Cum se va calcula tariful maxim de referinţă al primei RCA. Preţul poliţei ar putea scădea cu 10%

Deși tarifele ca atare vor fi gata abia pe 19 octombrie, ASF a stabilit formula exactă de calcul al tarifului maxim de referință al RCA, lucru solicitat de OUG 54/2016. Schematic, prima va fi compusă din prima tehnică plus rata cheltuielilor plus o marjă plafonată de profit pentru asigurători. Metoda de definire a celor trei elemente a suferit însă schimbări majore, față de formulele vehiculate inițial. Pe categorii de autovehicule, reducerile de prime raportate la primele medii ar putea fi de circa 10%.
Gabriela Ţinteanu - J, 06 oct. 2016, 09:00
Cum se va calcula tariful maxim de referinţă al primei RCA. Preţul poliţei ar putea scădea cu 10%

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat ieri modalitățile de calcul al tarifului maxim de referință al primei RCA pentru toate categoriile de autovehicule. Tarifele propriu zise pe fiecare categorie de autovehicule vor fi făcute publice până pe 19 octombrie. ASF a transpus astfel în aplicare prevederile OUG 54/2016 care solicită autorității implementarea unui mode transparent de calcul al poliței. Acesta va fi compus din prima tehnică, rata cheltuielilor și o marja maximă de profit.

Practic, în calculul primei tehnice se va lua în calcul și maximum 95% din daunele care se pot produce în viitor, nu doar cele rezultate din raportările statistice din ultimele șase luni, cum descria raportul Milliman. Asta înseamnă că va fi luat în calcul și IBNR (calcul actuarial al daunelor probabile solicitat de asigurători). Acest mod de calcul al primei tehnice va avea ca efect creșterea probabilității ca daunele să fie acoperite 100% de asigurători și implicit un efect pozitiv asupra terților păgubiți.

Rata cheltuielilor, în afara costurilor de administrare propriu zisă, salarii, chirii, intermediere vânzări, marketing, etc, va include și costurile de capital.

Costurile de capital pot fi reprezentate de dobânzile sau costurile aferente împrumuturilor de toate tipurile pe care le contractează la un moment dat un asigurător pentru a-și asigura cashul sau pentru a-și majora capitalul.

Totodată însă, costurile de capital pot fi reprezentate și de comisioanele pe care asigurătorii trebuie să le plătească anual la valoarea totală a primelor brute subscrise către ASF, BAAR (biroul carte verde), Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii (FPVS) și Fondul de Garantare al Asiguraților (FGA) care au crescut după falimentul Astra și Carpatica de la 2% la aproximativ 7% într-un singur an. De altfel, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare din România (UNSAR) a solicitat ASF în cadrul dezbaterii publice a Normei 23 privind modul de calcul al poliței RCA majorarea cuantumului de 20% din tariful primei tehnice la 30% sau chiar 32% pentru a include și aceste cheltuieli anuale de capital ale asigurătorilor.   

Despre prima maximă de profit care va putea fi adăugată la calculul formulelor de primă maximă (inclusiv la cea propusă de transportatori), ASF nu a comunicat decât că ea va urma a fi cuantificată. În acest context este greu de prevăzut care va fi tariful maxim de referință, dar per total noile date introduse în formula de calcul a RCA ar putea conduce la o reducere cu circa 10% – 15% a primei medii RCA pe o anumită categorie de autovehicule, potrivit unor calcule proprii ECONOMICA.NET.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...