Banca Angliei a menținut dobânda cheie la 5,25%, cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani

Banca Angliei (BoE) a decis joi să menţină dobânda de politică monetară la 5,25%, cel mai ridicat nivel începând din 2008, înaintea alegerilor din 4 iulie, dar a indicat că o reducere ar putea avea loc în curând, în condiţiile scăderii inflaţiei, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 20 iun. 2024, 16:56
Banca Angliei a menținut dobânda cheie la 5,25%, cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani

Cei nouă membri ai Comitetului de politică monetară de la BoE au votat 7 la 2 pentru menţinerea costurilor de împrumut, în linie cu previziunile analiştilor.

„Cele mai recente date care arată că inflaţia a revenit la ţinta de 2% sunt veşti bune dar este prea curând să reducem dobânzile. Trebuie să ne asigurăm că inflaţia rămâne scăzută şi de aceea am decis să menţinem dobânda de politică monetară la 5,25%”, a declarat guvernatorul BoE, Andrew Bailey, în comunicatul dat publicităţii după şedinţa de politică monetară.

Decizi BoE vine în condiţiile în care pieţele financiare nu se aşteaptă ca oficialii Rezervei Federale a SUA (Fed) să reducă curând dobânzile. Luna aceasta, Banca Centrală Europeană a redus costul creditului, pentru prima dată în ultimii cinci ani, recunoscând progresele înregistrate în lupta cu inflaţia ridicată dar a semnalat totuşi că războiul nu s-a încheiat încă în condiţiile în care inflaţia este prognozată să rămână mult prea mare până în 2025.

„Încă ne aşteptăm ca Banca Angliei să reducă dobânzile în august dar nu este o certitudine, urmează să fie publicate date economice cheie în următoarea lună”, a apreciat Alpesh Paleja, economist la Confederaţia industriei britanice.

Banca Angliei se aşteaptă ca în semestrul doi din 2024 rata inflaţiei să se situeze la aproximativ 2,5%, în condiţiile în care efectul scăderii preţurilor la energiei se va atenua.

Te-ar mai putea interesa și
Rovinieta poate fi cumpărată online de pe www.ghișeul.ro începând de joi
Rovinieta poate fi cumpărată online de pe www.ghișeul.ro începând de joi
Rovinieta poate fi cumpărată online, începând de joi, de pe www.ghișeul.ro, platforma oficială de plăți online a statului român, anunță Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării,......
Auchan lansează un nou concept de magazine și un sistem de franciză. Cum îți poți deschide magazin Simply
Auchan lansează un nou concept de magazine și un sistem de franciză. Cum îți poți deschide magazin Simply
Auchan România continuă dezvoltarea rețelei multi-format și lansează programul de franciză, o nouă abordare a retailerului ...
Reacție dură a Asociației Prosumatorilor după legiferarea obligației de a se monta baterii: “Parlamentul a decis că România nu mai are nevoie de energia prosumatorilor”
Reacție dură a Asociației Prosumatorilor după legiferarea obligației de a se monta baterii: “Parlamentul a decis că ...
Asociația Preosumatorilor arată că obligativitatea montării de baterii, decisă de Parlament pe repede-înainte și fără ...
Digi se împrumută la ING cu 150 de milioane de euro. Care au fost condițiile și  care e destinația banilor
Digi se împrumută la ING cu 150 de milioane de euro. Care au fost condițiile și care e destinația banilor
Grupul Digi, unul dintre marii jucători în domeniul telecomunicațiilor din România, a primit o facilitate de credit în ...