Autostrada Lugoj-Deva: Peripeţiile prin care a trecut Umbrărescu pentru mutarea stâlpilor Transelectrica de pe lotul 4

Firmele constructorului român Dorin Umbrărescu au primit vineri undă verde pentru relocarea unor stâlpi Transelectrica de pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva. Asta după doi ani de peripeţii, în care s-au confruntat cu alunecări de teren, dar şi cu opoziţia proprietarilor din zonă.
Economica.net - D, 29 oct. 2017, 08:39
Autostrada Lugoj-Deva: Peripeţiile prin care a trecut Umbrărescu pentru mutarea stâlpilor Transelectrica de pe lotul 4

Sursa foto: Rocklee, membru al forumului Asociaţiei Pro Infrastructură

Vineri, 27 octombrie a fost emisă în sfârşit Autorizaţia de Construire pentru relocarea stâlpilor Transelectrica (LEA 400kV Mintia –Arad tronson 35-37) de la Bretea Mureşană (Km 83+835 – Km 84+525), care sunt încă situaţi pe amplasamentul expropriat suplimentar pentru construirea lotului 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva.

Asta după ce luni, 23 octombrie a fost semnat contractul cu Transelectrica pentru eliberarea amplasamentului, după cum au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii companiei naţionale de transport al energiei electrice.

„Transelectrica a primit solicitări de eliberare amplasament pentru trei tronsoane, aparţinând liniilor electrice aeriene LEA 400Kv Mintia-Arad şi LEA 400 Kv Mintia-Sibiu”, au precizat reprezentanţii companiei.

Ei au menţionat că pentru LEA 400 kV Mintia-Arad, în tronsonul 35-37, contractul pentru eliberarea amplasamentului a fost încheiat în data de 23 octombrie 2017.

Asocierea Tehnostrade SRL-Spedition UMB SRL a transmis către Companie în data de 19 februarie 2015 o solicitare pentru încheierea Contractului de eliberarea amplasament prin „Reglementarea coexistență între LEA 400 kV Mintia-Arad, în tronsonuL 35-37, cu Autostrada Lugoj-Deva, lot 4″. Contractul a fost semnat în data de 17 aprilie 2015.

„Din cauza lucrărilor la autostrada Lugoj-Deva lot 4 s-a declanșat o alunecare pronunțată a terenului în zona care a afectat stâlpul 37. Din acest motiv, antreprenorul a analizat un nou traseu pentru Autostrada Lugoj-Deva în zona stâlpilor 35-37 și condițiile de coexistență în noua situație, fapt ce a dus la încetarea contractului de eliberare amplasament, în conformitate cu clauzele contractuale”, au explicat reprezentanţii Transelectrica.

Ei au adăugat că, la data de 25 septembrie 2017, Asocierea Tehnostrade SRL-Spedition UMB SRL a solicitat încheierea unui nou contract pentru eliberarea amplasamentului prin „Reglementarea coexistență între LEA 400 kV Mintia-Arad, în tronsonuL 35-37, cu Autostrada Lugoj-Deva, lot 4″, acesta fiind încheiat în data de 23 octombrie 2017.

Tot luni, 23 octombrie 2017, a fost încheiat contractul de eliberare amplasament şi pentru LEA 400 kV Mintia-Arad, în tronsonul 15-20.

„În anul 2014, a fost eleborată și avizată documentația tehnică pentru reglementarea coexistenței viitoarei autostrăzi cu LEA 400 kV Mintia-Arad, în tronsonul stâlpilor 15-20. Ulterior, soluţia a fost imposibil de implementat, deoarece antreprenorul nu a a putut obține acordurile proprietarilor de teren„, au mai spus reprezentanţii Transelectrica.

Posibilitatea de reglementare a coexistenței a fost reanalizată în anul 2016, fiind identificată și aprobată o nouă soluție. Astfel, la data de 25 septembrie 2017, Asocierea Tehnostrade SRL-Spedition UMB SRL a solicitat încheierea unui contract pentru eliberarea amplasamentului privind „Reglementarea coexistență între LEA 400 kV Mintia-Arad, în tronsonul 15-20, cu Autostrada Lugoj-Deva, lot 4″, care a fost semnat la data de 23 octombrie 2017.

Pentru LEA 400 kV Mintia-Sibiu, în tronsonul 6-8, contractul de eliberare amplasament a fost încheiat la data de 29 mai 2017.

„Asocierea Tehnostrade SRL-Spedition UMB SRL a transmis o adresă în data de 28 martie 2017, prin care a solicitat încheierea Contractului pentru eliberarea amplasamentului privind „Reglementarea coexistență între LEA 400 kV Mintia-Sibiu, în deschiderea 6-8 și Autostrada Lugoj-Deva, lot 4, sector Ilia Deva km 77+361-km 99+500”. Contractul a fost semnat în data de 29 mai 2017″, au mai spus reprezentanţii Transelectrica.

Contractul pentru construirea lotului 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva (22,14 km) a fost atribuit asocierii Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL în august 2013, pentru suma de 419 milioane de lei (reprezentând 40% din estimarea inițială a CNAIR). Stadiul fizic al lucrărilor pe acest lot este de 63%, conform datelor din luna octombrie de pe site-ul Companiei de Drumuri.

Te-ar mai putea interesa și
Noi lucrări de modernizare la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), anunţă CNAB
Noi lucrări de modernizare la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), anunţă CNAB
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a început lucrări de modernizare, înlocuire şi reparaţie capitală a punţilor de debarcare şi îmbarcare a pasagerilor în aeronave, la Aeroportul......
Avioanele Boeing şi bourbonul, ţintele UE pentru taxele vamale pentru produsele din SUA
Avioanele Boeing şi bourbonul, ţintele UE pentru taxele vamale pentru produsele din SUA
Comisia Europeană are în vedere produse americane în valoare de 72 de miliarde de euro, variind de la avioane Boeing şi ...
UPDATE PNRR – Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, anunţă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
UPDATE PNRR – Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, anunţă ministrul ...
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, ...
Top 5 greşeli de evitat când pregătești bulbii de flori pentru toamnă
Top 5 greşeli de evitat când pregătești bulbii de flori pentru toamnă
Toamna este sezonul începuturilor nevăzute, momentul în care grădinarii pregătesc terenul pentru frumusețea care va ...