O nouă companie aeriană intră în România din decembrie. Pe ce rută se va bate cu Tarom

Etihad Airways investeşte în restructurarea şi dezvoltarea noii companii naţionale a Serbiei, care va opera zboruri din România.
Andrada Ghira - joi, 22 aug. 2013, 21:03
O nouă companie aeriană intră în România din decembrie. Pe ce rută se va bate cu Tarom

Compania naţională a Serbiei, JAT Aiways, din care arabii de la Etihad au cumpărat 49%, se va rebrandui în Air Serbia şi va lansa noi zboruri, inclusiv pe ruta Belgrad-Bucureşti. Primul zbor pe această rută va avea loc pe data de 9 decembrie. 

Înainte, JAT Airways avea un parteneriat de code-sharing cu Tarom, cursele fiind operate cu o aeronavă ATR deţinută de Tarom. Acum, sârbii, susţinuţi de investiţiile arabe, vin pe piaţa românească cu propriul avion. Rămâne însă de văzut care va fi frecvenţa acestor zboruri şi cu ce preţuri va concura Tarom.  

Acest lucru va permite pasagerilor din România să aibă acces la celelate destinaţii code-sharing ale Air Serbia şi Etihad, cum ar fi Insulele Seychelles, destinaţii din Australia sau Abu Dhabi. 

CITEŞTE ŞI O mare companie aeriană low-cost revine în România

Noua companie a început pregătirile pentru schimbarea flotei pentru programul de iarnă. Air Serbia va renunţa după 28 de ani de operaţiuni cu aeronave Boeing 737-300 şi va trece la Airbus A319. Pe parcursul sezonului de iarnă, compania va renunţa complet la avioanele Boeing. Mai mult, guvernul de la Belgrad a aprobat recent plata depozitului pentru primele cinci din zece aeronave Airbus. Primul A319 din flota Air Serbia îşi va face debutul pe 27 octombrie, pe ruta Belgrad-Moscova.

Până la sfârşitul acestui an, Air Serbia va mai lansa şi zboruri spre Abu Dhabi (27 octombrie), Banja Luka (1 decembrie), Praga (1 decembrie), Ljubljana (9 decembrie). Zborurile spre Budapesta, Beirut, Cairo, Varna, Kiev, Sofia şi Varşovia vor fi lansate mai târziu, pe măsură ce vor sosi mai multe aeronave.

Câţi bani investesc arabii în Air Serbia

Pe 1 august, guvernul sârb şi Etihad Airways au semnat un perteneriat strategic şi de preluare de către compania arabă a 49% din acţiunile JAT Airways. Etihad a semnat şi un contract de management pe cinci ani. În plus, potrivit acordului semnat, Etihad Aiways va pune la dispoziţie o facilitate de credit de 40 de milioane de dolari care va fi convertită în acţiuni la data de 1 ianuarie 2014, sub rezerva aprobării. Această facilitate de credit va fi completată şi de o injecţie egală de fonduri din partea guvernului Serbiei.

De asemenea, cele două părţi vor mai oferi fonduri suplimentare prin împrumuturi ale acţionarilor şi alte mecanisme de finanţare de până la 60 de milioane de dolari pentru a îndeplini cerinţele de capital de lucru şi pentru a sprijini dezvoltarea noii companii create, Air Serbia.

Noul parteneriat îi va aduce Air Serbia 12 noi destinaţii, pe lângă cele 33 deja existente. Spre noile destinaţii Air Sebia va realiza parteneriat ede code-sharing cu Etihad Aiways şi Air Berlin.

Air Serbia va deveni astfel a şasea compania în care investeşte Etihad, după airberlin (29,21%), Air Seychelles (40%), Virgin Australia (10,5%), Aer Lingus (2,99%) şi cel mai recent, Jet Airways (24% – sub rezerva aprobării).

Ethiad, interesată şi de LOT Polish Airlines

Dar compania arabă se arată interesată şi de preluarea unei părţi din operatorul naţional al polonezilor, LOT Polish Airlines. Se pare că polonezii sunt în discuţii avansate cu cei de la Etihad asupra unei posibile investiţii, scrie cotidianul polonez Rzeczpospolita. Cu toate aceastea, ar putea duta câteva luni până la finalizarea acestui proces.

La începutul acestui an, directorul Etihad a declarat pentru aceeaşi publicaţie poloneză, că va investi doar în companii care îndeplinesc anumite criterii, iar în cazul LOT, această investiţie depinde de restructurarea operatorului polonez şi dacă în viitor poate genera profit.

Te-ar mai putea interesa și
Putin ar putea aborda o posibilă încetare a focului cu Ucraina, dacă va fi întrebat despre aceasta
Putin ar putea aborda o posibilă încetare a focului cu Ucraina, dacă va fi întrebat despre aceasta
Președintele rus Vladimir Putin ar putea aborda o posibilă încetare a focului cu Ucraina, dacă va fi întrebat de reporteri despre aceasta, a declarat Kremlinul, informează agenția de stat......
Calea ferată București – Giurgiu. A fost admisă contestația Porr, după ce asocierea Arcada – Alstom fusese declarată câștigătoare pentru noul contract de modernizare
Calea ferată București – Giurgiu. A fost admisă contestația Porr, după ce asocierea Arcada – Alstom fusese ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația Porr Construct în cadrul licitației pentru ...
Hidroelectrica a ieșit la vânzare de energie electrică pentru 2026, dar nu a venit nimeni să cumpere
Hidroelectrica a ieșit la vânzare de energie electrică pentru 2026, dar nu a venit nimeni să cumpere
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică, a scos la vânzare energie electrică pentru livrare în ...
Declinul unui gigant. Gazprom vrea să vândă palatul opulent din Sankt Petersburg şi alte proprietăţi de lux, după pierderile de miliarde de dolari
Declinul unui gigant. Gazprom vrea să vândă palatul opulent din Sankt Petersburg şi alte proprietăţi de lux, după ...
În urmă cu 11 ani, când directorul general al Grupului rus Gazprom, Alexei Miller, inaugura un palat opulent în centrul ...