Fondul Suveran ar genera multă valoare pentru România. Companiile de stat vor fi mai transparente – şeful Fondului Proprietatea

Crearea Fondului Suveran de Investiţii ar putea genera multă valoare pentru România, miniştrii nu vor mai petrece mult timp să se ocupe de companiile controlate de stat, iar transparenţa acestora va creşte, a declarat marţi Greg Konieczny, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - mar, 28 feb. 2017, 12:26
Fondul Suveran ar genera multă valoare pentru România. Companiile de stat vor fi mai transparente - şeful Fondului Proprietatea

‘Fondul suveran credem că este un plan interesant, ambiţios, şi chiar credem că dacă ar fi executat corect ar putea genera foarte multă valoare pentru România şi economia românească, dar şi pentru companiile controlate de stat şi Fondul Proprietatea, ca acţionar. Sunt două aspecte cheie. Primul este că aceasta ar trebui să ducă la o despărţire între funcţia de proprietar şi cea de realizare de politici. Această schimbare ar elibera foarte mult din timpul miniştrilor de linie care în prezent vor, nu vor, trebuie să petreacă foarte mult timp ocupându-se de companiile controlate de stat. În al doilea rând acest lucru ar trebui să conducă la o mai mare transparenţă cu privire la ce anume se întâmplă cu activele statului pentru că ne-am aştepta ca acest Fond să aibă aproximativ aceleaşi cerinţe de raportare ca şi Fondul Proprietatea sau orice alt fond închis de investiţii din România, deci să respecte reglementările ASF, ceea ce ar duce la foarte multă responsabilitate’, a spus Konieczny.

Potrivit acestuia, în prezent, Guvernul sau coaliţia majoritară deja controlează aceste companii, dar acum pot face multe lucruri fără să aibă obligaţia de a le face publice.

‘Peste toate acestea, o structură corporativă corespunzătoare a Fondului ar fi un avantaj suplimentar pentru noi toţi. Deci un Consiliu de Administraţie independent, un management profesionist, aceste lucruri ar trebui să ajute pe de o parte la monitorizarea companiilor şi pe de altă parte la realizarea numirilor la nivelul companiilor a unor consilii independente şi a unor manageri profesionişti. Ce-am oferit Guvernului (la întâlnirea de marţi n.r.), a fost să le împărtăşim expertiza şi experienţa noastră din Fondul Proprietatea şi pe baza altor fonduri pe care le administrăm în alte ţări, să-i ajutăm ca această iniţiativă să fie una de succes’, a mai arătat oficialul Fondului.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...