Chimcomplex vrea o majorare de capital de 157 mil.lei şi să cumpere activele viabile ale Oltchim

Omul de afaceri Ştefan Vuza vrea să deruleze o majorare de capital de 157 milioane lei (35,2 milioane euro) la Chimcomplex Borzeşti (CHOB) şi să preia prin această companie activele viabile ale Oltchim (OLT).
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 18:39
Chimcomplex vrea o majorare de capital de 157 mil.lei şi să cumpere activele viabile ale Oltchim

Sumplimentarea capitalului social va fi discutată într-o AGA programată pentru 6 ianuarie, potrivit unui comvocator AGA transmis, luni, de companie pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vuza deţine indirect 83,8% din acţiunile Chimcomplex, prin firma A2 Impex.

Pentru majorarea capitalului, Chimcomplex va emite 125 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1,26 lei, care vor fi scoase la vânzare acţionarilor în termen de 30 de zile.

Dacă vor rămâne acţiuni după această perioadă, titlurile respective vor pueta fi cumpărate de investitori în cadrul unei oferte publice adresată unui număr de mai puţin de 100 de persoane. Preţul la care va fi derulată oferta va fi stabilit în baza unui raport de evaluare şi va include şi o primă de emisiune. Operaţiunea va fi intermediată de firma de brokeraj Estinvest.

Pe ordinea de zi a AGA figurează şi aprobarea pentru participarea Chimcomplex la „procesul de achiziţionare a activelor viabile ale Oltchim, conform metodei şi procedurilor stabilite de către administratorul judiciar”, potrivit convocatorului AGA.

Statul deţine, care deţine prin Ministerul Economiei 54,7% din acţiunile Oltchim, a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic. Vuza s-a aflat şi atunci printre cei intersaţi să preia Oltchim, câştigătorul licitaţiei fiind desemnat Dan Diaconescu, care nu plătit banii pe acţiuni. Oltchim a intrat în insolvenţă în luna ianuarie a acestui an.

Vânzarea activelor viabile ale Oltchim este programată pentru luna februarie a anului viitor, iar ofertele angajante vor putea fi depusă până la 17 ianuarie.

Până la finalul lunii octombrie, în etapa de preselecţie a investitorilor interesaţi de achiziţia Oltchim s-au înscris consorţiul format din PCC şi fondul de investiţii Fortissimo Capital, un consorţiu condus de Chimcomplex Borzeşti şi compania rusă Oil Gas Trade.

Administratorii judiciari ai Oltchim, firmele RomInsolv şi BDO Business Restructuring, au semnat în urmă cu două săptămâni o scrisoare de intenţie cu două companii din China, Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum, interesate să participe la privatizarea companiei din Râmnicu-Vâlcea.

Oltchim a înregistrat în primele nouă luni pierderi de 172,74 milioane lei, cu 44% mai reduse decât cele consemnate în aceeaşi perioadă din 2012, la afaceri în scădere la jumătate, la 359,48 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Temperaturi peste medie în iulie, în special în sud-vestul țării
Temperaturi peste medie în iulie, în special în sud-vestul țării
Temperaturile vor fi mai mari decât cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sud-vest, până aproape de sfârşitul lunii iulie, potrivit prognozei anunțate de......
Hezbollah poate intra în lupta dintre Israel și Iran, de partea Iranului
Hezbollah poate intra în lupta dintre Israel și Iran, de partea Iranului
Liderul Hezbollah, Naim Qassem, a declarat joi că mișcarea libaneză va acționa așa cum consideră ca răspuns la războiul ...
Rușii au atacat din nou Odesa azi noapte. Aceștia au trimis 86 de drone în Ucraina
Rușii au atacat din nou Odesa azi noapte. Aceștia au trimis 86 de drone în Ucraina
O persoană a fost ucisă și cel puțin 14 au fost rănite într-un atac rusesc cu drone ce a avut loc în noaptea de joi ...
Conflictul China-Taiwan. Autoritățile de la Taipei anunţă că au detectat 74 de avioane de război chineze în jurul insulei principale, în decurs de 30 de ore
Conflictul China-Taiwan. Autoritățile de la Taipei anunţă că au detectat 74 de avioane de război chineze în jurul ...
Taiwan a detectat 74 de avioane de vânătoare chineze în jurul insulei principale în decurs de 30 de ore, a anunţat vineri ...