CE Oltenia va exporta cărbune către Serbia

Complexul Energetic Oltenia (CEO) va exporta, începând din această lună, cărbune către Serbia, în urma unui contract care va fi încheiat pe o perioadă de un an, a declarat luni şeful Diviziei Miniere din cadrul companiei, Daniel Antonie.
Economica.net - mar, 19 aug. 2014, 05:46
CE Oltenia va exporta cărbune către Serbia

Potrivit acestuia, vor fi livrate zilnic circa 20.000 de tone de cărbune, contractul reprezentând o adevărată gură de oxigen pentru unitate, dat fiind că angajaţii din mine şi cariere erau ameninţaţi cu şomajul tehnic din cauza cererilor reduse de cărbune.

‘Stocurile de cărbune sunt pline şi aşteptăm un contract cu sârbii care cred că se va realiza, la sfârşitul lunii o să începem livrările către Serbia pentru un an de zile, 20.000 de tone de cărbune pe zi. Acest contract este o gură de aer pentru companie’, a spus Daniel Antonie, într-o declaraţie pentru presă.

El a mai precizat că personalul din minerit nu va mai intra în şomaj tehnic până la sfârşitul anului, anterior existând discuţii în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română suplimentează câştigurile la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40
Loteria Română suplimentează câştigurile la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei)......
KIA anunță prezentarea utilitarei electrice PV5
KIA anunță prezentarea utilitarei electrice PV5
Coreenii de la Kia au dat publicității imagini cu varianta de serie a utilitarei electrice PV5 înainte de premiera mondială ...
Autostrada Unirii A8, începe construcția. Primele utilaje UMB au intrat la decopertat Update VIDEO
Autostrada Unirii A8, începe construcția. Primele utilaje UMB au intrat la decopertat Update VIDEO
Pasionații de infrastructură au postat vineri imagini cu primele decopertări de pe Autostrada Unirii A8. Mai exact, este ...
Autostrada Bucureștiului A0. Cum mai evoluează lucrările pe lotul 3 Nord, al chinezilor (Video)
Autostrada Bucureștiului A0. Cum mai evoluează lucrările pe lotul 3 Nord, al chinezilor (Video)
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul chinezilor de la CCECC din Autostrada Bucureștiului A0. ...