România ar putea avea o nouă hidrocentrală pe Dunăre, la Turnu Măgurele. Cum arată proiectul, cât costă, ce avantaje are şi în cât timp s-ar face

Complexul Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopol, aşa cum este numit în strategie, nu este o idee nouă, iar primele studii pentru această hidrocentrală, care să fie relizată împreună cu Bulgaria, au fost făcute încă din anii 60. Atunci se numea Cioara-Belene, numele actual fiind preluat din anul 1972. În 1975 a fost semnat la Bucureşti acordul dintre România şi Bulgaria pentru realizarea şi exploatarea Complexului hidrotehnic Turnu Măgurele-Nicopol, iar trei ani mai târziu proiectul tehnic comun.Tot atunci au fost inaugurate şi lucrările, care s-au oprit însă.

Directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, a declarat că proiectul este unul benefic pentru România, iar compania este pregătită să participe la realizarea lui, dar atrage atenţia că este nevoie de un nou acord între state. „Proiectul hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopol este unul de maximă importanță pentru noi. Este o investiție benefică atât României cât și Bulgariei, care ar implica alocarea a cca. 1.535 milioane de euro de către partea română. Cei 810 MW putere instalată ar adăuga la capacitatea de producție zonală și, de asemenea, ar aduce ambele state mai aproape de ținta europeană stabilita pentru 2030 privind cota de 35% energie regenerabilă din total energie produsă. Realizarea investiției implică semnarea unui acord diplomatic, însă – odată ce voința statelor va fi exprimată, Hidroelectrica este pregătită să participe la proiect”, a spus Badea.

Cum proiectul, este destul de vechi, am cerut companiei Hidroelectric a date despre el şi vă putem prezenta datele actualizate ale sale. Proiectul a fost realizat şi, ulterior, actualizat de către Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (ISPH).

În esenţă, iată ce presupune Complexul Hidrotehnic.

• două centrale hidroelectrice identice ca echipare şi putere, una aparţinând României amplasată pe malul stâng, cealaltă Bulgariei amplasată pe malul drept;
• două staţii de conexiuni, una pe malul stâng, iar cealaltă pe malul drept, care sunt interconectate între ele printr-o linie electrică aeriană care traversează Dunărea;
• două ecluze pentru navigaţie împreună cu construcţiile de navigaţie aferente, una pe malul stâng şi cealaltă pe malul drept;
• baraje deversoare de beton pentru evacuarea apelor mari ale Dunării. Atât barajul părţii române cât şi cel al părţii bulgare sunt amplasate pe ostrovul Pavel, pe malul stâng;
• o ecluză de viteză și două scări de pești;
• baraje nedeversoare, care închid frontul de retenţie între uvrajele de beton din frontul de retenţie, cât şi barajul de pământ care face legătura cu malul înalt.

Proiectul mai presupune şi construirea a două poduri peste baraje. „Traversarea nodului hidrotehnic s-a prevăzut a fi realizată printr-un pod suprapus cu cale ferat ă dublă şi drum tehnologic la primul nivel şi autostradă cu două benzi pe sens şi trotuare la nivelul al doilea”, scrie în proiect.
Sunt propuse două amplasamente pentru viitorul complex hidroenergetic, aşa cum puteţi vedea în imaginea de mai jos. Primul dintre ele, cel de la KM D 580 + 650, este cel la care au fost demarate lucrările, iar cel de-al doilea este la câţiva km în aval, la km 587 + 260

Care amplasament să fie ales?

„Amplasamentul de la KmD 580 + 650 a fost analizat în perioada 1970-1980 datorită următoarelor motive: cantități de lucrări minime; înscriere favorabilă în condițiile geologice date; condiții optime de scurgere hidraulică. Datorită lucrărilor deja executate în acest amplasament (închiderea brațului secundar al Dunării, incinta de execuție de pe malul românesc, drumul de acces la șantier, platforma organizării de șantier, socială și tehnologică, ample lucrări de excavații) și ținând seama de definitivarea cu partea bulgară a tuturor soluțiilor nodului hidrotehnic prin încheierea proiectului tehnic comun în 1978, acest amplasament va trebui reţinut în continuare în vederea discuţiilor dintre cele două părţi”, se arată în studiu.

