Efectele vânzării magazinelor Real asupra Metro Group. Ce se întâmplă în România

Grupul de retail german Metro a dat publicităţii primele rezultate financiare după vânzarea magazinelor Real din Sud-Estul Europei către francezii de la Auchan. E pe pierdere.
Economica.net - J, 02 mai 2013, 10:09
Efectele vânzării magazinelor Real asupra Metro Group. Ce se întâmplă în România

Metro Group a raportat pentru primele trei luni ale anului pierderi nete de 16 milioane de euro, sub nivelul înregistrat cu un an mai devreme când grupul a înregistrat un minus de 79 de milioane de euro, potrivit informaţiilor companiei. De asemenea, EBIT (surplusul sau deficitul  generat de activitatea de exploatare normală şi curentă a intreprinderii) a crescut la 1 milion de euro, comparativ cu o pierdere de 8 milioane de euro în primul trimestru al anului trecut, iar datoria netă a scăzut cu 922 de milioane de euro. Ajustat cu modificarea portofoliului, EBIT s-a cifrat la 14 milioane de euro.

Vânzări în scădere

În schimb, vânzările grupului au scăzut pe fondul unui număr mai mic de zile în care magazinele companiei au fost deschise, conform explicaţiilor retailerului. Metro Group a raportat în primul trimestru al anului vânzări în valoare de 15,5 miliarde de euro, cu 0,9% mai mici decât în 2012. În Germania, compania a avut o creştere de 1% a vânzărilor, dar au raportat scăderi în Europa de Vest (-6,6%). În Europa de Est au avut un plus de 0,3%. Cel mai bine au vândut în primele luni ale anului magazinele Media Saturn (plus 2%) dar s-a observat o creştere şi a vânzărilor online.

Impactul tranzacţiei cu Auchan

Până la 31 martie 2013 , singurele magazine Real care au trecut efectiv în portofoliul Auchan, după tranzacţia din noiembrie 2012, au fost cele din Ucraina. În consecinţă, activele destinate vânzării ale Metro au scăzut cu 35 de milioane de euro în timp ce datoriile legate de aceste active au scăzut cu 17 milioane de euro. În ceea ce priveşte situaţia din România, în raportul financiar al companiei se specifică faptul că cedarea de bunuri, adică cele 20 de magazine pe care le-a cumpărat Auchan, se va face în cursul acestui an, după ce Consiliul Concurenţei îşi va da acordul. 

Amintim că Auchan a preluat 20 din cele 24 de magazine operate de Metro Group în România sub brandul Real. Magazinele din Arad, Constanţa Nord, Oradea Episcopia Bihorului şi Suceava nu au fost preluate de către Groupe Auchan, dar vor rămâne în continuare funcţionale sub umbrela Metro Group.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce „moștenire” a obținut proprietarul Mega Image cumpărând Profi. Împreună, brandurile Ahold Delhaize au depășit Lidl, liderul retailerilor alimentari din 2023
Ce „moștenire” a obținut proprietarul Mega Image cumpărând Profi. Împreună, brandurile Ahold Delhaize au ...
Afacerile din 2024 ale Profi Rom Food, lanțul de magazine de proximitate cu cea mai extinsă prezență la nivel național, au crescut anul trecut cu 9,2% față de 2023. Din ianuarie, magazinele......
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice ale Gazprom spre Europa au crescut cu 10,3% în mai
Livrările zilnice de gaze spre Europa, via conducta TurkStream, ale grupului energetic rusesc Gazprom au crescut, în medie, ...
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor – Ce a spus Bolojan şi ce discută partidele
Ilie Bolojan a anunţat la finalul ședinței PNL că liberalii vor intra la guvernare şi că vor susţine reducerea cheltuielilor ...
Vârsta medie a mașinilor a depășit 12 ani, aproape jumătate dintre participanții la un studiu conduc mașini de peste 10 ani
Vârsta medie a mașinilor a depășit 12 ani, aproape jumătate dintre participanții la un studiu conduc mașini de peste ...
Vârsta medie a vehiculelor a atins sau depăşit 12 ani, iar aproape jumătate dintre respondenţi (48%) conduc maşini ...