EXCLUSIV Premieră: Înalta Curte decide că dobânda BCR dintr-un contract de credit e abuzivă

Magistraţii de la ÎCCJ au declarat ca abuzivă clauza BCR prin care banca are dreptul să calculeze „discreţionar” dobânda creditului, în temeiul legii 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Decizia a venit în cazul Munteanu, dosarul 17947/3/2011, un litigiu pornit în martie 2011 la Tribunalul Bucureşti. Clientul BCR, beneficiarul unui credit imobiliar din 2008, a cerut instanţei să constate ca fiind abuzive mai multe clauze din contract, care se referă la modul de calcul a dobânzii, la comisionul de administrare şi cel de acordare, precum şi la clauza care permite băncii să declare scadenţa anticipată a creditului dacă valoarea garanţiei scade sub cea de la momentul acordării împrumutului.

În martie 2012, Tribunalul a dat doar parţial dreptate clientului, reprezentat de casa de avocatură Piperea şi Asociaţii. A dispus eliminarea comisioanelor şi restituirea sumelor aferente, dar nu s-a atins de clauza de dobândă.

Decizia a fost atacată cu apel de ambele părţi, şi Curtea de Apel a dat dreptate întru totul clientului în noiembrie 2012, când a dispus şi modificarea clauzei de dobândă.

Dobânda de la sediul BCR

BCR a utilizat în contractele de credit ipotecare/imobiliare o dobândă fixă în primul an, urmată de o rată formată din „dobânda de referinţă variabilă”, la care se adauga o marjă fixă. După primul an, dobând creditului creştea de la 5,5-7,5% la peste 10%, în momentul în care se aplica dobânda internă.

Iată cum arată clauza din contractul lui D. Munteanu – aceasta variază faţă de alte contracte doar în privinţa nivelului dobânzii din primul an şi a nivelului marjei:

„La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4% pe an şi este fixă în primele 12 luni şi variabilă ulterior. Dobânda fixă se menţine constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepţiile prevăzute la pct. 7 şi 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 procente”.

Curtea de Apel a decis să înlocuiească DRV cu Euribor la care se adaugă marja fixă iniţială de 1,5 puncte procentuale. La fel ca în cazul tuturor contractelor BCR, la momentul emiterii OUG 50/2010, banca a crescut marja fixă de dobândă la peste 9 pp.

În apel, după pronunţarea deciziei, clientul a venit cu o cerere de completare, prin care să se stabilescă cotaţia Euribor folosită la calculul dobânzii. Curtea de Apel a hotărât ca dobânda să varieze în funcţie de Euribor la o lună – un indicator folosit mai rar de către bănci în contracte, fiind preferate scadenţele la trei şi şase luni.

ÎCCJ, teritoriu interzis pentru clienţi, până acum

BCR, prin avocaţii de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, a făcut recurs la ÎCCJ. Până la cazul Munteanu, BCR a avut câştig de cauză în toate acţiunile care au ajuns la instanţa supremă, şase la număr – o parte din ele fiind acţiuni întemeiate pe OUG 50/2010, lege modificată între timp, iar celelalte s-au bazat doar adiacent pe legea 193/2000 fiind cu obiectul obligaţia de a face, nu acţiuni în constatare. De altfel, cei de la BCR au evidenţiat în ultimii ani că hotărârile instanţei cu cel mai înalt grad din România le-au fost favorabile, chiar dacă au pierdut mai multe procese în ţară, aşa că aveau motive să fie încrezători că ÎCCJ le va fi favorabilă şi de această dată. Aceştia au câştigat un proces inclusiv printr-o contestaţie în anulare la ÎCCJ – în cazul Voda – o procedură extraordinară foarte rar admisă de instanţe.

ÎCCJ a judecat recursul în noiembrie 2013 şi a admis în parte cererea BCR. La momentul afişării pe portalul instanţelor a acestei decizii, nu era clar ce anume a hotărât Înalta Curte.

