Începe recensământul traficului rutier pe toate drumurile din România

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează participanții la trafic că luni, 20 aprilie 2015, ora 8:00, va fi demarat recensământul traficului rutier care circulă pe teritoriul României, indiferent de țara în care sunt înmatriculate.
Economica.net - vin, 17 apr. 2015, 08:09
Începe recensământul traficului rutier pe toate drumurile din România

Acțiunea are loc ca urmare a recomandării Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite și se va desfășura în toate țările Uniunii Europene.

Înregistrările de trafic se desfășoară după un calendar prestabilit (conform Anexa), timp de zece zile, în diferite perioade ale anului, respectiv două zile în luna aprilie, două zile în luna mai, trei zile în luna august, o zi în luna octombrie și două zile în luna noiembrie. Recensământul traficului rutier se va încheia în data de 14 noiembrie 2015, ora 20:00.

Efectuarea înregistrării circulației rutiere pe rețeaua de drumuri publice se va realiza printr-o metodă combinată, manual-automat. Această metodă prevede înregistrări automate, cu caracter permanent, folosind contori de trafic rutier și înregistrări manuale, pe formulare.

Pe întreaga rețea de drumuri publice vor fi înregistrate vehiculele în 3.350 posturi de recenzare, din care 960 de posturi pe rețeaua de drumuri naționale și 2.390 posturi pe rețeaua de drumuri județene și comunale.

Precizăm că înregistrarea circulației pe rețeaua de drumuri naționale va fi realizată de către CNADNR SA, prin unitățile sale din teritoriu, respectiv Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri.

Înregistrarea circulației pe rețeaua de drumuri județene și comunale se va efectua de către autoritățile locale, respectiv Consiliile Județene, cu coordonare tehnică și metodologică din partea CNADNR SA.

Colectarea electronică a datelor de trafic recenzate, de pe întreaga rețea de drumuri publice interurbane din România, se face de către CNADNR – CESTRIN, care le va prelucra și organiza statistic.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan vrea impozite mărite în București dacă le încasează Primăria Generală
Nicușor Dan vrea impozite mărite în București dacă le încasează Primăria Generală
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat că doreşte să se majoreze taxele şi impozitele locale din Bucureşti, însă numai dacă le ia Municipalitatea pentru a face investiţii,......
Stellantis, cu acțiuni în scădere cu 40%, vrea să acomodeze modele clasice și electrice pe aceeași platformă
Stellantis, cu acțiuni în scădere cu 40%, vrea să acomodeze modele clasice și electrice pe aceeași platformă
Stellantis a anunțat marți că va implementa un nou sistem de vehicule care va sprijini asamblarea modelelor pe benzină, ...
Investiții românești de 650 de milioane de lei în două fabrici de ulei, în Constanța și Gorj. Doi producători de cereale au luat ajutoare de stat pentru a începe procesarea
Investiții românești de 650 de milioane de lei în două fabrici de ulei, în Constanța și Gorj. Doi producători de ...
Doi antreprenori români, constănțeanul Costea Dincă și Iancu Victor din Mizil, ambii cu afaceri în zona producției ...
Șeful Poștei Române către mediul de afaceri: Dacă noi la Poștă nu ne plângem de creșterea salariului minim, nimeni nu are dreptul să se plângă. Fii creativ, poți să aduci bani din afara României
Șeful Poștei Române către mediul de afaceri: Dacă noi la Poștă nu ne plângem de creșterea salariului minim, nimeni ...
Directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, și-a exprimat optimismul față de viitorul companiei și al economiei. Acesta ...