Parteneriatul strategic semnat de Rusia şi Coreea de Nord prevede asistenţă reciprocă în caz de ”agresiune”

Coreea de Nord şi Rusia au semnat miercuri un ''parteneriat strategic global'', care prevede asistenţă reciprocă în caz de "agresiune", a anunţat preşedintele rus Vladimir Putin care, primit cu mare fast la Phenian pentru o vizită de stat, a primit sprijinul fervent al gazdei sale Kim Jong Un pentru războiul său împotriva Ucrainei, transmite France Presse.
AGERPRES - mie, 19 iun. 2024, 14:25
Parteneriatul strategic semnat de Rusia şi Coreea de Nord prevede asistenţă reciprocă în caz de ''agresiune''

„Tratatul de parteneriat cuprinzător semnat astăzi prevede, printre altele, asistenţă reciprocă în caz de agresiune împotriva unei părţi la tratat”, a declarat Putin presei după semnarea documentului. Atât Rusia, cât şi Coreea (de Nord) urmăresc o politică externă independentă şi nu acceptă limbajul şantajului şi al diktatului”, a avertizat el.

Preşedintele rus a descris acordul ca fiind un „document cu adevărat revoluţionar”, adăugând că Rusia „nu va exclude cooperarea tehnico-militară” cu Phenianul.

Citat de agenţiile ruse, liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că acordul cu Rusia este pur „defensiv”. Descriindu-l pe Putin drept „cel mai bun prieten” al ţării sale, el a salutat începutul unei „noi ere” în relaţiile cu Moscova.

Coreea de Nord „îşi exprimă sprijinul deplin şi solidaritatea faţă de guvernul, armata şi poporul rus în desfăşurarea operaţiunii militare speciale în Ucraina pentru a-şi proteja suveranitatea, interesele de securitate şi integritatea teritorială”, i-a spus el oaspetelui său.

„Apreciem foarte mult sprijinul dumneavoastră sistematic şi continuu pentru politica rusă, inclusiv în problema Ucrainei”, a spus la rândul său Vladimir Putin.

Preşedintele rus a fost întâmpinat cu un covor roşu şi o ceremonie grandioasă în Piaţa Kim Il Sung, cu o fanfară militară şi dansuri sincronizate.

Şeful Kremlinului a purtat apoi discuţii cu liderul nord-coreean timp de o oră şi jumătate alături de delegaţia sa, urmate de o întâlnire privată. Preşedintele rus l-a invitat pe Kim Jong Un să viziteze Moscova.

În timpul nopţii, Kim l-a întâmpinat pe Putin la aeroport şi l-a îmbrăţişat, subliniind o consolidare a relaţiilor, care provoacă îngrijorare la Seul şi la Washington.

SUA şi aliaţii lor au acuzat Coreea de Nord că a furnizat muniţie şi rachete Rusiei pentru războiul din Ucraina şi se tem că vizita lui Putin ar putea duce la noi livrări.

– O nouă eră –

Kim Jong Un a lăudat apropierea dintre Moscova şi Phenian şi o nouă eră în relaţiile bilaterale.

„Relaţiile dintre ţările noastre intră într-o nouă eră de mare prosperitate, imposibil de comparat chiar şi cu perioada relaţiilor sovieto-coreene din secolul trecut”, a declarat liderul nord-coreean, citat de agenţiile de presă ruse.

Aceasta este prima vizită a lui Vladimir Putin în Coreea de Nord după 24 de ani şi a doua întâlnire între cei doi lideri în mai puţin de un an.

În septembrie anul trecut, Kim Jong Un s-a deplasat cu un tren blindat în Extremul Orient rusesc pentru un summit cu şeful Kremlinului, axat pe spaţiul cosmic.

Moscova şi Phenianul sunt aliaţi de la sfârşitul Războiului din Coreea (1950-1953), dar s-au apropiat din ce în ce mai mult după operaţiunea militară rusă lansată în Ucraina în 2022.

Rusia are nevoie de sprijinul nord-coreean în materie de armament din cauza războiului prelungit din Ucraina, în timp ce Coreea de Nord are nevoie de sprijinul rusesc pentru alimente, energie şi arme avansate pentru a uşura presiunea sancţiunilor”, a declarat pentru AFP Koh Yu-hwan, profesor emerit de studii nord-coreene la Universitatea Dongguk.

„Cu toate acestea, chestiunea unei alianţe militare trebuie analizată separat de ceea ce se anunţă public şi de ceea ce se discută efectiv la întâlnirile dintre cei doi lideri”, a spus el, adăugând că Moscova rămâne prudentă şi nu doreşte „să rupă complet relaţiile cu ţări precum Coreea de Sud”.

– Preocupări occidentale –

Americanii şi europenii sunt îngrijoraţi de luni de zile de apropierea accelerată dintre Moscova şi Coreea de Nord, acuzându-i pe nord-coreeni că aprovizionează Rusia cu cantităţi masive de muniţii şi rachete.

În schimb, potrivit Washingtonului şi Seulului, Rusia a furnizat Coreei de Nord expertiză pentru programul său de sateliţi şi a trimis ajutoare pentru a face faţă penuriei de alimente din ţară.

În martie, Rusia şi-a folosit dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a pune capăt monitorizării încălcărilor sancţiunilor internaţionale împotriva Coreei de Nord, un cadou major pentru Phenian.

Sprijinul lui Vladimir Putin îi permite lui Kim Jong Un „să-şi diminueze dependenţa” de un alt aliat-cheie, Beijingul, a declarat pentru AFP Vladimir Tihonov, profesor de studii coreene la Universitatea din Oslo.

În acelaşi timp, preşedintele rus „obţine un acces sigur la obuze de artilerie de tip sovietic, de care are nevoie în cantităţi uriaşe în prezent”, a adăugat el.

Această vizită de stat este o modalitate prin care Putin îi mulţumeşte Coreei de Nord pentru că „a îndeplinit rolul de ‘arsenal pentru autocraţie’, susţinând invazia sa ilegală în Ucraina”, a declarat Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ewha din Seul.

Te-ar mai putea interesa și
Raport ASF: Creştere de 137% pentru tranzacţiile de pe piaţa reglementată a BVB şi pe SMT, în T1. Valoarea a ajuns la 6,37 mld. lei
Raport ASF: Creştere de 137% pentru tranzacţiile de pe piaţa reglementată a BVB şi pe SMT, în T1. Valoarea a ajuns ...
Piaţa locală de capital a înregistrat evoluţii pozitive în primul trimestru din 2024, iar valoarea totală tranzacţionată pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi pe......
Petrom și Romgaz vor vinde gaze la preț plafonat pentru consumul casnicilor și CET-urilor și în primul trimestru din 2025
Petrom și Romgaz vor vinde gaze la preț plafonat pentru consumul casnicilor și CET-urilor și în primul trimestru din ...
O modificare legislativă adoptată de Parlament clarifică obligația producătorilor interni de a vinde gazele pentru consumul ...
Scutire de TVA pentru societăţile nonprofit care prestează servicii gratuite pentru spitale – lege promulgată de Iohannis
Scutire de TVA pentru societăţile nonprofit care prestează servicii gratuite pentru spitale – lege promulgată de ...
Societăţile nonprofit care prestează servicii gratuite pentru spitale vor fi scutite de TVA, arată Legea care aprobă ...
BERD şi-a redus la 5,2% participaţia deţinută la Banca Transilvania
BERD şi-a redus la 5,2% participaţia deţinută la Banca Transilvania
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a redus uşor participaţia la Banca Transilvania (BT), ...