Investiţiile nete în economia României au crescut cu 6,7%, până la 34,65 miliarde de lei, în primul trimestru al acestui an

Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,65 miliarde de lei în primul trimestru din acest an, în creştere cu 6,7% comparativ cu trimestrul I 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri.
AGERPRES - mie, 12 iun. 2024, 10:04
Investiţiile nete în economia României au crescut cu 6,7%, până la 34,65 miliarde de lei, în primul trimestru al acestui an

O creştere de 165,2% a fost înregistrată la elementul de structură alte cheltuieli de investiţii (cheltuieli pentru lucrări geologice şi de foraj, pentru cumpărarea animalelor de muncă, de producţie şi reproducţie, plantaţii de viţă de vie, pomi, împăduriri, cheltuieli pentru achiziţionarea obiectelor de inventar gospodăresc de natura mijloacelor fixe, cheltuieli pentru studiile de cercetare şi proiectare legate de obiectivele de investiţii şi pentru serviciile aferente transferului de proprietate), cu sume atrase de 6,34 miliarde de lei, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, un declin al investiţiilor s-a înregistrat la lucrările de construcţii noi, care au atras 18,53 miliarde de lei preţuri curente, în scădere ca volum cu 9%, şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport), cu investiţii de 9,77 miliarde de lei, mai mici cu 0,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea Supremă a SUA a decis să permită autorităților americane să intervină pentru eliminarea dezinformărilor de pe platformele de socializare
Curtea Supremă a SUA a decis să permită autorităților americane să intervină pentru eliminarea dezinformărilor de ...
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis miercuri că agenţiile federale americane şi Casa Albă vor putea în continuare să solicite platformelor de social media eliminarea conţinuturilor......
Echipa națională de fotbal s-a calificat în optimi la Euro 2024, unde va juca cu Olanda sau Slovenia. Cine va decide adversarul nostru, calcule
Echipa națională de fotbal s-a calificat în optimi la Euro 2024, unde va juca cu Olanda sau Slovenia. Cine va decide adversarul ...
După rezultatul de egalitate de azi cu Slovacia, România s-a calificat în optimile Euro 2024 unde va întâlni Slovenia ...
Șase trenuri, oprite temporar în stații din cauza defecțiunii locomotivei trenului R 8010 Constanţa – Bucureşti Nord
Șase trenuri, oprite temporar în stații din cauza defecțiunii locomotivei trenului R 8010 Constanţa – Bucureşti ...
Şase trenuri sunt oprite temporar, la această oră, în staţiile adiacente, din cauza defecţiunii locomotivei trenului ...
Grecia a deschis o expoziție cu peste 1.100 de artefacte descoperite sub Acropole, în „muzeul de sub muzeu”
Grecia a deschis o expoziție cu peste 1.100 de artefacte descoperite sub Acropole, în „muzeul de sub muzeu”
Grecia a deschis publicului, miercuri, o expoziţie cu peste 1.100 de artefacte, de la statui până la jocuri şi jucării, ...