BNR: În Polonia şi Ungaria, suprataxarea băncilor şi a altor instituţii financiare s-a realizat după consultarea BCE

Cristian Bichi, BNR, a prezentat o analiză a taxei bancare utilizate în cele două țări, „pentru a identifica elemente de bună practică, ce ar putea sta în atenția factorilor de decizie autohtoni”:

În țările analizate, suprataxarea băncilor și a altor instituții financiare s-a realizat pe baza adoptării unor legi, după consultarea Băncii Centrale Europene de către Ministerul Economiei din Ungaria și Parlamentul polonez. Ungaria a introdus o taxă specială asupra băncilor și altor instituții financiare în data de 27 septembrie 2010, aceasta fiind proiectată ca o măsură de criză. Taxa asupra activelor băncilor și firmelor de asigurări în Polonia a intrat în vigoare într-un context mult mai linistit, în anul 2016.

Caracteristici ale taxei bancare în Polonia și Ungaria

Obiectivul taxei bancare

Principalul obiectiv al unei taxe bancare este colectarea de fonduri financiare. Un obiectiv suplimentar poate viza modificarea, pe viitor, a comportamentului băncilor, pentru ca acestea să nu își mai asume riscuri excesive (taxă de tip Pigou). În ceea ce privește fondurile colectate, utilizarea acestora poate urma destinații diferite: (1) reducerea deficitelor bugetare; (2) finanțarea unui fond de garantare/rezoluție; (3) acoperirea cheltuielilor bugetare curente.

Regimul de impozitare specială a băncilor și a altor instituții financiare în Polonia și Ungaria urmărește să asigure surse de finanțare suplimentară pentru cheltuielile publice curente, în special cele de securitate socială. O astfel de situație diferă de cea existentă în multe din statele membre ale Uniunii Europene (UE) în cazul cărora impozitele bancare („bank levies”) urmăresc recuperarea sprijinului financiar public acordat în trecut sectorului bancar/financiar, consolidarea „fondurilor de stabilitate” și descurajarea riscurilor specifice ce rezultă din sectorul financiar. Cele două țări nu leagă nivelul taxei bancare de evoluția vreunui indice de piață monetară, ele aplicând direct cotele stabilite prin lege asupra bazei de impozitare. Prin urmare, rezultă că mecanismul propus pentru taxa pe active bancare în România este unic pe plan european (n.n. și mondial, din câte cunoaștem).

Declararea obținerii de fonduri ca unic obiectiv al supraimpozitării în Polonia și Ungaria prezintă avantajul că permite acestor state să obțină venituri suplimentare prin lărgirea sferei instituțiilor supuse impozitării, taxa specială aplicându-se nu numai instituțiilor de credit ci și altor instituții financiare[ii].

Perimetrul de aplicare

În Polonia, taxa se aplică unor instituții financiare selectate:

• a) instituții de credit și societăți de asigurare, persoane juridice poloneze;
• b) sucursale ale instituțiilor de credit și societăților de asigurare străine ce își desfășoară activitatea pe teritoriul polonez; 
• c) instituții de credit de consum. 

Taxa nu se aplică: a) băncilor de stat; b) instituțiilor plătitoare de impozit care sunt supuse unei decizii de supraveghere; c) plătitorilor de impozite care implementează un program de restructurare. În plus, nu sunt supuse taxei instituțiile de credit și firmele de asigurări cu sediul într-un alt stat membru UE, care desfășoară activități transfrontieră pe teritoriul Poloniei (în virtutea dreptului la libera prestare de servicii), altfel decât printr-o sucursală. Legea privind impozitul special asupra instituțiilor financiare fiind orientată asupra sectorului bancar și de asigurari nu vizează nici fondurile de investiții sau fondurile de pensii.

În Ungaria, sunt obligate să plătească impozit special instituțiile de credit, societățile de asigurări, precum și alte instituții financiare.

Baza de impunere (asieta)

Taxa specială din România se calculează asupra activelor financiare ale instituțiilor de credit. În celelalte două țări, ea se calculează în funcție de totalul activelor ajustate, legislațiile naționale prevăzând în acest sens o serie de deduceri, limite și excepții.

În Ungaria, potrivit legii specifice din 2010, din totalul activelor instituțiilor de credit se scad: a) sumele datorate aferente împrumuturilor interbancare; b) titlurile de valoare și actiunile emise de alte instituții de credit, instituții financiare și societăți de investiții autohtone; c) împrumuturile și împrumuturile subordonate acordate instituțiilor financiare și societăților de investiții autohtone.

În Polonia, pentru bănci și sucursale ale băncilor străine, asieta este redusă cu valoarea fondurilor proprii prevăzute la art. 126 din legea bancară poloneză și cu activele dobândite de instituțiile plătitoare de taxe bancare de la Banca Naționala a Poloniei, care constituie garanție pentu facilitatea de refinanțare asigurată de banca centrală. Fondurile proprii sunt deduse din baza de impozitare și în cazul cooperativelor de economii și uniunilor de împrumuturi. Prevederi similare există și pentru băncile cooperatiste.

Deducerea elementelor de natura fondurilor proprii arată grija legiuitorului polonez de a încuraja instituțiile respective să își mențină o bază de capital puternică în interesul asigurării stabilității financiare. Este binecunoscut din teoria și practica reglementării financiare că o funcție a fondurilor proprii este cea de a absorbi pierderile neașteptate rezultate din activitatea bancară, în acest fel fiind protejați deponenții și alți creditori ai băncilor.

