Comerţul aduce 74 de miliarde de euro în economie. Micii comercianţi produc 71% din bani

Chiar dacă un singur mare retailer alimentar internațional, Kaufland, a produs singur anul trecut rulaje de peste 2,1 miliarde de euro, micii comercianți luați împreună generează încă cei mai mulți bani și au cei mai mulți angajați. În schimb, în medie, un IMM rulează de peste 700 de ori mai puțin decât o companie mare.
Economica.net - Dum, 02 iul. 2017, 19:35
Comerţul aduce 74 de miliarde de euro în economie. Micii comercianţi produc 71% din bani

Comerțul (alimentar, bunuri, en gros, en detail etc.) a generat în 2015 afaceri totale în valoare de 331,8 de miliarde de lei (aproximativ 73,7 miliarde de euro), arată o ultimă analiză realizată de către Institutul Național de Statistică. Din această sumă, 70,9% au fost bani produși de către IMM-uri care au ajuns la un număr de peste 171.960, adică 99,9% din numărul total de firme. 

În medie, un IMM a raportat o cifră de afaceri de 1,9 milioane de lei în timp ce întreprinderile mari au rulaje medii de 785,5 milioane de lei. 

La capitolul profit brut înregistrat, la nivelul anului 2015, companiile din comerț au realizat în total un plus de 15,4 miliarde de lei, din care 11,8 miliarde de lei au fost obţinute în întreprinderile mici şi mijlocii.

Ca medie, întreprinderile mari au raportat un profit brut de 20,8 milioane de lei, în timp ce IMM-urile au reușit un profit mediu de numai aproximativ 69.000 de lei.

Micile întreprinderi au și cei mai mulți angajați, astfel că din totalul de aproximativ 908.000 persoane angajate în acest domeniu de activitate la finele anului, IMM-urile  deţineau o pondere de 79,8% (peste 724.700 de persoane). 

În ceea ce privește investiţiile nete realizate în anul 2015, care s-au cifrat la 8,8 miliarde de lei, întreprinderile mici şi mijlocii au realizat 6,6 miliarde de lei, adică 74,4% din total. Din punct de vedere al surselor de finanțare, investițiile au fost realizate din surse proprii în proporții 92,7%; credite interne 5,1%; credite externe 0,3%; buget de stat şi local 0,1%; capital străin 0,2% și alte surse 1,6%. Pentru IMM structura pe surse de finanţare cuprinde 91,1% surse proprii; 6,3% credite interne; 0,3% credite externe; 0,1% buget de stat şi local; 0,3% capital străin și 1,9% alte surse.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...