Premieră în retailul bucureştean: Nemţii fac două magazine, Kaufland şi Lidl, unul lângă altul

În zona Valea Cascadelor din Bucureşti, discounterul Lidl şi lanţul de hipermarketuri Kaufland vor deschide două magazine situate faţă în faţă. ECONOMICA.NET vă explică ce a stat în spatele acestei decizii, în contextul în care ambele reţele aparţin aceluiaşi grup internaţional. 
Economica.net - mar, 28 mai 2013, 21:09
Premieră în retailul bucureştean: Nemţii fac două magazine, Kaufland şi Lidl, unul lângă altul

În zona Valea Cascadelor din vestul Bucureştiului se vor deschide în următoarea perioadă, unul lângă altul, două magazine aparţinând aceluiaşi grup de retail-Lidl& Schwarz.

Este vorba despre un supermarket Lidl şi un hipermarket Kaufland, acesta fiind un alt exemplu care atestă „bătălia” retailerilor nu doar pe clienţi, cât şi pe vad. Nu în ultimul rând, cifrele au demonstrat eficienţa retailerilor care îşi împart spaţiul cu alţi comercianţi, fie ei din aceeaşi sferă de activitate sau pe segmente diferite.

Magazinele sunt amplasate în imediata apropiere a Autogării Militari.

De ce pun nemţii două magazine mari unul lângă altul

„Chiar dacă ambele branduri aparţin aceluiaşi grup Schwarz, strategia de expansiune a fiecăruia este diferită; atât la nivel internaţional cât şi în Romania. Fiecare lanţ de magazine încearcă să vină în întâmpinarea clienţilor săi prin propria strategie de vânzare şi de expansiune, cu cea mai bună locaţie în zonă. Acest lucru ne face să acţionăm practic ca şi concurenţi – un lucru întotdeauna favorabil pentru clienţi”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Kaufland România, potrivit cărora „nu se pune problema fenomenului de canibalizare în aceste cazuri, ci este mai degrabă vorba de concurenţă”.

Valea Cascadelor din Bucureşti nu este singura zona în care cei doi retaileri germani se concurează reciproc. Există astfel de cazuri atât la nivel internaţional, cât şi în România, în Iaşi, spre exemplu. Potrivit informaţiilor Kaufland, decizia de a deschide practic în acelaşi loc nu este o urmare a unei strategii comune. „În cazul magazinelor din Bucureşti Valea Cascadelor decizia de a construi a fost luată separat şi independent”, mai spun reprezentanţii Kaufland.

Cazul Mangalia

Chiar dacă apariţia unui Lidl în imediata vecinătate a unui hipermarket Kaufland nu mai este o premieră, Lidl a reuşit la începutul acestui an să uimească prin construcţia unui magazin vizavi de un alt Lidl aflat de ceva timp pe piaţa. Situaţia a apărut în oraşul Mangalia, retailerul renunţând ulterior la unitatea mai veche, atipică pentru un magazin al discounterului. Iniţial, compania anunţase că va păstra ambele magazine

Prezentă pe piaţa din România încă din anul 2005, Kaufland România a deschis pâna în momentul de faţă peste de 70 de filiale şi are peste 10.300 de angajaţi la nivel national. Este cel mai mare retailer din România, după cifra de afaceri, raportând în urmă cu doi ani (ultimele date disponibile) 1,35 mld. euro. Lidl, care a preluat în 2010 unităţile Plus de la Tengelmann Group, operează în momentul de faţă peste 130 de magazine, fiind alături de Mega Image una dintre cele mai expansive companii de profil.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...