Inaugurarea noului aeroport din Berlin amânată încă o dată

Noul aeroport internaţional din Berlin, a cărui inaugurare a fost amânată de patru ori până acum, este puţin probabil să fie deschis anul viitor, a declarat joi directorul general al companiei care deţine aeroportul, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora finalizarea proiectului a fost amânată pentru 2018, informează Reuters.
Economica.net - joi, 29 dec. 2016, 11:56
Inaugurarea noului aeroport din Berlin amânată încă o dată

Destinat să înlocuiască aeroporturile existente – Tegel din vestul Berlinului şi Schönefeld din est – Aeroportul Internaţional Berlin Brandenburg Willy Brandt (BER) trebuia să fie inaugurat festiv la 3 iunie 2012. În pofida reputaţiei Germaniei de lider mondial în domeniul ingineriei, acest proiect, a cărui construcţie a început în 2006, a suferit din cauza unor probleme tehnice care au amânat inaugurarea sa.

Citând surse din apropierea aeroportului şi a proprietarilor, cotidianul german „Bild” a informat miercuri că inaugurarea aeroportului BER a fost amânată pentru a cincea oară din cauza unor probleme la sistemele electrice. Publicaţia susţine că noile amânări vor fi anunţate în mod oficial în a doua jumătate a lunii ianuarie.

În replică, directorul general Karsten Muehlenfeld a declarat joi pentru cotidianul „Der Tagesspiegel” că deocamdată nu a fost luată o decizie oficială pentru a amâna inaugurarea programată pentru sfârşitul lui 2017, dar a adăugat că aeroportul are în continuare nevoie să obţină aprobarea organisamanmelor de reglementare pentru un amendament la autorizaţia sa de construcţie şi, de asemenea, trebuie finalizate lucrările de construcţie la terminalul de pasageri.

„Nu vreau să ascund faptul că în prezent există riscuri. Şansele deschiderii în 2017 sunt foarte mici în prezent”, a declarat Karsten Muehlenfeld. Potrivit acestuia, orice eventuală inaugurare în 2017 ar avea loc doar în lunile octombrie sau noiembrie, deoarece mutarea zborurilor de pe aeroportul Tegel în timpul iernii, când există şanse de zăpadă şi îngheţ, ar fi prea riscantă. „În această situaţie, cel mai devreme inaugurarea ar putea avea loc când se schimbă orarul zborurilor, deci la finele lunii martie”, a apreciat Muehlenfeld.

Noul aeroport Berlin Brandenburg Willy Brandt este deţinut în comun de guvernul federal precum şi de guvernele landurilor Berlin şi Brandeburg. Printre companiile implicate în construcţia aeroportului se numără Siemens şi Bosch.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr străpunge miercuri firul „Alina” din primul tunel
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr străpunge miercuri firul „Alina” din primul tunel
Constructorul Porr va străpunge miercuri, 16 aprilie, al doilea fir al primului tunel din Autostrada Sibiu - Pitești (A1), a anunțat sâmbătă secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel......
Internetul la secundă: cât de activă e lumea pe Google, Facebook, Netflix sau Tinder
Internetul la secundă: cât de activă e lumea pe Google, Facebook, Netflix sau Tinder
În fiecare minut, internetul facilitează un volum uluitor de activitate. În doar 24 de ore, se adună trilioane de interacțiuni, ...
SUA și Iran încep la Muscat, Sultanatul Oman, negocierile privind dificilul dosat nuclear iranian. Americanii au amenințat cu represalii în caz de eșec
SUA și Iran încep la Muscat, Sultanatul Oman, negocierile privind dificilul dosat nuclear iranian. Americanii au amenințat ...
Statele Unite ale Americii şi Iran vor purta sâmbătă, în Oman, discuţii cu mize considerabile privind dosarul nuclear ...
Emisarul american Keith Kellogg: Ucraina după încetarea conflictului ar putea semâna cu Berlinul după al Doilea Război Mondial
Emisarul american Keith Kellogg: Ucraina după încetarea conflictului ar putea semâna cu Berlinul după al Doilea Război ...
Ucraina post-conflict ar putea semăna cu "Berlinul după al Doilea Război Mondial", cu o prezenţă de forţe europene ...