Mâncare românească într-un magazin Auchan din Paris, cu ocazia Jocurilor Olimpice. Vizitatorii vor putea degusta 150 de variante de produse autohtone

Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris, în weekendul 2-4 august, un magazin Auchan din Paris va oferi vizitatorilor, spre degustare, 150 de variante de produse provenind de la 45 de mărci românești. Inițiativa este una comună a Ambasadei României în Franța și a retailerului francez Auchan.
Alina Stanciu - vin, 02 aug. 2024, 16:56
Mâncare românească într-un magazin Auchan din Paris, cu ocazia Jocurilor Olimpice. Vizitatorii vor putea degusta 150 de variante de produse autohtone

Unele dintre cele mai reprezentative mărci românești vor fi expuse în weekendul 2-4 august în magazinul Auchan La Defense din Paris, potrivit unui comunicat Auchan.

Auchan România, într-un parteneriat cu Ambasada României în Franța, au pregătit spre degustare sau spre a fi oferite 150 de variante de produse provenind de la 45 de mărci, într-o cantitate totală de peste 10.000 de bucăți, pentru vizitatorii francezi și nu numai.

Gama de produse selecționate în cadrul acestui proiect a inclus atât produse alimentare (apă, vin, miere, dulciuri, diverse sortimente de zacuscă, pateuri, ceaiuri și dulceață, siropuri și sucuri naturale etc.), cât și articole de îngrijire personală și de curățenie a casei, de la mărci emblematice românești: Domeniile Averești, Ana Are, Aqua Carpatica, Băneasa, Boromir, Borsec, Bucovina, Bunătăți de la Bunica, Capricii și Delicii, Dacia Plant, Dero, Dobrogea, Doina, Dorna, Elmiplant, Făgăraș, Fares, Farmec, Floriol, Gerovital, Heidi, Joe, Kandia, Laurul, Loncolor, Măgura, Mandy, Mărgăritar, Nufăr, Olimpia, Pambac, Pate Bucegi, Perla Harghitei, Plafar, Poiana, Primola, Râureni, Rom, Sanovita, Scandia, Titan, Topoloveni, Triumf și Velpitar.

Acestora li s-au adăugat și produse din filierele agroalimentare românești dezvoltate de Auchan România, precum și produse marca Auchan realizate în România.

La Auchan România, peste 90% din produsele din gama alimentară a magazinelor provine de la companii din țară, 900 din cele 1300 de produse marca proprie Auchan sunt realizate de producători români, la fel și cele peste 80 dintre filierele de produse Auchan – cu calitate controlată, trasabilitate și gust local românesc.

„Este o bucurie pentru noi să fim parteneri în acest proiect dedicat promovării produselor și mărcilor românești pe piața franceză. Mulțumirile noastre se îndreaptă către echipele Auchan România, Auchan Franța și Auchan La Défense care au susținut împreună cu noi această acțiune importantă și bine-venită. Auchan este unul dintre investitorii importanți din România, cu o prezență solidă în întreaga țară, și care contribuie astfel substanțial la dezvoltarea economiei locale. Promovarea producătorilor români este o prioritate pentru Ambasada noastră iar, în contextul benefic, de mare  impact, al Jocurilor Olimpice Paris 2024, acest proiect ne dă o ocazie excelentă să facem cunoscute atât pieței franceze, cât și turiștilor aflați la Paris, gustul românesc și produsele iubite de români.   Animați de valorile olimpice ale excelenței și prieteniei, ale respectului și inspirației, ne dorim ca acest eveniment să fie un prim pas al unui proiect de cursă-lungă, prin care produsele românești să fie din ce în ce mai prezente și cunoscute pe piața din Franța”, a declarat ambasadorul României în Franța, Excelența Sa, Ioana Bivolaru.

„Acțiunea se înscrie într-un demers sistematic și permanent al nostru de susținere și promovare a producătorilor români, a mărcilor românești și a producției în România, colaborările cu producătorii agro-alimentari români fiind o prioritate încă de la înființarea Auchan România.  Sunt deja peste trei ani de când am înființat Clubul Mărcilor Emblematice Românești, prin care aducem în atenția consumatorilor din România mărci românești cu o vechime de sute sau zeci de ani, iubite și apreciate de ei. ”, a declarat și Tiberiu Dănețiu, Director Corporate Affairs & Retail Media, Auchan România.

Clubul Mărcilor Emblematice Românești este o inițiativă unică pe plan local, lansat de Auchan în 2020. Proiectul presupune acțiuni menite să evidențieze mărcile înființate pe plan local.

Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 28 de hipermarketuri clasice, cinci hipermarketuri ATAC Hiper Discount, șapte supermarketuri, magazinul Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 1 magazin în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Carrefour se aliază cu grupul Apparel din Dubai pentru a cuceri piaţa din India
Carrefour se aliază cu grupul Apparel din Dubai pentru a cuceri piaţa din India
Carrefour, cel mai mare retailer european, lansează un parteneriat de franciză cu grupul Apparel din Dubai pentru a se extinde în India, transmite Reuters....
Probleme în trafic în Bucureşti şi în marile oraşe odată cu începerea noului an şcolar. Premierul Ciolacu îi cheamă la discuţii pe primarul general al Capitalei, pe primarii de sector şi pe mai mulţi miniştri
Probleme în trafic în Bucureşti şi în marile oraşe odată cu începerea noului an şcolar. Premierul Ciolacu îi cheamă ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că începerea şcolii aduce şi probleme legate de trafic în marile oraşe, ...
Mario Draghi cere reforme şi investiţii masive pentru redresarea economiei UE
Mario Draghi cere reforme şi investiţii masive pentru redresarea economiei UE
Uniunea Europeană are nevoie de o politică industrială mult mai coordonată, de adoptare mai rapidă a deciziilor şi ...
Compania americană DZYNE Technologies, care produce drone și sisteme anti-drome, a semnat un Memorandum cu ROMARM
Compania americană DZYNE Technologies, care produce drone și sisteme anti-drome, a semnat un Memorandum cu ROMARM
DZYNE Technologies, companie americană, deținută de Highlander Partners și Compania Națională ROMARM S.A. au semnat ...