ÎCCJ: clauza de dobândă variabilă este abuzivă

Potrivit motivării redactate recent şi studiată de ECONOMICA.NET, judecătorii au hotărât că formula DRV este abuzivă, dar că instanţa de apel a greşit când a intervenit în contract înlocuind o clauză abuzivă cu o nouă formulă (Euribor + 1,5 pp). Legea 193/2000 şi directiva europeană din care se trage, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene spun că instanţa constată caracterul abuziv al unei clauze şi dispune eliminarea acestei din contract ca fiind nulă.

Iată ce spune ÎCCJ despre dobânda BCR:

„În discuţie este ultima teză (dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, n. red) a acestei clauze care consfinţeşte caracterul său abuziv, de vreme ce dobânda variabilă este raportată la o dobândă stabilită discreţionar de către bancă şi nu la indici de referinţă obiectivi verificabili şi care să ofere părţii posibilitatea de a înţelege mecanismul de formare al acestei dobânzi.

În speţă, banca a exclus din mecanismul de formare al dobânzii criteriul obiectiv al pieţei financiare, stabilind un element subiectiv, favorabil propriei sale politici financiare dând posibilitatea băncii ca, indiferent de creşterea sau diminuarea indicelui EURIBOR, dobânda să nu scadă niciodată, aceasta urmând a fi adoptată prin creşterea marjei fixe, operând astfel o ajustare automată care să menţină dobânda la nivelul dorit.

Astfel, deşi indicele EURIBOR a scăzut de la momentul încheierii contractului fiind de 5% în anul 2008 şi ajungând la 0,6% în 2010, ratele calculate de către bancă nu au fost modificate în sensul diminuării lor astfel cum era firesc. Sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, clauza nefiind negociată direct cu intimatul consumator, au fost încălcate principiile bunei credinţe, creându-se astfel în detrimentul acestuia un semnificativ dezechilibru”, se arată în motivarea ÎCCJ.

Iată ce spune ÎCCJ despre clauza (art . 8.4) care permite băncii declararea scadenţei anticipate a creditului dacă valoarea garanţiilor constituite de reclamant scade sub valoarea creditului rămas de plată.

„Indiferent de contextul legal aplicabil, dezechilibrul contractual generat de art . 8.4 din condiţiile generale este evident întrucât operează un transfer inechitabil al riscurilor din sarcina băncii creditoare (care a impus şi a acceptat o garanţie de o anumită valoare) în sarcina consumatorulu i (care nu a făcut altceva decât să se conformeze cerinţelor impuse de către bancă)”.

De asemenea, ÎCCJ este de acord şi cu decizia Curţii de apel de a elimina „clauza prevăzută de art. 9 lit. a CE se referă la comisionul de acordare a creditului în cuantum de 2,5%, iar la art. 9 lit. b din contractul de credit se reglementează plata comisionului de administrare în cuantum de 0,05%”.

Judecătorii consideră că BCR introdus aceste prevederi contractuale pentru a se pune la adăpost faţă de orice riscuri şi critică faptul că destinaţia comisioanelor nu a fost inclusă în contract, astfel încât să fie cunoscută de client.

„Inserarea în contract a tuturor acestor clauze denotă intenţia evidentă a băncii de a se ţine la adăpost de apariţia oricărui risc care îi poate diminua câştigul prin transferarea integrală a acestuia către consumator (…)

Justificările recurentei pe tot parcursul desfăşurării litigiului cu privire la elementele componente ale dobânzii, la scopul pentru care au fost percepute comisioanele, destinaţia acestora trebuiau să se regăsească în cuprinsul contractului de credit la momentul încheierii acestuia astfel încât să ofere consumatorului toate informaţiile necesare în raport de care să încheie sau nu contractul respectiv”.

ÎCCJ: dezechilibru semnificativ între prestaţiile băncii şi prestaţiile consumatorului

În premieră, ÎCCJ spune că aceste clauze referitoare la dobândă şi comisioane – costurile unui credit – sunt abuzive în temeiul legii 193/2000, fiind încadrabile în anexa legii. Până la această decizie, ÎCCJ a spus în celelalte dosare pe legea 193/2000 că aceste elemente reprezintă preţul contractului, şi astfel nu pot fi considerate abuzive, acest lucru fiind contrar legii.

