Petrom a crescut salariile cu 7% şi a acordat o primă de 1.500 de lei pentru fiecare angajat

OMV Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, a majorat salariile tuturor angajaţilor la data de 1 mai şi a anunţat salariaţii că vor fi acordate suplimentar o serie de prime, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Economica.net - vin, 23 mai 2014, 08:35
Petrom a crescut salariile cu 7% şi a acordat o primă de 1.500 de lei pentru fiecare angajat

OMV Petrom a acordat începând cu 1 mai o creştere salarială de 7%, aplicată la nivelul salariilor de bază, de care vor beneficia toţi salariaţii care au contracte individuale de muncă, potrivit noului contract colectiv de muncă, încheiat la finalul luni aprilie şi valabil timp de 24 de luni.

În plus, în acest an, toţi angajaţii vor primi câte o primă de 1.500 de lei brut. Potrivit surselor noastre, o astfel de primă va fi acordată şi în anul 2015, celor care vor mai lucra în companie  şi vor avea contract individual de muncă, iar prima care va fi acordată anul viitor se ridică la 3.500 de lei.

Compania va acorda şi prime special pentru Ziua Petrolistului (sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie). Astfel, salariații care au contracte individuale de muncă cu OMV Petrom în vigoare la data de 1 septembrie vor beneficia de o primă în valoare de 1.750 de lei brut.

În paralel, începând cu data de 1 iulie, salariul de bază minim brut la nivelul OMV Petrom a fost majorat la 900 de lei, fiind aşadar mai mare decât salariul minim la nivel naţional.

Potrivit surselor noastre, compania a mai anunţat angajaţii că începând cu data de 1 mai 2014, următoarele sporuri se vor include în salariile de bază individuale: spor de vechime în muncă; spor pentru muncă în condiţii grele; spor pentru muncă în condiţii periculoase; spor de vechime în petrol. Conducerea Petrom le-ar fi explicat angajaţilor că a procedat aşa pentru a simplifica sistemul de compensaţii şi beneficii pentru angajaţi.

Cu aceeaşi ocazie, conducerea companiei le-a transmis angajaţilor că în acest an va contracta pentru fiecare angajat o asigurare privată de sănătate, care va avea o valabilitate de un an, suplimentar faţă de serviciile pentru salariaţi asigurate deja.

OMV Petrom este cea mai mare companie românească, din punct de vedere al cifrei de afaceri. La finalul lui martie 2014, compania petrolieră avea 19.500 de angajaţi. Din 2004, este deţinută de grupul austriac OMV. Compania exploatează un parc de 9.000 de sonde, rafinăria Petrobrazi de la Ploieşti, o reţea de circa 550 de staţii de distribuţie a carburanţilor şi o centrală electrică de 860 MW, situată pe platforma rafinăriei. În 2013, compania a raportat un profit de peste un miliard de euro, cel mai mare din istoria sa, dar şi cel mai mare raportat vreodată de o companie românească.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului Otopeni
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti ...
Executivul a aprobat joi indicatorii tehnicoeconomici aferenţi pentru realizarea unei noi legături rutiere între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului......
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
În această seară, importul de energie electrică s-a apropiat de pragul de 3.000 MW putere instantanee în condițiile ...
Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii pentru a atinge obiectivele fixate pentru 2030
Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori ...
Sectorul de distribuţie a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii, ...
O cooperativă din județul Giurgiu intră în programul exclusiv Grădina Noastră, prin care va livra fructe și legume în magazinele Carrefour
O cooperativă din județul Giurgiu intră în programul exclusiv Grădina Noastră, prin care va livra fructe și legume ...
Carrefour România anunță că o nouă cooperativă, aflată în localitatea Malu Spart, din județul Giurgiu, intră în ...