CupruMin: Calendarul procedurii de atragere de investiţii a fost decalat cu 30 de zile

Calendarul procesului de atragere de investitori la Cupru Min a fost decalat cu 30 de zile, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
Economica.net - mar, 15 oct. 2013, 10:23
CupruMin: Calendarul procedurii de atragere de investiţii a fost decalat cu 30 de zile

‘Daniel Chitoiu, viceprim-ministru, ministru intermar al Economiei, apreciază ca oportună decizia comună a celor două comisii de a decala calendarul procedurii cu 30 de zile pentru a permite o analiză a strategiei şi procedurii, precum şi o reconfirmare a mandatului ce va fi acordat de viitorul ministru al Economiei, în scopul realizării în cele mai bune condiţii a intereselor statului român şi S.C. Cuprumin S.A.’, se arată în comunicat.

Reprezentanţii ministerului mai arată că, în procesul de vânzare de concentrat de cupru, cu plata în avans, derulat de Ministerul Economiei şi S.C. Cupru Min S.A., până la această dată s-au derulat următoarele etape: ‘Publicarea anunţului conţinând oferta de vânzare a concentratului de cupru în dată de 05.07.2013, cu termen de depunere a documentelor de participare 19.07.2013; a fost depusă o singură ofertă din partea Trafigura PTE LTD Singapore; în urma analizei documentelor de participare depuse, comisia a constatat că ofertantul nu a întrunit criteriile de eligibilitate, fapt pentru care a fost eliminat, iar procedura a fost reluată; Anunţul a fost republicat în dată de 26.07.2013, cu termen de depunere a documentelor care atestă îndeplinirea criteriilor de eligibilitate în dată de 2.09.2013’.

Au fost depuse în termen 3 oferte: Trafigura PTE LTD Singapore, Glendore International Elveţia şi Yldirim Holding AŞ Turcia. Criteriile de eligibilitate au fost îndeplinite doar de 2 ofertanţi: Trafigura şi Yldirim.

‘Începând cu data de 19.09.2013, cei doi ofertanţi au accesat Camera de date în vederea întocmirii ofertelor preliminare şi neangajante care au fost depuse până la data de 07.10.2013; În prezent sunt în analiza ofertele preliminare şi amendamentele la proiectul de contract depuse de către ofertanţi; Procedura în curs prevedea analizarea ofertelor şi negocieri cu ofertanţii în săptămâna 14-18 octombrie 2013, urmate de licitaţie cu oferta în plic în săptămâna 21-25 octombrie 2013; Procedura a fost derulată de către comisia de coordonare a restructurării, atragerii de investiţii şi privatizare a S.C. Cupru Min S.A. şi comisia de licitaţie/ negociere, numite prin Ordinul Ministrului Economiei nr.1539 din 3 iulie 2013’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ultimele 18 luni, determinându-i pe economişti să previzioneze noi reduceri......
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, ...
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală ...
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 miliarde de euro în vânzări nete în 2025
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 ...
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image și Shop&Go, a finalizat achiziția retailerului român de ...