Patronatul Investitorilor Autohtoni: inginerii migrează deja din mediul privat la stat, datorită salariilor oferite bugetarilor

Patronatul Investitorilor Autohtoni (Piarom) atrage atenţia într-o luare de poziţie făcută publică astăzi că aplicarea noii legi a salarizării unitare a bugetarilor, aflată acum în stadiul de proiect, va afecta semnificativ activitatea companiilor care au capital românesc şi în care lucrează peste 2,44 milioane de români. Piarom spune că ne confruntăm deja cu o migraţie masivă a inginerilor din mediul privat în cel public, datorată salariilor mai mari, aflate în plată acum la stat. 
Cristina Şomănescu - lun, 24 apr. 2017, 10:53
Patronatul Investitorilor Autohtoni: inginerii migrează deja din mediul privat la stat, datorită salariilor oferite bugetarilor

Salariile aflate deja în plată în sectorul bugetar generează în această perioadă o migraţie masivă a personalului calificat, ingineresc îndeosebi, din sectorul privat către sectorul public, atrage atenţia Patronatul Investitorilor Autohtoni, într-o luare de poziţie remisă azi ECONOMICA.NET.

Prevederile proiectului legii salarizării unitare a bugetarilor sfidează realităţile economice, dar mai ales ales pe cei angajaţi în mediul privat, în mod particular – pe cei din companiile care au capital autohton, spune Patronatul Investitorilor Autohtoni.

Încasările la bugetul de stat vor scădea, pe fondul reducerii sau chiar încetării activităţii companiilor private care nu vor putea oferi salarii similare celor preconizate în proiectul legii salarizării unitare că vor fi plătite în sectorul bugetar, spune Patronatul Investitorilor Autohtoni (Piarom).

Salariile în sectoarele industriale sunt determinate de productivitatea atinsă de companii, de gradul de complexitate a muncii şi a competiţiei pe piaţa de profil, criterii care lipsesc complet în stabilirea salariilor în sectorul bugetar, unde creşterile de salarii se fac birocratic şi generalizat pentru fiecare familie ocupaţională, semnalează Piarom.

Ignorarea consecinţelor grave care vor fi suportate de companiile private (n. red. ca urmare a aplicării noii legi a salarizării unitare, aflată acum doar în stadiul de proiect) este de neînţeles, în condiţiile în care companiile cu capital autohton, în care lucrează peste două treimi din numărul total al salariaţilor din economie, vor fi cel mai grav afectate, susţine Piarom.

Patronatul Investitorilor Autohtoni atenţionează Guvernul şi Parlamentul României asupra dificultăţilor majore generate de măsurile de creştere discreţionară, cu rate arbitrare de creştere a salariilor în ultimii trei – patru ani, începând cu salariul minim pe economie şi terminând cu creşterile majore ale salariilor diverselor categorii profesionale, deja operate în 2016 – 2017, politică ce va compromite în principal activitatea companiilor producătoare, atâtea câte au supravieţuit crizei economice prelungite.

Salariile vor putea fi mărite doar dacă Guvernul va adopta măsuri ferme, curajoase, capabile să modifice structura economiei româneşti şi să favorizeze producţia de bunuri, mai ales a celor cu valoare adăugată semnificativă. România va putea plăti salarii mai mari numai în condiţiile în care vor munci mai mulţi români care vor produce bunuri cu valoare adăugată mare, spune Patronatul Investitorilor Autohtoni.

Piarom înţelege necesitatea creşterii salariilor unor categorii de angajaţi din sectorul bugetar, dar apreciază ca inacceptabilă realizarea acestui deziderat, în lipsa unui studiu aprofundat referitor la influenţa aplicării noii legi a salarizării unitare asupra salarizării din domeniul privat, se arată în luarea de poziţie a patronatului.

Patronatul Investitorilor Autohtoni solicită realizarea unui studiu de impact al salarizării propuse în noua lege a salarizării unitare a bugetarilor asupra salarizării din mediul privat, dar şi reorganizarea, eficientizarea structurilor instituţiilor publice, ministerelor, agenţiilor şi administraţiei locale.

Politicile publice de favorizare excesivă şi fără corespondent economic a unor categorii sociale vor produce daune majore companiilor private, mai ales celor care au capital autohton, conchide Piarom. 

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, iar până pe 27 decembrie se vor înregistra precipitaţii în aproape......
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...