Marii investitori ai lumii pariază împotriva pieţei imobiliare

Câţiva dintre cei mai cunoscuţi manageri de mari fonduri de investiţii americane pariază, pe piaţa de capital, împotriva companiilor cu active imobiliare, invocând faptul că revenirea acestora „s-a evaporat", constată MarketWatch. Ameninţarea pare îndepărtată de România, dar la fel de îndepărtată părea şi criza creditelor subprime, care a declanşat, tot din SUA, criza de care lumea încă nu s-a vindecat.
Economica.net - S, 24 mai 2014, 13:41
Marii investitori ai lumii pariază împotriva pieţei imobiliare

Laurence Fink, directorul general (CEO) al Blackrock, una dintre cele mai mari companii de investiţii din lume, crede că piaţa locuinţelor „este structural mai nesănătoasă” decât era înaintea de declanşarea crizei în 2007, potrivit unei declaraţii citate de Market Watch.

Jeffrey Gundlach, fondatorul unui alt vehicul de investiţii important în SUA, a sugerat direct că titlurile unui popular fond de investiţii în locuinţe ar trebui vândute.

Mulţi alţi reputaţi manageri americani de investiţii, participanţi la o foarte frecventată conferinţă pe teme de investiţii, şi-au exprimat pesimismul sau măcar scepticismul privind perspectiva instrumentelor financiare bazate pe active imobiliare, după ce piaţa imobiliară a dat multe semne de vioiciune în ultimele luni.

Lor li se opun oficialii Federal Reserve (FED, reţeaua celor 12 de bănci de emisiune americane, care îndeplinesc rolul de bancă centrală). Ei spun că „indicatorii fundamentali de pe piaţa locuinţelor sunt solizi şi că, faţă de criză, aceasta a înregistrat o revenire remarcabilă.

Din dispută, ceilalţi participanţi la conferinţă au înţeles că „perioada actuală reflectă incertitudine şi o umbră de frică. Este revenirea pieţei locuinţelor suficient de rapidă ca să propulseze şi alte domenii ale economiei americane?”, scrie editorul MarketWatch.

Pentru că piaţa locuinţelor este un factor ciclic determinant al evoluţiei economiei, tinde să semnaleze indiciile unei eventuale recesiuni. Pe de altă parte, pe măsură ce creşterea se consolidează, piaţa locuinţelor tinde să lase loc altor factori, ceea ce produce confuzie.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...