Precedentul cipriot: depozitele bancare nu mai sunt în siguranţă. Europa anunţă un nou model

Deponenţii ciprioţi au fost deposedaţi de economiile de peste 100.000 de euro în bănci. Unii dintre ei vor pierde aproape toţi banii depuşi la cele mai mari două bănci cipriote (care acoperă, practic, toată piaţa), alţii vor pierde 30%.

Măsura vine într-un pachet de „salvare” a Ciprului: bailout de 10 miliarde de euro pentru stat şi pentru care sistemul financiar trebuie să intre la apă şi deponenţii trebuie să contribuie. O bancă, Laiki, va fi închisă şi modelul economic al Ciprului va fi schimbat pentru multă vreme. Sistemul de off-shore prin băncile cipriote va dispărea pe măsură ce deponenţii îşi vor retrage banii din depozite şi nu vor veni cu alţii noi, când încrederea a fost distrusă.

Nici retragerea banilor nu este o o chestiune uşoară în Cipru. Băncile sunt închise de mai bine de o săptămână şi parlamentul a votat un pachet de legi pentru controlul capitalurilor. Retragerile de numerar vor fi limitate, la fel ca şi transferurile de bani între bănci, locale sau străine. Băncile, cu ajutorul ordinelor statului, vor pune control pe câţi bani au voie să cheltuie deponenţii care le-au investit cu încrederea lor.

În Europa avem o țară în care deponenții – fie ei și ruși într-o mare măsură – au rămas fără bani, în care industria bancară a fost sfărâmată, în care creditul bancar va dispărea pentru ceva vreme, cu recesiunea adâncă aferentă, și în care avem controlul capitalurilor.

Domnul Jeroen Dijsselbloem

În mod normal, în cazul în care ar fi fost o ţară din afara UE, situaţia din Cipru probabil că nu ar fi interesat pe multă lume. Dar exista temerea că Cipru este un precedent. Europenii au primit asigurări că nu e cazul să se ne îngrijorăm. De la comisiarul UE Michel Barnier, la membrii BCE Ewald Nowotny şi Joerg Asmussen, la şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, şi mulţi alţii, toţi au declarat că situaţia şi măsurile luate în Cipru sunt unice. Însă, prima fisură în unitatea unicităţii cazului cipriot a apărut azi.

Jeroen Dijsselbloem este ministrul de finanţe al Olandei şi noul şef al Eurogrupului, care reuneşte miniştrii de finanţe ai zonei euro. Mandatul lui  Dijsselbloem vine după cel al luxeburghezului Jean Claude Juncker, omul care a decretat că „atunci când lucrurile devin serioase, trebuie să minţi”.

Dijsselbloem, într-un interviu pentru Reuters, a făcut o declaraţie pe care lumea o anticipa încă de săptămâna trecută, dar care a lovit din plin pieţele financiare, care după o scurtă exuberanţă la vestea că s-a ajuns la un acord, au trecut din nou pe roşu.

„Dacă există un risc în bancă, prima noastră întrebare este ‘OK, ce aveţi voi, bancherii, de când să faceţi? Ce puteţi face să vă recapitalizaţi singuri?’ Dacă banca nu o poate face, atunci vom vorbi cu acţionariii şi cu deţinătorii de obligaţiuni şi le vom cere lor să contribuie la recapitalizarea băncii, şi, dacă este nevoie, şi deponenţilor neasiguraţi”, spune olandezul.

Pe deponenţii din băncile cipriote nu i-a întrebat nimeni dacă vor să contribuie. Şi deşi acum se vorbeşte de deponenţii neasiguraţi, planul de săptămâna trecută de confiscare a depozitelor îi includea şi pe cei asiguraţi în limita a 100.000 de euro, care ar fi trebuit să contribuie cu 6,7%. Acesta a fost mai mult decât un zvon sau o ipoteză de lucru, a fost un plan agreat de Cipru şi Troikă, care n-a mai fost implementat din pricina opoziţiei parlamentului cipriot, care l-a picat la vot.

Olandezul continuă să vorbească despre contribuţia celor impilcaţi în bănci la salvarea sau suportarea pierderilor instituţiilor de credit. Până acum, aşa cum vom arăta mai jos, voinţa şi putinţa acţionarilor de a suporta pierderile băncilor au lipsit în multe cazuri. Şeful Eurogrupului ne asigură că aceştia nu vor mai avea cum să lipsească din salvarea băncilor cu probleme în viitor. Statele, prin banii contribuabililor, vor fi nevoite şi chemate din ce în ce mai rar să contribuie după ce fiecare îşi va lua porţia de pierdere. Conceptul de „bail-in” presupune că, în caz de nevoie, creditorii unei firme, în cazul acesta, o bancă, să contribuie financiar la stabilizarea sau lichidarea instituţiei de credit. Printre creditorii unei bănci se numără deţinătorii de obligaţiuni cu drept de senioritate – care ar trebui să-li ia primii banii în cazul unui default, şi deponenţii.

„Dacă vrem să avem un sistem financiar sănătos şi solid, atunci singura cale este să spunem: ‘Uite, acolo unde ţi-ai luat riscuri, trebuie să le duci, şi dacă nu poţi să le duci, atunci n-ar fi trebuit să le iei’.

Consecinţele sunt că ar putea fi sfârşitul poveştii, şi cred că este abordarea pe care ar trebui să o urmăm, acum că am ieşit din miezul crizei.

