Board-ul FMI analizează miercuri primele două evaluări ale acordului cu România

Board-ul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) analizează, în 26 martie, primele două evaluări ale acordului stand-by cu România, potrivit calendarului publicat pe pagina de Internet a instituţiei financiare internaţionale.
Economica.net - mie, 26 mart. 2014, 05:55
Board-ul FMI analizează miercuri primele două evaluări ale acordului cu România

Evaluările au fost realizate la Bucureşti în luna ianuarie a acestui an de către misiunea FMI condusă de Andrea Schaechter.

Potrivit acesteia, singura ţintă ratată de autorităţile de la Bucureşti este cea referitoare la reducerea arieratelor acumulate de companiile de stat pentru ultimul trimestru al anului trecut.

‘Reducerea arieratelor asumată pentru finalul lunii septembrie – finalul lunii decembrie, de un miliard (de euro – n. r.), nu a fost realizată. Sperăm ca Guvernul să revină şi să recupereze. Trebuie luate măsuri de restructurare în aceste companii. Avem ţinte trimestriale, iar ţinta pentru următoarea perioadă este mai puţin de un miliard’, a spus Schaechter în 4 februarie, la finalul misiunii de la Bucureşti.

Reprezentantul FMI a subliniat că această problemă trebuie tranşată până la următoarea întrunire a boardului Fondului Monetar Internaţional, care, de regulă, are loc la două luni de la finalul fiecărei vizite.

La capitolul bile albe, Andreea Schaechter a apreciat că autorităţile române au respectat calendarul de liberalizare a pieţei de energie şi gaze şi, mai mult, sunt în grafic în ceea ce priveşte planul de listări a companiilor la bursă.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează pentru anul 2014 o creştere economică de 2,2% pentru România, după un avans de 2,8% înregistrat anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
World Boxing va introduce testele de gen ca o condiție obligatorie pentru sportivii care participă la competițiile sale, în urma controverselor legate de algerianca Imane Khelif
World Boxing va introduce testele de gen ca o condiție obligatorie pentru sportivii care participă la competițiile sale, ...
World Boxing va introduce, ca măsură obligatorie, testele de gen pentru toţi sportivii care participă la competiţiile sale, a anunţat vineri tânăra federaţie internaţională recunoscută de......
Azerii de la Socar au dat lovitura cu benzinăriile din România
Azerii de la Socar au dat lovitura cu benzinăriile din România
Lanțul de benzinării controlat de compania petrolieră națională azeră Socar în România și-a crescut substanțial ...
Suedia relaxează puțin monopolul statului asupra vânzărilor de băuturi alcoolice, vechi de peste un secol
Suedia relaxează puțin monopolul statului asupra vânzărilor de băuturi alcoolice, vechi de peste un secol
Dacă Anna Anerfalt va obţine autorizaţia de a vinde gin, whiskey şi şnaps celor care vizitează distileria sa de familie ...
Ministerul Muncii a renovat două centre de zi pentru persoanele cu diabilități din județul Argeș cu bani din PNRR. Valoarea investițiilor a depășit 2,6 milioane de lei
Ministerul Muncii a renovat două centre de zi pentru persoanele cu diabilități din județul Argeș cu bani din PNRR. Valoarea ...
Două centre de zi destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, localizate în Piteşti şi Mioveni (judeţul Argeş), ...