De precizat că, legiuitorul polonez a mai stabilit ca pentru băncile persoane juridice poloneze, sucursalele băncilor străine și cooperativele de economii, asieta să fie redusă cu valoarea creșterii fondurilor proprii urmare unei decizii a autorității de supraveghere financiară. Este evident că, prin aceste prevederi, Parlamentul Poloniei a avut în vedere ca procesul de impozitare specială să nu aibă efecte nedorite asupra băncilor individuale slabe sau a celor aflate în proces de redresare financiară ca urmare a deciziilor autorității de control prudențial. Pentru anumite categorii de instituții plătitoare de taxe speciale, legislația specifică precizează că din baza de impozitare se deduc activele deținute sub formă de titluri de stat.

Cotele taxei pe active

În Ungaria, cotele aplicate în perioada 2010-2015 au fost de 0,53% anual pentru băncile mari, cu active peste 500 de mld HUF, și de 0,15% din asietă pentru băncile mici, cu active sub nivelul indicat anterior. Nivelul cotei aplicate tranșei superioare de impunere a fost cel mai mare din Europa, fapt recunoscut de autoritățile ungare, care însă au justificat aceasta prin situația de criză pe care o întâmpinau.

În anul 2016 a fost amorsat un proces de reducere al acestei cote, aceasta ajungând la 21% în anul următor. În noiembrie 2018, Parlamentul ungar a aprobat un pachet de modificări fiscale potrivit căruia cota superioară a taxei bancare va fi de 0,20% începând cu anul 2019. Cota taxei de plătit pentru tranșa de bază, de până la 50 miliarde HUF, rămâne, în continuare, neschimbată la 0,15%. Reducerea nivelului taxei pentru bănci începând cu anul 2016 se datorează dorinței guvernului ungar de a reînviora creditarea și creșterea economică.

Potrivit legii adoptate în 2016, instituțiile bancare și de asigurări din Polonia sunt obligate să plătească o taxă specială lunară în valoare de 0,0366% (0,44% anual) aplicată la valoarea activelor totale ajustate ale unei instituții. Instituțiile de talie mică se bucură de o situație favorabilă, întrucât baza de impunere cuprinde numai valoarea activelor de la sfârșitul fiecărei luni care depășește nivelul de: a) 4 mld. PLN pentru bănci, cooperative de economii și uniuni de împrumuturi; b) 2 mld. PLN pentru firme de asigurare; c) 200 de milioane PLN pentru instituțiile de credit de consum. Deci, Polonia și Ungaria țin cont de existența băncilor mici în cadrul sistemelor lor bancare, aplicând taxa numai pentru activele ce depășesc un anumit nivel sau aplicând cote de impozitare mai mici pentru acestea. Un argument în sprijinul impunerii unui regim diferențiat pentru băncile mici și cele mari este acela că prima categorie de instituții generează mult mai puține riscuri pentru sistemul financiar și economie decât cea de a doua.

Opiniile Băncii Centrale Europene

În opiniile adresate Ungariei și Poloniei, la cererea acestora, Banca Centrală Europeană (BCE) a subliniat că fezabilitatea unui impozit special asupra instituțiilor financiare trebuie analizată în legătură cu obiectivele de a se acoperi costurile publice derivate din falimentele bancare și de a se reduce riscurile pe care aceste entități le generează. Veniturile obținute ca urmare a impozitului ar fi preferabil să se acumuleze într-o schemă de garantare sau fond de rezoluție stabilite în avans (“ex-ante”). De asemenea, potrivit BCE, impunerea de impozite ad-hoc asupra băncilor în scopuri bugetare trebuie precedată de o analiză atentă asupra consecințelor potențial negative pentru sectorul bancar, pentru a se obține asigurarea că acestea nu conduc la riscuri pentru stabilitatea financiară și pentru procesul de acordare a creditelor, care ar putea afecta advers creșterea în economia reală.

Asemenea efecte ar putea face băncile să ofere termeni mai puțini favorabili clienților lor atunci când asigură împrumuturi și servicii și să încurajeze anumite bănci să-și reducă activitățile, ducând astfel la o reducere a disponibilității creditului. Având în vedere aceste ingrijorări, BCE a recomandat autorităților din cele două țări să realizeze o evaluare de impact cuprinzătoare în privința măsurilor de impozitare propuse.

Concluzii

Studierea experienței celor două țări, care percep o taxă specială pe activele bancare ca și România, arată că acestea nu leagă cota de impozitare de un indice de piață. Putem deci afirma că modelul românesc este singurul de acest fel la nivel european (și mondial). Un număr în creștere de articole economice demonstrează caracterul nociv al legăturii respective și pledează pentru ruperea acesteia. Pe acest fundal, se cuvine amintită poziția legiuitorului polonez, prezentată mai sus, care, pentru a nu afecta procesul de transmisie monetară, a prevăzut deducerea din baza de impunere a activelor dobândite de instituțiile plătitoare de taxe bancare de la banca centrală și care constituie garanție pentru creditele de refinanțare asigurate de către aceasta din urmă.

De asemenea, abordarea poloneză privind situația băncilor individuale mai slabe sau aflate sub incidența unor măsuri de supraveghere prudentiala (de ex. majorare capital) ar putea fi considerată un principiu de bună practică. Un alt principiu de această natură ar fi acela ca băncile de talie mică să se bucure de anumite înlesniri, cum este cazul în Ungaria și Polonia, fie sub forma unei cote mai mici de impozitare, fie sub forma impozitării activelor pornind de la un anumit nivel minim. Atenție ar trebui acordată și nivelului de impozitare, astfel ca acesta să nu fie excesiv, ducând astfel la afectarea procesului de acumulare de fonduri proprii de către instituțiile contribuabile și la reducerea disponibilității creditului. În vederea fundamentării unor astfel de opțiuni, un alt principiu de bună practică ar fi ca autoritățile competente să facă o evaluare de impact și să se consulte cu industria bancară și instituțiile de control prudențial relevante.