Comisia Europeană, „îngrijorată” de evoluţiile recente din România, cere Parlamentului să regândească modificările din justiţie

Comisia Europeană a transmis miercuri că este îngrijorată în legătură cu evoluţiile recente din România şi cere Parlamentului de la Bucureşti să reconsidere modificările din justiţie.
Economica.net - mie, 24 ian. 2018, 11:59
Comisia Europeană,

‘Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene’, se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans, publicată pe site-ul Comisiei.

‘O condiţie esenţială pentru a putea renunţa treptat la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este ca progresele realizate până acum în cadrul acestuia să fie ireversibile’, se atrage atenţia în declaraţie.

‘În cel mai recent raport privind mecanismul, din noiembrie 2017, Comisia a subliniat faptul că Guvernul şi Parlamentul ar trebui să asigure transparenţa totală a procesului legislativ privind legile justiţiei şi să ţină seama în mod corespunzător de consultările desfăşurate în cadrul acestuia. De asemenea, Comisia a precizat că un proces în care independenţa sistemului judiciar şi punctul de vedere al acestuia sunt apreciate şi luate în considerare în mod corespunzător şi în care se ţine seama de avizul Comisiei de la Veneţia reprezintă o condiţie prealabilă pentru sustenabilitatea reformelor şi este un element important în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor de referinţă stabilite prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Poziţia Comisiei a fost susţinută de statele membre în cadrul concluziilor Consiliului adoptate în decembrie 2017’, continuă declaraţia.

Comisia Europeană atrage de asemenea atenţia că, ‘potrivit ultimului raport privind MCV, legile justiţiei reprezintă un test important cu privire la măsura în care interesele legitime ale părţilor interesate din sistemul judiciar şi ale altor părţi interesate au ocazia să fie exprimate şi sunt luate suficient în considerare în cadrul deciziilor finale’.

‘Evenimentele de până acum nu au contribuit cu nimic la rezolvarea acestor preocupări’, avertizează Juncker şi Timmermans.

‘Comisia face apel la Parlamentul României să regândească acţiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei şi să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat. Comisia îşi reafirmă disponibilitatea de a coopera şi de a sprijini autorităţile române în acest proces’, se adaugă în declaraţie.

‘Comisia avertizează din nou cu privire la pericolul regresării şi va analiza în detaliu modificările finale aduse legii justiţiei, codurilor penale şi legilor privind conflictul de interese şi corupţia pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independenţei sistemului judiciar şi de combatere a corupţiei’, se mai subliniază în finalul declaraţie.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Dacă pachetul pe sănătate nu va fi adoptat, riscăm să nu mai putem plăti cheltuielile din sistem
Bolojan: Dacă pachetul pe sănătate nu va fi adoptat, riscăm să nu mai putem plăti cheltuielile din sistem
România riscă să nu mai poată plăti cheltuielile din sistemul de sănătate anul viitor dacă pachetul pe sănătate nu va fi adoptat, a declarat luni premierul Ilie Bolojan....
Nicușor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică
Nicușor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele ...
Primăria Municipiului București va prelua oficial Pasajul Basarab după 14 ani de la finalizarea construcției
Primăria Municipiului București va prelua oficial Pasajul Basarab după 14 ani de la finalizarea construcției
Pasajul Basarab va fi preluat oficial de Municipalitate, ca urmare a semnării unui acord cu constructorul şi se va putea ...
Alexandru Rogobete: Programul din ambulatoriu spitalelor publice va crește până la ora 20:00. Va fi majorată în două etape valoarea decontărilor
Alexandru Rogobete: Programul din ambulatoriu spitalelor publice va crește până la ora 20:00. Va fi majorată în două ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că va fi majorată, în două etape, valoarea decontărilor pentru ...