Consiliul Concurenţei a amendat Mediplus. Compania va plăti 32,82 mil. lei

Mediplus va trebui să plătească amenda aplicată de Consiliul Concurenţei (CC) în 2008 în dosarul insulinei, potrivit deciziei de joi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJR), care a admis doar o reducere a cuantumului amenzii, de la 49,23 milioane lei la 32,82 milioane lei.
Economica.net - vin, 25 ian. 2013, 09:31
Consiliul Concurenţei a amendat Mediplus. Compania va plăti 32,82 mil. lei

„Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva Sentinţei 5117 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată. Admite, în parte, acţiunea, în sensul că reduce cuantumul amenzii aplicate SC Mediplus Exim SRL la suma de 32.820.699 lei. Irevocabilă”, potrivit hotărârii publicate pe site-ul ÎCCJR.

În martie 2008, Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare de 83,7 milioane lei (22,6 milioane euro) producătorul Eli Lilly şi distribuitorii A&A Medical, Relad Pharma şi Mediplus Exim, pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa medicamentelor antidiabetice. Mediplus a fost amendată cu 49,23 milioane de lei, respectiv 13,6 milioane de euro. Relad Pharma a fost sancţionat cu 26,31 milioane lei, A&A Medical cu 4,33 milioane lei şi Eli Lilly Export cu 3,823 milioane lei.

În urma finalizării investigaţiei derulate de autoritatea de concurenţă s-a constatat că între Eli Lilly Export, pe de o parte, şi distribuitorii A&A Medical, Relad Pharma şi Mediplus Exim, pe de altă parte, s-a încheiat o înţelegere anticoncurenţială având ca obiect împărţirea portofoliului de produse pentru diabet al societăţii Eli Lilly Export.

La vremea respectivă, Mediplus a contestat amenda, iar în martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză distribuitorului anulând amenda. Ulterior, decizia Curţii a fost atacată de Consiliul Concurenţei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte celelalte firme implicate, Eli Lilly nu a solicitat suspendarea amenzii şi a achitat-o, iar pentru A&A Medical instanţa a decis reducerea amenzii la 1,5 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Israelul a detectat lansarea a 80 de proiectile dinspre Liban; Hezbollah spune că a tras rachete asupra a cinci zone rezidenţiale
Israelul a detectat lansarea a 80 de proiectile dinspre Liban; Hezbollah spune că a tras rachete asupra a cinci zone rezidenţiale
Armata israeliană a anunţat sâmbătă că a detectat lansarea a aproximativ 80 de proiectile din Liban, inclusiv a cel puţin patru drone, care au fost interceptate sau au căzut în zone......
Braşov: Incendiu de pădure în zona Vârfului Comisu; mobilizaţi pentru stingere 100 de oameni şi elicopterul DSU
Braşov: Incendiu de pădure în zona Vârfului Comisu; mobilizaţi pentru stingere 100 de oameni şi elicopterul DSU
Un incendiu de pădure a izbucnit, sâmbătă dimineaţa, în apropierea Vârfului Comisu, între localităţile Vlădeni ...
Diplomaţia rusă, îngrijorată de o ”escaladare explozivă” după loviturile israeliene în Iran
Diplomaţia rusă, îngrijorată de o ”escaladare explozivă” după loviturile israeliene în Iran
Ministerul de Externe rus s-a declarat sâmbătă îngrijorat de o ''escaladare explozivă'' după loviturile israeliene ...
Burduja: România este lider în UE cu o producţie de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz în trimestrul al doilea
Burduja: România este lider în UE cu o producţie de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz în trimestrul al doilea
România a devenit deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, cu o producţie de 2,3 miliarde de metri ...