Ministerul Energiei comandă un studiu pentru a afla cât ne costă Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Ministerul Energiei pune la bătaie un contract de 260.000 de euro, fără TVA, pentru realizarea unui studiu privind nivelul preţului garantat la energie care va fi acordat ca de ajutor de stat pentru construcţia Reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă.
Economica.net - sâm, 27 mai 2017, 21:12
Ministerul Energiei comandă un studiu pentru a afla cât ne costă Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Studiul ar trebui să fie gata până în luna noiembrie şi va fi finanţat de la bugetul de stat, potrivit documentaţiei apărute în sistemul de licitaţii publice. Caietul de sarcini a fost întocmit în mandatul guvernului Cioloş.

Obiectul studiului este „dezvoltarea unui mecanism de sprijin de tipul Contracte pentru Diferenţă”, destinat dezvoltării proiectelor energetice cu emisii reduse de carbon, potrivit caietului de sarcini.

„Mecanismul (de tipul contracte pentru diferenţă) se va aplica tuturor proiectelor de producere a electricităţii prin tehnologii cu emisii reduse de carbon”, se mai arată în documentaţie.

Iniţiativa se adresează următoarelor tipuri de tehnologii: regenerabile (hidraulică, eoliană, solară, geotermală, biomasă, biolichide, biogaz, gaz de fermentare a deşeurilor, gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate); energie nucleară; respectiv tehnologiile curate de producere a energiei electrice din cărbune.

„Studiul trebuie să analizeze posibilitatea implementării mecanismului de tip Contracte pentru Diferenţă în cazul tuturor tehnologiilor cu emisii reduse de carbon cu stabilirea unei metodologii/formule pentru determinarea preţului de referinţă şi a condiţiilor de aplicabilitate pentru fiecare tehnologie„.

Preţul ofertei are o pondere de doar 40% în criteriile de atribuire ale contractului. Ministerul Energiei este interesat mai degrabă de competenţele firmelor ofertante. Astfel, experienţa expertului în restructurarea pieţelor de energie şi implementarea sistemelor de sprijin, experienţa expertului financiar în dezvoltarea şi implementarea instrumentelor financiare aplicabile proiectelor din domeniul energiei, experienţa în operaţiuni comerciale şi relaţii contractuale aplicabile participanţilor în mecanismul de sprijin, respectiv experienţa în mecanisme de ajutor de stat în condiţiile reglementărilor UE în domeniul energiei, au fiecare câte o pondere de 15% în procesul de selectare a consultantului care va realiza studiul.

În Marea Britanie, guvernul a acordat un preţ garantat la energie pentru 35 de ani pentru construirea proiectului nuclear Hinkley Point C cu grupul China Nuclear General Power, singurul investitor interesat de Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

Şi în România, chinezii au insistat pentru acordarea unui preţ garantat la energie de către stat, pentru a asigura viabilitatea economică viitoare a operaţiunilor în cazul în care preţul din piaţă ar scădea.

Marea Britanie a obţinut doar un aviz preliminar de la UE pentru această schemă de ajutor de stat şi va ieşi din Uniunea Europeană în 2019, astfel că precedentul la care spera România nu se va mai materializa.

Investiţia de la Hinkley Point C este una controversată, deoarece preţul energiei pe piaţa britanică a scăzut de la semnarea înţelegerii cu chinezii, astfel că valoarea subvenţiei, calculată ca diferenţa dintre preţul fix garantat de stat pentru o perioadă de 35 de ani şi preţul pieţei, a crescut semnificativ.

Conform înţelegerii dintre britanici şi chinezi, dacă preţul mediu din piaţă ar fi mai mic decât acest nivel, guvernul de la Londra ar acoperi diferenţa printr-o subvenţie finanţată cu o taxă pe toate facturile la energie din Marea Britanie. Astfel, toţi consumatorii de energie, de la gospodării până la marile uzine, ar pune umărul la finanţarea construcţiei noilor reactoare nucleare.

În noiembrie 2015, statul român, prin Nuclearelectrica, a semnat cu China General Nuclear Power memorandumul de înţelegere pentru construcţia Reactoarelor 3 şi 4. Memorandumul nu presupune nicio obligaţie din partea vreuneia dintre părţi, fiind doar o etapă preliminară semnării unui eventual contract.

Investiţia în realizarea celor două noi reactoare, care vor folosi tehnologia canadiană CANDU, este estimată la circa 6 miliarde de euro, potrivit celor mai recente proiecţii. Termenul de realizare al celor două reactoare este estimat la 7 ani, de la data semnării contractului de investiţie.

Investiţiile masive în centrale eoliene din ultimii 10 ani, subvenţionate de stat, şi puterea instalată în hidrocentrale, fac ca în multe perioade ale anului capacitatea de producţie de energie să depăşească semnificativ cererea.

Te-ar mai putea interesa și
A doua zi de proteste în Georgia după ce Guvernul a anunțat înghețarea negocierilor de aderare la UE. Poliția a intervenit în forță cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă
A doua zi de proteste în Georgia după ce Guvernul a anunțat înghețarea negocierilor de aderare la UE. Poliția a intervenit ...
Pentru a doua seară consecutiv, forţele speciale ale poliţiei georgiene au folosit vineri gaze lacrimogene şi tunuri cu apă împotriva a mii de manifestanţi în capitala Tbilisi, după decizia......
Moscova și Phenian caută să-și consolideze și mai mult relațiile militare. Ministrul rus al Apărării a ajuns în Coreea de Nord și s-a întâlnit cu Kim Jong Un (Video)
Moscova și Phenian caută să-și consolideze și mai mult relațiile militare. Ministrul rus al Apărării a ajuns în ...
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, au discutat în Coreea de Nord despre ...
Nouă ieftinire a carburanților în benzinării, după doar o zi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă ieftinire a carburanților în benzinării, după doar o zi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au scăzut în benzinării și azi, la doar o zi de la precedenta ieftinire.
Zelenski se arată dispus la compromisuri în privința teritoriului ucrainean ocupat de Rusia, dacă NATO oferă garanții de securitate pentru restul țării
Zelenski se arată dispus la compromisuri în privința teritoriului ucrainean ocupat de Rusia, dacă NATO oferă garanții ...
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a îndemnat vineri NATO să ofere garanţii de protecţie teritoriului ucrainean ...