Luni, ziua Z în afacerea Petromidia. Sunt în joc 500 de milioane de euro, iar statul n-are avocat

Luni, la Curtea de Apel Constanţa este termen în procesul care are ca temă chestiunea datoriei istorice a rafinăriei Petromidia, de 570 de milioane de dolari. Din declaraţiile premierului, statul, aflat în litigiu cu Rompetrol de mai mulţi ani, ar prefera o rezolvare amiabilă a diferendului, înainte de această dată.
Economica.net - joi, 14 feb. 2013, 10:55
Luni, ziua Z în afacerea Petromidia. Sunt în joc 500 de milioane de euro, iar statul n-are avocat

Luni se judecă recursul Ministerului de Finanţe la o decizie anterioară a instanţei, care dădea dreptate grupului Rompetrol în chestiunea reglării datoriei. Dacă va pierde şi la recurs, statul nu mai are căi de atac, cel puţin în acest proces.

În octombrie 2003, Guvernul Adrian Năstase a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol Rafinare Constanţa (rafinăria Petromidia), existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 570 de milioane de euro. Potrivit acestui act normativ, societatea avea dreptul să convertească în acţiuni obligaţiunile pe care nu le răscumpăra la scadenţă. În 2010, anul scadenţei, Rompetrol a răscumpărat obligaţiuni în valoare de doar 54 de milioane de euro, iar restul a convertit în acţiuni, potrivit legii din 2003 (Rompetrol a mai plătit şi dobânzile aferente obligaţiunilor, în sumă de 250 de milioane de dolari).  Ca atare, statul a devenit acţionar la rafinărie, cu circa 45% din capital.

Statul a contestat decizia, fiind pe rol zeci de procese cu Rompetrol, majoritatea câştigate însă de companie. În cel care are ca termen data de luni, (14404/118/2010) statul a contestat decizia AGA Rompetrol prin care s-a decis intrarea statului în acţionariatul Petromidia. Ministerul Finanţelor a apreciat că nu se putea face o conversie parţială. Cu alte cuvinte, în accepţiunea statului, fie Rompetrol răscumpăra toate obligaţiunile, adică plătea toată datoria, fie nu mai răscumpăra nimic, caz în care toată datoria era convertită în acţiuni şi, în consecinţă, statul redevenea acţionar majoritar al rafinăriei. În primă instanţă însă, Ministerul de Finanţe a pierdut şi a înaintat recurs, iar luni este termenul de judecată.

Rompetrol este reprezentat în acest proces de două puternice case de avocatură, NNDKP şi Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii, iar Ministerul Finanţelor de un consilier juridic din instituţie. Potrivit OUG 26/2012, instituţiile nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare.

Kazahii de la KazMunaiGas, acţionarii majoritari ai grupului Rompetrol, au spus apăsat acum câteva zile, că vor să rezolve chestiunea. Vicepreşedintele companiei Rompetrol, Azamat Zhangulov, a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că firma vrea să stingă cât mai repede posibil acest dividend cu statul român. “Încercăm să răscumpărăm acţiunile (deţinute de stat la rafinăria Petromidia-n.red.). Este o chestiune de preţ. Acum, este cel mai bun moment pentru a ajunge la o soluţie, pentru că în România este stabilitate politică. Sperăm să ajungem la un acord cu Guvernul român şi vom face tot ce ţine de noi pentru a ajunge la o soluţie cât mai repede” a declarat oficialul Rompetrol.

Compania nu a anunţat oficial oferta pentru statul roman. Ieri însă, şi  premierul Victor Ponta a vorbit despre necesitatea unei soluţii amiabile, care ar trebui însă gasite înainte de ziua de luni. „Este un proces pe rol, pentru că oferta celor de la Rompetrol era greu acceptabilă de autorităţile române. Suntem în negocieri, dacă ajungem până luni la o înţelegere, cu atât mai bine. Dacă nu, luni va decide instanţa, însă după aceea, în funcţie de decizia instanţei, pot apărea şi alte repercusiuni. Eu personal am încurajat negocierile şi sper că putem să ajungem la un acord benefic atât pentru statul român, cât şi pentru cei de la Rompetrol. Până la urmă, statul român are de câştigat nişte bani pentru creanţă, la care se adaugă investiţii pe care Rompetrolul să le facă şi locurile de muncă ale celor care depind de Rompetrol. Este un pachet întreg pe care îl negociem şi este mai bine să îl negociem, sper să ajungem la un acord înainte de a decide judecătorul”, a spus Ponta.

În ce ar consta o soluţie amiabilă? Kazahii ar putea plăti o parte din cele 500 de milioane, plus garanţia unor investiţii în România, aceasta fiind ultima informaţie vehiculată.

Rompetrol a investit 380 de milioane de dolari în modernizarea şi creşterea capacităţii rafinăriei Petromidia, de la 3,8 la 5 milioane de tone pe an. Grupul a mai anunţat investiţii de alte 750 de milioane de dolari pe piaţa românească, în următorii şapte-zece ani, inclusiv deschidere a 150 de noi staţii de distribuţie a carburanţilor. Programul depinde de rezolvarea difendului avut cu statul pe tema acestei creanţe.

Te-ar mai putea interesa și
Lukoil își aduce mai nou petrol și carburanți prin firmele din România, nu prin firma de trading
Lukoil își aduce mai nou petrol și carburanți prin firmele din România, nu prin firma de trading
Datele Oil Terminal Constanța, compania care operează cel mai mare terminal petrolier din România, arată că grupul petrolier rus Lukoil nu mai folosește firma de trading pentru operațiunile......
Salarii medii brute lunare în outsourcing: dezvoltator de software de 18.700 lei, specialist payroll – de 9.900 lei
Salarii medii brute lunare în outsourcing: dezvoltator de software de 18.700 lei, specialist payroll – de 9.900 lei
Salariul mediu brut lunar al unui dezvoltator de software este de aproximativ 18.700 lei, arată datele transmise de Asociaţia ...
Climatul de afaceri din România are o atitudine predominant optimistă, dar prudentă faţă de evoluţia economică
Climatul de afaceri din România are o atitudine predominant optimistă, dar prudentă faţă de evoluţia economică
Climatul de afaceri din România are o atitudine predominant optimistă, dar prudentă, faţă de perspectivele evoluţiilor ...
Veniturile magazinelor online din România s-au majorat cu 18%, de Black Friday – platformă
Veniturile magazinelor online din România s-au majorat cu 18%, de Black Friday – platformă
Numărul comenzilor înregistrate de magazinele online din România, cu ocazia "Black Friday", a crescut cu 5% în acest ...