Factura la curent ar putea scădea cu 5%, din august. Estimare ANRE

Odată ce legea privind tăierea de subvenţii pentru producătorii de energie din surse regenerabile va produce efecte, factura la curent va scădea cu câteva procente.  
Florin Cojocaru - mar, 18 iun. 2013, 21:01
Factura la curent ar putea scădea cu 5%, din august. Estimare ANRE

Ministrul Energiei Constantin Niţă a declarat că factura la energie electrică pentru consumatorii casnici ar trebui să scadă cu un procent cuprins între 5 şi 10% datorită legii care amână acordarea unui număr de certificate verzi pentru producătorii de energie din surse regenerabile.

Modificarea tarifelor la energie nu este, totuşi, în sarcina lui Niţă, instituţia cu atribuţii în acest sens fiind ANRE. Potrivit explicaţiilor preşedintelui Nicolae Havrileţ, scăderea facturii la electricitate ar putea fi posibilă doar din august, şi doar cu 5%.

„Odată cu aplicarea ordonanţei care amână acordarea unor certificate verzi, suma plătită de români pentru ele, şi care este înscrisă în factura la energie electrică, va scădea. Iar acest lucru se va vedea la factura pe iulie”, a arătat Havrileţ.  Şeful ANRE a mai precizat că cerificatele verzi reprezintă, în prezent, circa 10% din factura la curent. Astfel, dacă luăm în calcul că majoritatea covârşitoare a certificatelor verzi le primeşte industria eoliană, iar aceasta va primi, din 1 iulie, doar un certificat verde, în loc de două, putem aprecia că suma plătibilă „eolienilor” pe certificate se va injumătăţi. Adică, factura la curent ar urma să scadă cu circa 5%. Totuşi, nimic nu este încă stabilit. „Trebuie , mai întâi, să vedem normele de aplicare ale legii şi apoi să facem calculele”, a mai spus Havrileţ, pentru ECONOMICA.NET.

În prezent, ordonanţa care prevede ca producătorilor de energie din surse regenerabile să li se taie din certificatele verzi pe care le primesc este în dezbatere în Parlament. Ca să producă efecte, mai trebuie şi acordul al Comisiei Europene.

Potrivit formei trimise în Parlament, centralele eoliene vor primi în perioada iulie 2013 – decembrie 2017 doar un certificat verde, faţă de două acum, iar cele fotovoltaice vor primi trei certificate verzi, faţă de şase acum. Toate certificatele verzi tăiate se vor acorda după 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Acord între SUA și Qatar pentru investiții comune de 38 de miliarde de dolari în domeniul militar
Acord între SUA și Qatar pentru investiții comune de 38 de miliarde de dolari în domeniul militar
SUA şi Qatar au semnat miercuri un memorandum pentru o "potenţială investiţie" de 38 de miliarde de dolari în capacităţi de apărare şi securitate maritimă pentru statul din Golf,......
Țările de Jos cumpără 46 de tancuri Leopard 2A8 de la producătorul de armament KNDS
Țările de Jos cumpără 46 de tancuri Leopard 2A8 de la producătorul de armament KNDS
Guvernul olandez a anunţat miercuri că a semnat un contract de achiziţie a cel puţin 46 de tancuri Leopard 2A8 de la ...
Altex deschide mâine un nou magazin în orașul Sebeș, din județul Alba
Altex deschide mâine un nou magazin în orașul Sebeș, din județul Alba
Altex România își extinde rețeaua de magazine și deschide, pe 15 mai, de la ora 8:00, un nou magazin în orașul Sebeș, ...
Distribuitorul de materile de construcții SIPEX începe cu pierderi anul 2025
Distribuitorul de materile de construcții SIPEX începe cu pierderi anul 2025
SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru construcții din România, listat la Bursa ...