Cine este gigantul care ar putea prelua Astra. O firmă la ani lumină de România

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a arătat recent că revitalizarea celei mai mari societăţi de asigurare din România nu se poate face decât cu ajutorul unui partaneriat strategic cu un grup important. Surse din piaţă afirmă că acest grup este deja cunoscut şi se numeşte PZU, cea mai mare firmă de asigurări din Polonia şi din Europa de Sud-Est, companie care este exact opusul modelului consacrat în România.  
Şerban Buşcu - mar, 24 iun. 2014, 21:27
Cine este gigantul care ar putea prelua Astra. O firmă la ani lumină de România

„Singura soluţie pentru ca Astra să revină la condiţii normale de funcţionare este recapitalizarea asigurătorului prin intermediul unui investitor strategic, cu reputaţie solidă, soluţia fiind agreată cu acţionarul majoritar al societăţii”, a declarat recent, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu. Varianta preluării Astra de către un investitor diferit de Dan Adamescu a început să circule în piaţă chiar dinainte de punerea sub administrare specială a companiei, însă este pentru prima dată când un oficial al supraveghetorului pieţei vorbeşte, cu subiect şi predicat, despre această posibilitate. Este şi pentru prima dată când apare, pe surse, şi un nume: compania poloneză PZU, cea mai mare societate de asigurări de la ea din ţară dar şi din Europa de Sud Est.

Concentrare pe profit semnificativ şi sănătos, sau exact opusul situaţiei din România

PZU, companie listată la cele mai importante burse din Europa, a terminat anul 2013 cu prime brute subscrise de 1,98 miliarde de euro, mai mult decât toată piaţa asigurărilor din România. Mai interesant este că polonezii au reuşit, parctic, să îşi dubleze profitul anul trecut în ciuda trendului general din zona central şi sud est europeană. PZU a încheiat 2013 cu câştiguri de nu mai puţin de 1,2 miliarde de euro adică 60% din primele brute subscrise, procent care în România este doar un vis frumos.

Astra, de exemplu, societate care a subscris constant în ultimii ani prime de peste 300 de milioane de euro nu a reuşit niciodată să aibă un profit mai mare de 10 milioane de euro sau nici 3% din prime. În fapt, sunt rare exemplele de societăţi de asigurare care reuşesc să nu aibă pierderi în România şi sunt şi mai rare societăţile care au raportat profituri constant de la intrarea pe piaţa din România. Allianz-Ţiriac în asigurări generale sau metropolitan Life şi ING Asigurări pe zona poliţelor de viaţă sunt probabil singurele exemple. Mai mult, spre deosebire de Astra Asigurări, al cărei portofoliu este format în cea mai mare parte din polite RCA şi de locuinţă pentru personae fizice, PZU îşi concentrează mai mult de jumătate din afaceri pe zona asigurărilor pentru IMM şi companii, produse apropae absenzte în România.

ECONOMICA.NET a contactat firma poloneză PZU pentru a da detalii despre planurile sale pentru piaţa românească, dar până la ora redactării acestui text, nu am primit nici un răspuns.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...