Atacul Chinei la companii precum Rompetrol, Smithfield şi Pirelli poate influenţa şi economia României

După trei decenii de creştere economică accelerată, bazată pe industrializare, exporturi şi mână de lucru ieftină, China a acumulat lichidităţi colosale şi traversează o transformare a modelului economic. Până acum, banii au fost investiţi la sigur, în obligaţiunile guvernamentale ale ţărilor occidentale, în principal SUA. Treptat însă, tot mai multe resurse sunt alocate de la Beijing către protejarea intereselor economice ale companiilor chineze pe plan internaţional şi achiziţia de noi business-uri.

Logica din spatele expansiunii internaţionale a companiilor chineze, cu girul Beijingului, nu ascunde nimic neobişnuit: vor acces mai comod la materii prime, la tehnologie şi expertiză tehnică, proximitate cu pieţele de desfacere şi, nu în ultimul rând, brand-uri cu prestigiu şi recunoaştere globală. O ipoteză complementară ar fi că afaceriştii chinezi caută alte pieţe de creştere pe fondul încetinirii creşterii economice a Chinei.

În 2010, investiţiile străine directe atrase de UE din China s-au cifrat la doar 6,1 miliarde de euro, mai puţin decât India, Islanda sau Nigeria, potrivit datelor Deutsche Bank Research. Doi ani mai târziu, investiţiile chineze în Europa erau de 27 miliarde de euro, de peste patru ori mai mult. Conform datelor Eurostat, la finele anului 2014 investiţiile străine directe atrase de UE din China s-au cifrat la 20,7 miliarde de euro. Iar potrivit unui raport realizat de Mercator Institute for China Studies (Germania) şi Rhodium Group (New York), în 2015 investiţiile chineze în UE s-au ridicat de asemenea la peste 20 de miliarde de euro.

Printre cele mai importante achiziţii în 2015: producătorul italian de anvelope auto Pirelli a fost preluat, pentru 7,3 miliarde de euro, de gigantul ChemChina, iar al doilea mare operator hotelier european, Louvre Hotels, a fost cumpărat de Shanghai Jin Jiang pentru 1,3 miliarde de euro.

In Romania, chinezii ar putea detine cea mai mare rafinarie, Petromidia, si peste 400 de benzinarii, dupa ce la finele anului trecut si-au exprimat intenţia de a prelua pachetul majoritar de acţiuni al grupului KMG International (fostul Rompetrol Grup) de la compania kazaha de stat KazMunayGas. De asemenea, cel mai mare producător de porc, Smithfield Ferme, cu peste 1.000 de angajaţi, are acţionariat chinez: compania americană Smithfield Foods a fost cumpărată în 2013. Pirelli, preluat anul trecut de ChemChina, are o fabrică la Slatina. Site-ul companiei arată că Pirelli a investit în România, din 2005 și până în prezent, peste 555 de milioane de euro, creând peste 2.200 de locuri de muncă în Slatina. Omul de afaceri Nicolae Dumitru „Niro” este asociat 70% – 30% cu un afacerist chinez în acţionariatul Dragonul Roşu, cel mai mare complex comercial engros din ţară. La începutul acestui an, ChemChina a făcut o ofertă pentru preluarea producătorului elveţian de seminţe şi pesticide Syngenta, prezent şi în România, unde are aproximativ 100 de angajaţi.

La nivel mondial, gigantul american General Electric a vândut, la începutul acestui an, diviiza producătoare de electrocasnice către compania chineză Haier, iar Dalian Wanda, cel mai mare dezvoltator imobiliar din China, a preluat Legendary Entertainment, care are în portofoliu filme precum „The Dark Knight”, „Jurassic World” sau „Straight Outta Compton”. Dalian Wanda deţine deja din 2012 AMC, al doilea mare lanţ de cinematografe din SUA.
Astfel, valoarea totală a achiziţiilor anunţate de la începutul acestui an de chinezi la nivel mondial se ridică la 68 de miliarde de dolari, mai mult de jumătate din totalul investiţiilor chineze în străinătate în 2015, estimat de Dealogic şi American Enterprise Institute la peste 110 miliarde de dolari.

Companiile de stat sunt cei mai mari jucători în arena extinderii globale a Chinei, pe fondul programului asumat de preşedintele Xi Jinping de a întări comerţul internaţional şi de a deschide noi pieţe, din Asia Centrală până în Europa, pentru companiile care s-au concentrat în trecut predominant pe piaţa autohtonă.

China şi companiile chineze sunt considerate însă, în multe cazuri, mai degrabă un concurent decât un partener strategic. Ca exemplu foarte recent, guvernul Statelor Unite a restricţionat exporturile de produse americane către producătorul chinez de echipamente telecom ZTE pentru că ar fi încâlcat anumite interdicţii impuse de Washington asupra exporturilor către Iran. Tot ZTE s-a aflat în centrul unui scandal şi în 2012, când Departamentul Comerţului din SUA a anchetat compania chineză pentru că ar fi exportat către Iran computere şi software produse de Microsoft, Oracle şi Dell, încălcând astfel embargoul. În luna februarie, Comisia care verifică investiţiile străine în SUA a blocat vânzarea diviziei producătoare de corpuri de iluminat a Philips către un consorţiu chinez, tranzacţie de 3,3 miliarde de dolari. Divizia de corpuri de iluminat a Philips deţine în SUA atât unităţi de producţie, cât şi centre de cercetare-dezvoltare.

Dincolo de interesele strategice, există semne de întrebare şi cu privire la succesul viitor şi dezvoltarea afacerilor, odată preluate de investitori chinezi. Wang Jianlin, preledintele Dalian Wanda şi cel mai bogat om din China, a declarat recent pentru Financial Times că companiile chineze de stat nu au viziune pe termen lung şi au deficienţe în ceea ce priveşte standardele internaţionale de management şi guvernanţă corporativă. Principalele critici ale miliardarului chinez se referă şi la viteza foarte lentă cu care companiile de stat iau decizii. Aproximativ 70% din investiţiile străine directe atrase de UE din China anul trecut au venit de la companii de stat, faţă de 62% în 2014.

Rezervele valutare ale Chinei au ajuns, la sfârşitul lunii ianuarie, la peste trei mii de miliarde de dolari, mai precis 3.230 miliarde de dolari, cel mai redus nivel din 2012, pe fondul turbulenţelor de pe piaţa de capital, care au determinat banca centrală să vânda dolari pentru a susţine yuanul şi pentru a limita retragerile de capital.