Pasagerii CFR Călători ar putea achiziţiona bilete direct din tren

Pasagerii CFR Călători ar putea, în curând, să achiziţioneze bilete direct din tren în urma implementării unui proiect destinat combaterii călătoriei frauduloase.
Economica.net - vin, 12 iun. 2015, 08:06
Pasagerii CFR Călători ar putea achiziţiona bilete direct din tren

Potrivit directorului de Strategie al CFR Călători, Adrian Vlaicu, proiectul se află deja în testare pe cele patru trenuri de viteză (Trenurile Litoral) care circulă spre Marea Neagră.

‘Ca orice lucru nou, acesta trebuie testat şi se face acest lucru pe cele patru trenuri de viteză care circulă spre Litoral. Trebuie să vedem care mai sunt necesităţile, capabilităţile. Proiectul este destinat reducerii călătoriilor frauduloase’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Adrian Vlaicu.

Proiectul vânzării legitimaţiilor de călătorie în trenurile CFR Călători este dezvoltat de Informatica Feroviară, care a realizat softul, împreună cu compania publică de transport pe calea ferată.

Practic, şeful de tren va avea o tabletă şi o imprimantă pentru emiterea legitimaţiilor de călătorie pentru pasagerii care nu şi-au achiziţionat bilete din timp. Imprimanta este termică, nu foloseşte consumabile. Biletul emis în tren conţine toate elementele de călătorie respectiv distanţă, destinaţie şi preţ.

Biletele se stochează în baza de date locală dar pot fi şi transmise întrucât tableta poate avea încorporat un SIM al unui operator de telefonie mobilă astfel încât datele se pot transmite automat către serverul central al CFR Călători pentru ca personalul de conducere să ştie în orice moment câte bilete s-au vândut în trenul respectiv.

Conform lui Mirel Trăistaru, proiectant sisteme informatice la Informatica Feroviară, o altă facilitate pe care o oferă sistemul este verificarea biletelor vândute on-line. Astfel, călătorul îşi cumpără bilet on-line şi se prezintă în tren cu un ID. Şeful de tren introduce în dispozitiv ID-ul sau numele călătorului iar pe ecran îi apar datele de pe bilet.

‘Această facilitate de a verifica biletul on-line face ca sistemul de vânzare on-line să-şi reducă timpul de emitere. În prezent, biletele on-line se emit cu 12 ore înainte de plecarea trenului. Cu ajutorul acestui sistem se pot achiziţiona bilete on-line şi cu o oră înainte de plecarea trenului’, a explicat Mirel Trăistaru.

Costurile implicate de acest proiect constau în fondurile necesare pentru achiziţionarea de tablete, imprimante şi a softului realizat de Informatica Feroviară. Pot fi utilizate şi tablete speciale care rezistă la temperaturi joase, la şocuri şi au o baterie de 4.500 miliamperi care rezistă şi două zile fără încărcare.

‘Această tabletă este special configurată pentru CFR Călători şi este personalizată. În prezent, proiectul este demarat, se fac teste pe trenurile de călători şi deja se discută termenii contractului’, a adăugat Trăistaru.

Directorul de Strategie al CFR Călători a precizat că zilnic circulă aproximativ 1.400 de trenuri.

‘Acesta este un nivel minim al numărului necesar de echipamente pentru dotarea personalului de specialitate al CFR Călători. Prima dată sistemul se va implementa pe trenurile InterRegio iar apoi pe cele tip Regio’, a mai spus Vlaicu.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, gata în 2028? Este un termen un pic optimist – șeful CNIR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, gata în 2028? Este un termen un pic optimist – șeful CNIR
Gabriel Budescu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), consideră că termenul de 2028 pentru finalizarea Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1) este optimist, având......
Cardoș, Agroland: Deficitul global de ouă se menține, ceea ce contribuie la îmbunătățirea marjelor pentru producătorii locali. Grupul exportă peste 20% din producția proprie
Cardoș, Agroland: Deficitul global de ouă se menține, ceea ce contribuie la îmbunătățirea marjelor pentru producătorii ...
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, ...
Europa se luptă să pună capăt contractelor de aprovizionare cu gaze din Rusia. CE analizează toate soluțiile legale pentru a nu plăti penalităţi Moscovei
Europa se luptă să pună capăt contractelor de aprovizionare cu gaze din Rusia. CE analizează toate soluțiile legale ...
Bruxelles-ul analizează opţiunile legale care ar permite companiilor europene să rupă contractele pe termen lung de aprovizionare ...
Gigantul petrolier Shell va săpa după gaze în Marea Neagră exact lângă Petrom
Gigantul petrolier Shell va săpa după gaze în Marea Neagră exact lângă Petrom
Shell Exploration and Production (96) BV, o subsidiară a Shell PLC, va explora după petrol și gaze naturale în Blocul ...