Dacia în Franţa: înmatriculările au scăzut cu 6,5%, în primele şapte luni

Înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Franţa au scăzut cu 6,5% în perioada ianuarie-iulie 2015, arată datele publicate luni de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), transmite Reuters.
Economica.net - lun, 03 aug. 2015, 09:09
Dacia în Franţa: înmatriculările au scăzut cu 6,5%, în primele şapte luni

Un număr de 62.475 autoturisme Dacia au fost vândute pe piaţa franceză în primele şapte luni din acest an, faţă de cele 66.835 unităţi în perioada similară din 2014, scrie Agerpres.

Pe ansamblu, piaţa auto franceză a înregistrat, în perioada ianuarie-iulie 2015, o creştere de 5,6%, până la 1.164.625 autoturisme, susţinută de mărcile străine şi de cei doi producători auto francezi, PSA Peugeot Citroen (3,5%) şi grupul Renault (2,2%).

Livrările BMW şi Ford au crescut cu 20,7% şi, respectiv, 8,3%, în timp ce vânzările de autoturisme Mercedes şi Smart au urcat cu 15,8%.

În iulie, un număr de 8.281 autoturisme marca Dacia au fost înmatriculate pe piaţa franceză, în creştere cu 0,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Aceasta în condiţiile în care piaţa auto franceză a înregistrat luna trecută o creştere de 2,3% până la 147.132 autoturisme.

PSA Peugeot Citroen şi grupul Fiat au raportat creşteri ale vânzărilor de 3,6% şi, respectiv, 19,2%, în timp ce grupul Renault a înregistrat un declin de 8,5%. Livrările Mercedes şi Smart au urcat cu 23,1%.

Având în vedere tendinţa de creştere înregistrată în primele luni din acest an, Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile a decis recent să-şi îmbunătăţească estimările privind evoluţia pieţei auto franceze. CCFA mizează în prezent pe o creştere de aproximativ 2% a înmatriculărilor de autoturisme noi pe ansamblul anului 2015, în condiţiile în care până acum se aştepta la o piaţă stabilă.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...