Iohannis critică noul Cod fiscal. Proiectul se află pe masa preşedintelui, spre promulgare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că în noul Cod fiscal s-a strecurat aprecierea că ar revoluţiona finanţele României, subliniind că nu ar trebui să existe preocupare doar pentru scăderea taxelor, ci şi pentru maniera în care se realizează aceasta.
Economica.net - mie, 15 iul. 2015, 11:06
Iohannis critică noul Cod fiscal. Proiectul se află pe masa preşedintelui, spre promulgare

‘Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod fiscal ar revoluţiona finanţele României prin simpla reducere a unor impozite. Cred că nu ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci şi maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanţelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflaţi totuşi în prag de an electoral, trebuie să înţelegem distanţa dintre tentaţia politică şi realitatea economică’, a afirmat şeful statului la BNR, cu prilejul lansării emisiunii numismatice ‘150 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand’, arătând că în aceste zile analizează Codul fiscal pentru a decide asupra oportunităţii promulgării actului normativ.

Iohannis a adăugat că istoria recentă arată că ‘nu ne mai putem permite experimente economice sau politici publice cu jumătate de măsură, mai ales când acestea atentează la situaţia noastră de libertate şi prosperitate pe termen lung’.

‘Tocmai de aceea devine imperativ să renunţăm cel puţin la câteva iluzii, în primul rând iluzia că prosperitatea se poate construi pe deficite bugetare şi datorie publică rostogolită continuu de la un an la altul, apoi iluzia că politicile economice şi fiscale pot compensa absenţa reformelor reale, iluzia că odată ce prosperitatea a fost obţinută nu se va mai pierde, ceea ce este greşit. De aici şi nevoia de o nouă abordare, una bazată pe responsabilitate şi principii sănătoase’, a completat şeful statului.

Potrivit preşedintelui, contextul actual, atât economic cât şi geopolitic, impune abordări prudente, responsabile pentru starea finanţelor publice, şi echilibre economice.

‘Situaţia cu care se confruntă Grecia în acest moment este, fără îndoială, una cu adevărat dificilă. Însă, în ultima vreme, prea des şi parcă prea nedrept, problemele economice ale Greciei au fost trecute în contul monedei comune, al Uniunii Europene chiar. Mai degrabă, în această etapă post-criză, Grecia ne-a dezvăluit un model economic susţinut decenii de-a rândul prin deficite şi datorie publică. Astfel de dezechilibre trebuie corectate profund, iar economia ne arată că soluţiile politice miraculoase nu există’, a conchis el.

Isărescu, despre noul Cod Fiscal: Ar fi o eroare să cedăm tentaţiei de a opta pentru măsuri cu consecinţe temporare

Misiunea viitoare a politicilor economice este de a păstra echilibrele macro restabilite cu greu după apariţia crizei. Ar fi o eroare să ignori lecţiile crizei şi să cedezi tentaţiei de a alege măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung, a spus guvernatorul BNR Mugur Isărescu, citat de Mediafax.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...