierii costurilor de instrumentare şi implicit a primelor (consecinţa directă fiind creşterea acestora), ca urmare a situaţiei create de alţi jucători, aflaţi fie în faliment sau situaţii de dificultate, prin politici de tarifare dezechilibrate’, se mai spune în comunicat.
Reprezentanţii UNSAR consideră că este necesar ca jucătorii care nu respectă regulile în ceea ce priveşte obligaţiile de despăgubire să suporte consecinţele, prin conformarea cu sancţiunile aplicate de către autoritatea de reglementare în baza legislaţiei existente în domeniu.
‘Gestionarea corespunzătoare a daunelor atât în interesul păgubiţilor, dar şi al asigurătorilor emitenţi, rămâne cea mai mare provocare într-o piaţă în tranziţie cum este piaţa românească. În acest moment există diferenţe semnificative între valorile medii ale daunelor materiale la nivelul asigurătorilor RCA. Acesta este unul dintre motivele principale în baza căruia sistemele de decontare directă funcţionează mai ales pe principii voluntare şi numai în pieţe mature şi stabile, unde linia de RCA este profitabilă’, potrivit UNSAR.
În aceste cazuri, asigurătorii participă voluntar în baza unor acorduri reciproce bazate şi pe încredere, cu fonduri suficiente astfel încât decontarea să se facă zilnic, respectiv săptămânal. În măsura în care aceste fonduri sunt epuizate fără a fi completate, atunci asigurătorul respectiv iese din sistem. ‘Fără a fi menţionate în mod clar şi funcţional criteriile de implementare pentru acest mecanism al decontării directe, dezechilibrul financiar deja existent pe piaţa asigurărilor se va agrava, el fiind amplificat şi de regresele cauzate de companiile falimentare sau în dificultate, ce pun presiune suplimentară asupra restului societăţilor active în segmentul RCA’, potrivit UNSAR.
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a fost înfiinţată în 1994 şi reprezintă 24 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.