Ar trebui să ne uităm la situaţia în care nu va mai trebui să luăm în considerare recapitalizarea directă. Dacă avem mai multe instrumente în ceea ce îneseamnă bail-in şi cât de departe putem merge cu pe calea bail-in, nevoia pentru recapitalizări directe ar deveni din ce în ce mai mică

Acum mergem pe calea bail-in şi sunt destul de sigur că pieţele vor vedea în asta o abordare mai sensibilă şi foarte concentrată şi directă, în locul unei abordări generale”, spune  Dijsselbloem.

Cât de special e cazul Ciprului şi câtă diferenţe sunt faţă de abordările de până acum?

Istoria recentă a unor bănci cipriote falite

În iunie 2012, cetăţenii ciprioţi deveneau acţionari la Popular Bank of Cyprus (Laiki). Guvernul tocmai decisese să injecteze 1,8 miliarde de euro (10% din PIB) în banca ce se apropia cu paşi rapizi de insolvenţă şi să preia 84% din acţiuni. Laiki a pierdut 2,8 miliarde de euro la sfârşitul anului 2011 din defaultul Greciei, când deţinerile de obligaţiuni ale investitorilor au fost tăiate la 75%.

Faimoasele teste de stres ale Autorităţii Bancare Europene, considerate o glumă de o mare parte a analiştilor din piaţă, arătau că Laiki are nevoie de 1,97 miliarde de euro în capital pentru a ajunge la ţinta de solvabilitate necesară.

Gaura băncii s-a dovedit a fi mult mai adâncă. Situaţia bilanţurilor din primele trei trimestre de anul trecut arată o deteriorare rapidă, cu o rată a creditelor neperformante de 27% – rata este de 40% în Grecia, unde banca are jumătate din expunerea totală – şi aici vorbim de credite nu de obligaţiuni în default. Pierderile la nouă luni erau de peste un miliard de euro – peste 5% din PIB al Cipru.

Pierderile erodează rapid capitalul şi, în aceste condiţii, banca avea nevoie rapidă de recapitalizare, pentru a păstra în continuare lichiditatea ieftină şi de urgenţă de la Banca Centrală Europeană, care ajunsese să întindă linii de credit de 9 miliarde de euro. Mai mult, în pericol era şi Bank of Cyprus, cea mai mare bancă din ţară, care avea o gaură de 730 de milioane de euro în necesarul de capital, conform testelor de stres.

La active de 30 de miliarde de euro, şi depozite de 17,8 miliarde de euro, din care 10,2 miliarde de euro în Cipru, Laiki era prea mare pentru ca micuţa ţară mediteraneană, cu un PIB de 18 miliarde de euro, să o salveze de una singură. Bank of Cyprus, un pic mai sănătoasă (rata creditelor neperformante de 17,1%), avea active de 36,2 miliarde de euro şi depozite de 27,9 miliarde de euro (dintre care 18,5 miliarde de euro în Cipru).

În această situaţie grea, în care nici ruşii nu au vrut să intre, toată lumea financiară spera că precedentul se va menţine.

Prostul obicei al statelor europene

O economie prea mică pentru nişte bănci atât de mari, Ciprul nu putea proceda la susţinerea totală a sistemului bancar.

Guvernul de la Nicosia spera la o înţelegere de tipul Spaniei, în care ţările din zona euro, care încă nu erau la terapie intesivă prin acordurile de bailout, să pună bani din Mecanismul European de Stabilitate şi să capitalizeze băncile cu probleme. Acestea au primit deja 37 de miliarde de euro din cele 100 de miliarde promise la sfârşitul anului trecut. Dar nu au fost primele. Au fost naţionalizate total sau parţial sau au primit fonduri substanţiale de la stat – pe care multe încă nu le-au înapoiat:

Northern Rock (naţionalizată), Lloyds şi Royal Bank of Scotland în Marea Britanie, Fortis şi SNS Reaal (naţionalizate) în Olanda, Anglo Irish Bank (naţionalizată), Allied Irish Bank, Bank of Ireland în Irlanda, Dexia (naţionalizată), în Belgia, Franţa şi Luxemburg, Hypo Alpe, KA Finanz (naţionalizate), Volksbanken, Raiffeisen Bank International şi Erste în Austria şi lista continuă cu băncile spaniole, printre care notabil este cazul Dexia – toate au fost salvate cu bani de la contribuabili.

Banii de la stat presupun contribuţia directă a cetăţenilor. Dacă încasările la bugetul de stat nu cresc suficient, în ciuda faptului că toată Europa a crescut taxele şi impozitele, atunci aceste costuri se duc în deficit. Şi deficitul bugetar e mai greu de finanţat în aceste vremuri.

***

Domnul Dijsselbloem ne-a anunţat că, de acum, modelul bail out-ului de stat nu mai este aplicabil, în ciuda faptului că ţara în care este ministru de finanţe tocmai a naţionalizat cea de-a treia bancă din sistem (SNS Reaal). De acum, cei care şi-au asumat riscul de a credita o bancă trebuie să-şi asume şi pierderile, dacă e nevoie, fie ei invesitori sau deponenţi.

La trei ore după ce a spus lucrurilor pe nume şi a trimis pieţele pe roşu,  Dijsselbloem a  retras declaraţiile incendiare: „Ciprul este un caz specific (…) nu reprezintă un model”.