Ministrul Transporturilor promite că Tarom va avea alte patru aeronave până la sfârşitul anului

Compania de stat Tarom îşi va mări flota cu alte patru aeronave până la finalul acestui an, dintre care două de mediu curier, iar două de lung curier, în contextul în care compania va avea curse directe către Statele Unite şi China, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la DCNews Live, fără a preciza însă de unde vor fi achiţionate aeronavele respective şi ce tip de aparate vor fi, anunţă News.ro.
Economica.net - J, 20 apr. 2017, 19:07
Ministrul Transporturilor promite că Tarom va avea alte patru aeronave până la sfârşitul anului

Tarom a retras anul trecut două aeronave Airbus A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman. Flota companiei numără 21 de aeronave, dintre care doar 19 operează în acelaşi timp, din cauza operaţiunilor de mentenanţă, potrivit conducerii companiei, scrie News.ro.

Compania va avea în viitorul apropiat două aeronave noi care vor înlocui cele două Airbus-uri A310 retrase anul trecut, a declarat ministrul. Mai mult de atât, compania va mai lua, în leasing, alte două aparate, potrivit lui Cuc.

„Anul acesta, bineînţeles că bugetul (…) cuprinde nu numai două aeronave care le vor înlocui pe cele două bazate, dar, suplimentar, vom mai lua două până la sfârşitul anului pentru a deschide lungul curier. Practic, să aducem Tarom-ul acolo unde era odinioară”, a declarat Cuc.

Noile achiziţii vin în contextul în care Tarom va avea două noi destinaţii, către Statele Unite şi China, susţine Cuc. În discuţiile purtate cu firmele care vor livra cele 30 de aparate pentru companie, una din condiţiile impuse a fost şi antrenamentul piloţilor pe un simulator de zbor, a spus ministrul.

Potrivit ministrului, actuala conducere a companiei are o sarcină dificilă şi concepe deja un nou concept de business care ar trebui să contrabalanseze „agresivitatea, de care vedem că avem parte pe piaţa internă, a companiilor low cost”. Anul trecut, Tarom a pierdut locul doi în topul liniilor aeriene din punct de vedere al numărului de pasageri, fiind depăşită de Blue Air.

Întrebat fiind în legătură cu cei 2.000 de angajaţi ai companiei, în contextul în care Blue Air, care are o flotă mai mare, are circa 300 de angajaţi, Cuc a mai spus că este de datoria managementului să facă o selecţie foarte clară şi să vadă „cine lucrează şi cine livrează”.

În legătură cu posibile proteste sindicale care ar putea fi declanşate în urma unor posibile concedieri, ministrul consideră că „oamenii de bună calitate din cadrul oricărei companii vor să vadă că au un loc de muncă asigurat şi nu vor să ţină alţi trântori în spate (…)”.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol susține că incapacitatea de a controla voltajul a generat uriașa pană de curent din luna aprilie
Guvernul spaniol susține că incapacitatea de a controla voltajul a generat uriașa pană de curent din luna aprilie
Incapacitatea de a controla voltajul în reţeaua energetică a provocat o reacţie în lanţ, care a condus la blackout-ul masiv care a lovit Spania şi Portugalia în 28 aprilie, a declarat marţi......
Autostrada A7 Ploieşti – Buzău: Nodul rutier Buzău este aproape finalizat – şeful CNAIR
Autostrada A7 Ploieşti – Buzău: Nodul rutier Buzău este aproape finalizat – şeful CNAIR
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
E oficial. Comisia Europeană propune renunțarea treptată a importurilor de gaze naturale și de petrol din Rusia de către statele membre UE
E oficial. Comisia Europeană propune renunțarea treptată a importurilor de gaze naturale și de petrol din Rusia de către ...
Statele Uniunii Europene vor opri treptat şi efectiv importul de gaze şi petrol din Rusia până la sfârşitul anului ...
Fenomene extreme – Seceta cucereşte tot mai mult teren şi loveşte din ce în ce mai dur omenirea (raport OCDE)
Fenomene extreme – Seceta cucereşte tot mai mult teren şi loveşte din ce în ce mai dur omenirea (raport OCDE)
Suprafaţa regiunilor afectate de secetă la nivel mondial s-a dublat între anii 1900 şi 2020, a anunţat Organizaţia ...