Brexit: Michel Barnier estimează că un acord cu Londra este convenit în proporţie de 90%

Un acord cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind ieşirea din Uniunea Europeană este convenit în proporţie de 90%, deşi încă există o probabilitate de a nu se ajunge la o înţelegere, din cauza divergenţelor privind frontiera irlandeză, a afirmat vineri negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit Reuters.
Economica.net - vin, 19 oct. 2018, 07:41
Brexit: Michel Barnier estimează că un acord cu Londra este convenit în proporţie de 90%

”Nouăzeci la sută din acordul de pe masa negocierilor a fost convenit cu britanicii. Sunt convins că este necesar un acord, dar încă nu sunt sigur că vom obţine unul”, a declarat Barnier pentru postul de radio France Inter.

La summitul UE desfăşurat miercuri şi joi la Bruxelles, liderii statelor membre şi-au exprimat încrederea că vor reuşi să încheie un acord asupra Brexit-ului, iar premierul britanic Theresa May a arătat că va lua în considerare extinderea ‘cu câteva luni’ a aşa-numitei perioade de tranziţie post-Brexit – care în prezent este prevăzută să se încheie la 31 decembrie 2020.

Prelungirea perioadei de tranziţie, în care Regatul Unit ar rămâne în interiorul pieţei unice europene, nu ar soluţiona problema frontierei irlandeze, dar ar da mai mult timp pentru negocierea unui acord comercial între UE şi Regatului Unit.

Scopul ar fi ca un asemenea acord să îndepărteze perspectiva recurgerii la aşa-numita ‘plasă de siguranţă’ cerută de către UE pentru a evita o frontieră fizică pe insula Irlanda, în vederea salvgardării Acordurilor de pace din 1998. Această soluţie, respinsă în prezent de Londra, prevede menţinerea provinciei Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică, dacă nu este găsită o altă soluţie.

În ceea ce o priveşte, Londra propune să rămână aliniată la regulile vamale ale Uniunii Europene până la semnarea unui acord de comerţ liber mai cuprinzător, pentru a evita controlul mărfurilor la frontierele Regatului Unit.

Te-ar mai putea interesa și
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat recent în vigoare
Înmatriculările de autoturisme ale PFA-urilor și liber-profesioniștilor sunt blocate, din cauza unui ordin MAI intrat ...
Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), intrat în vigoare în data de 15 noiembrie, a blocat înmatriculările de autoturisme deținute de PFA-uri, PFI-uri sau liber-profesioniști....
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul de stat
MMSS: Guvernul a aprobat o operaţiune normală de completare (1,6 miliarde de lei) a bugetului de pensii cu sume de la bugetul ...
Bugetul de pensii a fost completat cu 1,6 miliarde de lei de la Bugetul de stat, potrivit unei Hotărâri de Guvern, iar ...
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde de lei, în creștere cu 35%
dm drogerie markt România raportează că a închis anul financiar 2023/2024 cu o cifră de afaceri peste 1,77 de miliarde ...
dm drogerie markt România a închis anul financiar 2023 - 2024 la data de 30 septembrie, cu o cifră de afaceri de 1.770.743.025 ...
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Radu Oprea: Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a
Guvernul a aprobat alocarea a 100 de milioane de lei pentru programul Start-Up Nation, ediţia a 3-a, a declarat ministrul ...