Google cumpără fabricantul de roboţi Boston Dynamics

Gigantul american din domeniul internetului Google a cumpărat compania producătoare de roboţi Boston Dynamics, printre clienţii căreia se numără şi armata americană, a precizat luni o sursă apropiată acestui dosar, fără a divulga modalităţile financiare ale tranzacţiei, transmite AFP.
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 18:38
Google cumpără fabricantul de roboţi Boston Dynamics

Boston Dynamics a fost creată în 1992, la început sub egida Massachusetts Institute of Technology (MIT).

Societatea realizează în prezent sisteme de simulare folosite, între altele, de forţele armate, precum şi o serie de roboţi capabili să se deplaseze pe terenuri dificile sau în spaţii înguste, să escaladeze suprafeţe verticale sau care sunt destinaţi testării de echipamente.

Mai multe media americane subliniază că aceasta este cea de-a opta achiziţie făcută de Google în acest an în domeniul robotic. Pe lângă obiectul său principal de activitate, respectiv căutarea şi publicitatea pe internet, Google îşi multiplică activităţile anexe, interesându-se de vehiculele fără şofer sau de ochelari inteligenţi.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu propune în cartea sa "Cumpăna României"......
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...