Paralela 45 va deschide încă şase agenţii şi mizează pe afaceri de 50 milioane euro în acest an

Paralela 45, unul din cei mai mari touroperatori din România, va mai deschide până la sfârşitul anului încă şase agenţii proprii şi în franciză, urmând să ajungă la 45 de locaţii, a declarat pentru News.ro proprietarul agenţiei de turism, Alin Burcea. Compania estimează totodată pentru acest an afaceri totale de 50 de milioane de euro, în creştere cu aproape 14%, de la 44 de milioane de euro în 2016.
Economica.net - D, 30 apr. 2017, 12:11
Paralela 45 va deschide încă şase agenţii şi mizează pe afaceri de 50 milioane euro în acest an

„Acum pregătim franciza pentru Sf. Gheorghe. Mai dorim franciză la Arad şi agenţii proprii la Bacău şi Focşani în acest an. Dorim, de asemenea, să mai deschidem alte două francize în Bucureşti. Deci şase agenţii vor mai fi deschise, să ajungem până la sfârşitul anului cu 45 de agenţii, atât proprii cât şi în franciză”, a afirmat Burcea, care este şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

El a arătat că investiţia într-o agenţie proprie nu depăşeşte 15.000 de euro.

În acest an, Paralela 45 a deschis o agenţie în franciză în Bucureşti, una în Zalău şi o agenţie proprie la Braşov, a doua din acest oraş.

Burcea spune că impactul agenţiilor noi este de 500.000 euro în afacerile din acest an. Citește mai multe pe News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol susține că incapacitatea de a controla voltajul a generat uriașa pană de curent din luna aprilie
Guvernul spaniol susține că incapacitatea de a controla voltajul a generat uriașa pană de curent din luna aprilie
Incapacitatea de a controla voltajul în reţeaua energetică a provocat o reacţie în lanţ, care a condus la blackout-ul masiv care a lovit Spania şi Portugalia în 28 aprilie, a declarat marţi......
Autostrada A7 Ploieşti – Buzău: Nodul rutier Buzău este aproape finalizat – şeful CNAIR
Autostrada A7 Ploieşti – Buzău: Nodul rutier Buzău este aproape finalizat – şeful CNAIR
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
E oficial. Comisia Europeană propune renunțarea treptată a importurilor de gaze naturale și de petrol din Rusia de către statele membre UE
E oficial. Comisia Europeană propune renunțarea treptată a importurilor de gaze naturale și de petrol din Rusia de către ...
Statele Uniunii Europene vor opri treptat şi efectiv importul de gaze şi petrol din Rusia până la sfârşitul anului ...
Fenomene extreme – Seceta cucereşte tot mai mult teren şi loveşte din ce în ce mai dur omenirea (raport OCDE)
Fenomene extreme – Seceta cucereşte tot mai mult teren şi loveşte din ce în ce mai dur omenirea (raport OCDE)
Suprafaţa regiunilor afectate de secetă la nivel mondial s-a dublat între anii 1900 şi 2020, a anunţat Organizaţia ...