„Reluarea discuțiilor pentru un nou amplasament ( la KmD 587+260) va necesita noi date (geologice şi topografice) și ținând seama de configurația modificată a nodului hidrotehnic, ample colaborări cu proiectanții bulgari aflați într-o situație nouă, de a avea întreaga incintă faza I racordată la malul bulgăresc al Dunării. Pe de altă parte, accesul muncitorilor, materialelor și utilajelor de pe malul românesc în incinta de execuție s-ar face peste un pod cu deschideri mari (similar podului Calafat – Vidin) care să permită navigația pe toată durata fazei I. Pentru amplasamentul de la KmD 580 + 650 acest pod de mari deschideri nu este necesar pe toată durata execuției, fiecare parte, română sau bulgară având acces direct, fără pod, la lucrările sale. Podul final peste nodul hidrotehnic are deschideri mici, deci un cost mult mai redus”, se mai arată în studiul ISPH furnizat de Hidroelectrica.

Cât costă şi câtă energie se produce

În primul amplasament, cel analizat în perioada comunistă, hidrocentrala de pe partea românească va avea 12 turbine, cu o putere instalată de 420 MW, care, la o cădere netă de 9,10 m şi un debit instalat de 5.510 metri cubi pe secundă vor avea o producţie medie anuală de 2,21 GWh de electricitate. Investiţia totală a părţii române ar fi de 2,57 miliarde de euro, dintre care cea energetică 1,53 miliarde (832 de milioane nodul hidrotehnic şi 698 de milioane lacul de acumulare).

Al doilea amplasament este mai ieftin de realizat dar hidrocentrala pusă aici ar produce mai puţin. Cele 12 turbine cu o putere instalată de 420 MW vor avea o producţie medie anuală de 1.94 GWh, la o cădere de 8,20 metri şi un debit instalat de 4.965 metri cubi pe secundă. Costul total pentru partea română ar fi însă de doar 2,09 miliarde de euro, din care investiţia energetică aproximativ 1,25 miliarde, din care 745 de milioane nodul hidrotehnic şi 494 de milioane lacul de acumulare.
Indiferent de amplasamentul ales, durata propusă pentru realizarea complexului hidrotehnic este de opt ani.

Ce avantaje are proiectul

Dincolo de producţia de energie din surse regenerabile, care cresc independenţa energetică a ţării şi creşterea siguranţei SEN prin posibilitatea de furniza servicii de sistem tehnologice, realizarea complexului are şi alte avantaje. „Lacul de acumulare se realizează prin executarea de lucrări de apărare a incintelor agro – silvice – piscicole şi a localităţilor, constând din îndiguiri şi desecări. În zona de influenţă a lacului de acumulare se mai realizează lucrări de supraînălţare a porturilor, inclusiv a acceselor feroviare și rutiere, alimentare cu apă şi canalizări la localităţi şi industrii, refaceri de obiective industriale, căi de comunicaţii etc”, scrie în proiect.
În plus, se va deschide o nouă legătură terestră şi feroviară către Bulgaria, va asigura protecţia împotriva inundaţiilor, va avea efecte pozitive pentru navigaţie, va conduce la îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă a localităţilor riverane şi va conduce la o dezvoltare a turismului în zonă.

Mai mult, vor fi porţiuni de teren redate în exploatare agricolă, se vor dezvolta amenajări piscicole şi se vor putea realiza irigaţii în bună parte gravitaţionale, fără consum de energie.

Dacă va începe construcţia proiectului, lucrările vor avea ca efect crearea a circa 8.000 de locuri de muncă pe şantier, şi vor da de muncă la alţi 20-30.000 de oameni care lucrează la firmele ce furnizează materiale, echipamente şi servicii.

Cum sună viitorul energiei hidro în strategie

Hidroelectrica va dispune de un buget de investiţii de peste 800 milioane de euro până în 2020 pentru lucrări de modernizare şi retehnologizare la centralele care se află în prezent în exploatare, conform Proiectului Strategiei Energetice a României 2018 – 2030, cu perspectiva anului 2050.

De asemenea, investiţiile necesare pentru finalizarea până în anul 2030 a amenajărilor hidroenergetice cu folosinţă complexă, optimizate conform cerinţelor actuale, se ridică la circa 2,5 miliarde euro. Acestea vor fi asigurate atât de Hidroelectrica, cât şi de alte companii şi autorităţi beneficiare ale acestor folosinţe complexe.

Astfel, în anul 2030, puterea totală instalată în centralele hidroelectrice din România va ajunge la 7.490 MW, faţă de 6.741 MW în anul 2018. Urmare a acestei creşteri de capacitate instalată, în anul 2030, producţia de energie electrică în hidrocentrale va creşte de la 16,55 TWh în anul 2018, până la valoarea de 17,60 TWh.