„Instanţa de apel a dat o corectă şi legală interpretare a dispoziţiilor contractuale raportate atât la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, ale OUG nr. 50/201O, cât şi ale Directivei 93/13/CEE , reţinând, în esenţă, faptul că aceste clauze denotă un dezechilibru semnificativ între prestaţiile băncii şi prestaţiile consumatorului, acordând băncii un drept discreţionar de a modifica acordul de voinţă format la momentul semnării contractului de credit.

Interpretarea dată de către instanţa de apel este în concordanţă cu Legea nr. 193/2000, cât şi cu Directiva 93/13/CEE care conţin o listă a clauzelor care sunt considerate de drept abuzive, printre altele, fiind considerată abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii să crească preţul, modificarea preţului în funcţie de modificarea unei rate de pe piaţa financiară pe care furnizorul nu o poate controla nefiind o clauză abuzivă.

Este evident că s-a produs un dezechilibru contractual atâta vreme cât banca poate modifica în mod unilateral cuantumul dobânzilor sau al comisioanelor, creştere justificată prin apariţia unor creşteri suplimentare pe parcursul derulării contractului, costuri care nu sunt prevăzute în contract”.

ÎCCJ: Contractele de credit nu sunt negociate, sunt impuse de bancă

Judecătorii consideră că BCR nu poate susţine că aceste contracte de credit au fost negociate şi reprezintă voinţa părţilor, fiind vorba de contracte preformulate, asupra cărora clientul nu are nicio pârghie de intervenţie.

„Alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienţilor în baza unui model validat în prealabil de B.N.R., „libertatea de voinţă” a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este şi ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabileşte scoringul/ratingul clientului, elemente în funcţie de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului”, se arată în motivare.

ÎCCJ: contractul nu rămâne fără dobândă. Aceasta se înlocuieşte cu una negociată

Astfel, după ce constată că BCR a utilizat clauze abuzive, ÎCCJ spune că instanţa de apel a greşit când a venit să pună o altă dobândă în contract, substituindu-se voinţei părţilor.

„Astfel, instanţa judecătorească nu poate interveni, în sensul modificării, unei clauze contractuale, substituindu-se astfel acordului de voinţă al părţii. Stabilirea modului de calcul al dobânzii, urmare a declarării nulităţii clauzei iniţiale care prevedea acest calcul, nu este în atribuţia instanţei judecătoreşti, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părţi.

Instanţa de judecată poate elimina o clauză contractuală , ca efect al constatării/declarării nulităţii acesteia, însă nu o poate înlocui, chiar şi în situaţia din speţa în care există norme legale imperative cu privire la dobânda din contractele de credit”.

Apoi urmează o precizare a judecătorilor care ar putea reprezenta o ameninţare pentru client. Clauza de dobândă – eliminată din contract – va fi înlocuită cu o altă dobândă, rezultată din negociere.

„Astfel, atâta vreme cât nu mai există o clauză în contract cu privire la modul de calcul al dobânzii, clauză asupra căreia instanţa nu poate dispune, urmând a fi negociată de către părţi, cererea de restituire integrală a sumelor plătite nedatorat nu poate fi primită.

Faptul că a fost înlăturată din contract clauza care stabileşte dobânda nu presupune faptul că intimatul nu mai datorează nici un fel de dobândă, inclusiv pentru perioada aferentă părţii din credit datorate până la data introducerii prezentei acţiuni, chiar în condiţiile în care s-a constatat că respectiva clauză era abuzivă.

Obligaţia băncii de restituire a dobânzii subzistă însă nu poate fi vorba despre o restituire integrală astfel cum a solicitat intimatul reclamant”, se arată în decizia instanţei.

Astfel, deşi BCR a utilizat o clauză abuzivă şi instanţa a decis să o elimine, tot instanţa trimite consumatorul să negocieze cu banca pentru că trebuie să existe o dobândă în contract. Rămâne de văzut cum va fi pusă în aplicare o astfel de decizie, având în vedere că până în acest moment cele două părţi nu au reuşit să se înţeleagă. Este puţin probabil ca banca să ofere clientului costurile de creditare pe care acesta le câştigase în apel, şi vom vedea mai jos şi de ce.

