Evenimentul „La pas pe Calea Victoriei”, închis din cauza ploii

Prima ediţie a evenimentului "La pas pe Calea Victoriei", organizat de Primăria Capitalei prin Creart, pe tronsonul cuprins între Piaţa Victoriei şi strada George Enescu, se închide luni din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile desfăşurării activităţilor în aer liber, informează un comunicat al Serviciului pentru Relaţia cu Mass-Media al Primăriei Capitalei.
Economica.net - lun, 17 apr. 2017, 10:27
Evenimentul

„Întrucât fiecare manifestare artistică prezentată în cadrul evenimentului este de stradă, artiştii şi publicul neavând cum să se desfăşoare pe ploaie, organizatorii au luat decizia de a nu deschide cea de-a treia zi”, informează sursa citată.

Potrivit organizatorilor, prima ediţie a evenimentului s-a bucurat de un real succes, în primele două zile, pe 15 şi 16 aprilie, înregistrând un public de aproximativ 60.000 de persoane, format din bucureşteni, dar şi din turişti veniţi în România cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Calea Victoriei, una dintre cele mai importante străzi din centrul Bucureştiului, a devenit pietonală la iniţiativa Municipalităţii, iar timp de două zile s-a transformat într-un spaţiu urban alternativ, unde cultura şi istoria s-au întâlnit cu distracţia şi relaxarea.

„Toţi vizitatorii au fost încântaţi să vadă Calea Victoriei pietonală şi au fost surprinşi plăcut de diversitatea manifestărilor de stradă prezentate, toate cu intrare liberă: spectacole şi concerte, statui vivante, animatori pe picioroange, mimi, personaje pentru copii, păpuşi uriaşe, portretişti şi caricaturişti, ateliere creative pentru copii, spectacole de teatru, un studio foto mobil, face painting şi multe alte surprize”, se arată în comunicat.

Atmosfera Sărbătorilor Pascale a fost întreţinută de un program muzical susţinut de Corul bărbătesc ‘Armon’ şi Corul Academic ‘Divina Armonie’, precum şi de prezenţa unor muzicieni stradali, care şi-au pus în valoare talentul la instrumente precum chitară, vioară, flaut, saxofon, violă, violoncel şi pian electric.

Unele dintre atracţiile preferate ale celor prezenţi au fost spectacolele organizate de Teatrul Masca, precum „Zidul”, în scenariul şi regia lui Mihai Mălaimare, „un spectacol ce a adus în faţa publicului tehnica statuilor vivante, o poveste tulburătoare şi un balet fabulos”.

Te-ar mai putea interesa și
Al doilea cel mai mare retailer de mobilă din lume vine în București cu primul magazin sub brandul Mömax. Au început angajările
Al doilea cel mai mare retailer de mobilă din lume vine în București cu primul magazin sub brandul Mömax. Au început ...
Lanțul de magazine de mobilier Momax, parte a grupului austriac XXXLutz Properties care deține și XXXLutz, va deschide în curând prima sa unitate din Capitală, în complexul Vitantis de pe......
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Anunț-supriză de la Premier Energy. Ce are de gând cu firma de furnizare care are 1,3 milioande de clienți
Premier Energy negociază vânzarea a 20 % din firma Premier Energy Furnizare, iar posibil cumpărător este chiar un partener ...
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele israeliene au tras spre o delegație occidentală. Unul dintre diplomații atacați e român
MAE a transmis Ambasadei Israelului îngrijorarea deosebită în urma incidentului de la Jenin, Cisiordania, când trupele ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi-a exprimat "îngrijorarea deosebită" într-o convorbire urgentă cu ambasadorul ...
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
ONU condamnă tirurile israeliene asupra unei delegații de diplomați occidentali
Organizația Națiunilor Unite a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegaţii de diplomaţi ...