Furturile schimbă structura producţiei agricole a României. Care sunt soluţiile

Furturile de produse agricole reprezintă una dintre cele mai importante probleme ale producătorilor agricoli români, teama de infractori fiind un factor care contribuie la decizia agricultorilor cu privire la culturile pe care să le înfiinţeze, se arată în ultimul raport al Societăţii Academice Române (SAR) care va fi dat publicităţii joi. „În cazul marilor exploatații agricole, paza are un cost care ajunge deseori la un procent cu două cifre din total. Aceasta este însă cea mai mică dintre probleme pentru că măcar acest cost este asumat și supracompensat de costurile locale mult mai mici la achiziția terenurilor sau cu forța de muncă. Problema mai puţin vizibilă, dar mult mai gravă, este decizia de oportunitate – antreprenorii agricoli sunt obligaţi să se orienteze către culturi cu rentabilitate mică (sau chiar nerentabile pe suprafețele mici disponibile), dar cu rezilienţă mai mare la furt. Orice încercare de a înființa culturi mai rentabile – legume, livezi etc. prezintă un risc uriaș, întrucât proaspăta afacere devine „premium-target” pentru toți hoții din zonă”, se arată în raport.

Cercetătorii SAR demonstrează acestă ipoteză prin structura exporturilor, care sunt alcătuite cu preponderență din materii prime sau cu grad redus de prelucrare. Spre exemplu, în 2013, grâul, porumbul şi seminţele de floarea soarelui au generat 19,2%,14,3% şi respectiv 10,8% din valoarea totală a exporturilor de produse agroalimentare. În schimb, legumele au generat doar 0,5% din valoarea totală a exportului.

Ce se poate face 

„Pentru rezolvarea situației este nevoie de un set de politici complexe, care vor fi detaliate într-un viitor policy-brief SAR, însă pasul preliminar necesar este garantarea securității producției pentru fermieri. Una dintre barierele care ar trebui depășite este confuzia dintre cele două metode principale de calculare a productivității din agricultură”, se menţionează în raport.

Astfel, productivitatea angajaților este în mod cert favorizată de mecanizare, lucru demonstrat de-a lungul timpului de statele dezvoltate. Cum în România situaţia este alta, agricultorii artrebui să ţină cont, în primul rând, de productivitatea terenului, net favorizată de culturile intensive în muncă, pe suprafețe mici dar cu produse de valoare adăugată mare – fructe, legume etc. „Un singur angajat cu o combină agricolă performantă poate lucra 100 de hectare sau chiar mai mult. (…) Aici (în România n.red)  este nevoie de un angajat pentru fiecare hectar însă valoarea recoltei poate fi de până la 10 ori mai mare sau uneori chiar mai mult. Puse într-un sistem, cele două ecuații arată cam așa: un angajat care cultivă cereale pe 100 de hectare produce aceeași sumă de bani ca zece angajați care cultivă legume pe zece hectare. În primul caz, productivitatea resursei umane este de 10 ori mai mare, dar în al doilea caz productivitatea terenului este de 10 ori mai mare”, se explică în raport.

Soluţia: fermele de legume şi fructe

Potrivit SAR, în cazul României, pentru ca resursa umană disponibilă să obţină o productivitate maximă, soluţia o reprezintă nu exploatațiile mari, ci tocmai fermele mici, care să producă legume sau fructe. Ele pot asigura venituri decente chiar și de pe suprafețe de subzistență, dar cu condiția să dispară factorul inhibator al potențialelor furturi. Dacă ar exista protecţie, satele prospere au toate șansele să devină regula şi nu excepţie. „Deși statistic infracționalitatea agricolă poate părea neglijabilă, episoadele de furt rămase nepedepsite inhibă orice potențial de dezvoltare. La nivelul întregii economii, s-ar putea spune că infracționalitatea din agricultură are un efect nociv aproape comparabil cu marea corupție. În acest caz, Politica Agricolă Comună are foarte puține instrumente fezabile, iar rezolvarea decisivă poate veni doar din direcția Poliției și a Justiției”, se mai arată în raportul SAR.

Instituţia propune instituirea unei politici de „toleranță zero” față de furturile agricole, cu mobilizare specială de resurse umane (cu responsabilități clare până la nivelul șefilor, dar și cu mobilizare specială din rândurile Jandarmeriei) și tehnologice (drone, camere cu infraroșu etc.).

Complementar, SAR susţine că ar fi nevoie și de o măsură administrativă care să responsabilizeze statul să-și facă treaba, respectiv un fond de reasigurare pentru asigurătorii care încheie polițe contra furturilor agricole, după următorul principiu: asiguratul își încheie o poliță la un preț rezonabil și plătește daunele tot la un nivel rezonabil. Însă dacă, de exemplu, într-o comună furturile sunt atât de sus încât riscul este prea scump sau de-a dreptul neasigurabil, înseamnă că autoritatea publică nu își face treaba, prin urmare este cazul ca statul să scoată din buzunar diferența.