Piperea: contractul a rămas fără costuri

Gheorghe Piperea, avocatul clientului, spune că în acest moment contractul nu mai are costuri, acestea fiind eliminate după decizia Curţii de Apel şi cea a ÎCCJ.

„În acest moment, acest contract este un contract fără costuri (dobânzi, comisioane etc).

Decizia asta este prima în care ÎCCJ dă câştig de cauză clienţilor, arătând că DRV este evident clauză abuzivă. A se observa ca până acum BCR a câştigat pe chestii procedurale (clienţii au cerut obligaţie de a face acolo unde trebuia, de fapt, să ceara eliminarea clauzelor din contract) sau pe litigii pe OUG 50/2010 sau în câteva litigii cu ANPC. Eu am facut acţiunea în baza legii 193/2000. E prima care se judecă la ÎCCJ. Şi prima câştigată irevocabil”, spune Piperea.

BCR: îi vom oferi clientului o dobândă similară cu cea standard

„Respectăm legea, reglementările bancare şi protecţia drepturilor consumatorilor. Putem ajuta clienţii cu probleme financiare prin restructurarea şi reeşalonarea datoriilor, dar nu îi putem ajuta pe cei care încearcă să evite plata creditelor contractate, fiind încurajaţi în această direcţie de către avocaţi care urmaresc doar câştigurile proprii din intermedierea acestor litigii.

În ceea ce priveşte aspectele legale, 6 sentinţe de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au stabilit faptul că toate clauzele privind dobânda variabilă din contractele supuse analizei sunt clare si exprimă voinţa reală a părţilor. ÎCCJ a confirmat fără echivoc faptul că niciunei instanţe nu îi este permis să treacă peste termenii conveniţi de părţi în contract, interpretand greşit actul de voinţă al părţilor sau atribuindu-i un alt înţeles.

Şi în acest caz, sentinţa ÎCCJ privitoare la clauza de dobânda a criticat constatarea identităţii între „dobânda de referinţă variabilă” şi Euribor, stabilind faptul că instanţa de apel nu avea dreptul să impună unilateral clauza de dobândă şi solicitand părţilor să cadă de acord. Banca va oferi o dobânda similară ofertei standard pentru clienţii persoane fizice şi care respectă costurile sale de finanţare„, se arată în poziţia BCR faţă de cazul de faţă.

Oferta de credite ipotecare în euro a BCR în momentul de faţă nu este deloc avantajoasă pentru clienţi, prin comparaţie cu ceea ce oferă competitorii. Dobânda anuală efectivă pentru un credit cu dobândă variabilă este de 7,51-7,72% (Euribor 6M + 6,75/6,95%), în funcţie de profilul clientului. De altfel, BCR a anunţat, cu mai bine de un an în urmă, că se va axa pe creditarea în lei inclusiv în cazul împrumuturilor pentru casă, astfel că oferta băncii la euro este mult mai proastă decât cea la lei. Competitorii practică marje de dobândă în jurul a 5 pp la creditele în euro.

BCR, trei procese cu ANPC pentru eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a chemat în instanţă BCR în trei litigii privind clauzele abuzive din contracte. Acţiunile au început după 1 octombrie 2013, astfel că potrivit modifcărilor la legea 193/2000, o decizie favorabilă ANPC ar urma să producă efecte la nivelul întregului portofoliu de clienţi ai BCR prin eliminarea acestor clauze din toate contractele. Totodată, în acelaşi tip de acţiune formulată împotriva BCR mai sunt chemate în instanţă alte şapte bănci.

BCR mai are încă două procese de grup cu clienţii reprezentaţi de Piperea la ÎCCJ. Într-un dosar care a avut termen ieri, avocaţii de la NNDKP au solicitat o amânare, acordată de instanţă pentru data de 27 mai. Un alt grup are termen în această săptămână.

Nu e prima decizie în care clauza de dobândă este eliminată

Aceasta nu este prima decizie a unei instanţe din România de a elimina clauza de dobândă a BCR. În cel puţin un caz, instanţa a dispus eliminarea DRV, astfel că acel credit a rămas fără dobândă.