Piaţa electro-IT din România a crescut anul trecut cu 9,2% faţă de anul anterior, până la 2,5 miliarde de euro, ritmul de creştere fiind inferior ultimilor patru ani, arată un studiu GfK pus a dispoziţie de retailerul electroIT Flanco. Aceasta în condiţiile în care 2015 a adus un plus de 13%, iar în 2014 creşterea anuală a fost de 13,7%.
Cea mai importantă schimbare a anului trecut constă însă în dinamica segmentului IT (laptopuri, desktopuri, tablete, monitoare, gaming) care a scăzut pentru prima dată din 2013. „IT-ul este singura categorie care scade semnificativ, cu minus 12,6%, pe aproape toate segmentele cu excepţia celor destinate gaming-ului”, au declarat oficialii Flanco, potrivit cărora şi la Flanco au scăzut vânzările de produse IT cu aproximativ 10%.
De asemenea, şi monitoarele ar înregistrat un plus de 3,9%. În rest, s-au raportat scăderi de 14% la laptopuri, 11% la desktopuri şi de 27% la tablete. La gaming, lansarea Xbox One S, a Playstation Pro, Playstation VR au generat creşteri valorice ale vânzărilor de 50%. Perifericele au crescut şi ele cu 6%.
Creştere de 127% la televizoarele 4K
În ceea ce priveşte segmentele cu cea mai dinamică creştere, din datele GfK, vânzările de electrocasnice mari au crescut cu 21%, până la 577 de milioane de euro, electronicele au raportat vânzări de 463 de milioane de euro, cu 20,3% peste nivelul din 2015, electrocasnicele mici au ajuns la o piaţă de 178 de milioane de euro cu 20% peste nivelul din 2015, iar telecomul a cunoscut o creştere de 12% până la 824 de milioane de euro.
Mai precis, anul trecut s-au vândut 1,4 milioane de televizoare faţă de 1,05 milioane în 2015 (plus 22% în valoare). Focusul a fost pe TV-urile de ultimă generaţie, dar şi pe cele cu diagonale mari, astfel că vânzările de televizoare 4K s-au majorat cu 127%, smart-urile au crescut cu 26%, iar televizoarele cu diagonala mai mare de 60 de inci cu 55%.
Referitor la electrocasnicele mari, în 2016 românii şi-au cumpărat 1,1 milioane de frigidere şi maşini de spălat faţă de 900.000 cu un an în urmă. GfK menţionează un plus de 34% la incorporabile, 26% la uscătoare de rufe, 40% la maşinile de spălat vase şi 30% la combine frigorifice no frost.
Totodată, vânzările pe segmentul telecom s-au majorat cu 12% din punct de vedere valoric. Anul trecut, s-au cumpărat 3,5 milioane de telefoane inteligente, faţă de 3,2 milioane anul trecut.
Românii cheltuiesc online 5 milioane de euro pe zi
Din datele GfK, piaţa din România este în continuare preponderent offline însă are potenţial de creştere în ceea ce priveşte comerţul online. Astfel, 43% dintre români cumpără atât online cât şi offline, în timp ce 6% dintre clienţi cumpără exclusiv online, iar 51% exclusiv offline. Valoarea cumpărăturilor online a depăşit anul trecut 1,8 miliarde euro, (fără servicii) cu 30% mai mult față de 2015. În medie, cumpărătorul online a făcut 8,4 achiziții/an, valoarea medie a cumpărăturilor online fiind de 5 milioane euro pe zi.
De asemenea, 35-40% din totalul cumpărăturilor online s-au realizat prin intermediul telefoanelor mobile, iar 44,9% dintre plăţi s-au făcut online cu cardul.