Președintele Iohannis a semnat acordul bilateral de securitate cu Ucraina

Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi, la Washington, acordul bilateral de securitate între cele două ţări, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 11 iul. 2024, 19:25
Președintele Iohannis a semnat acordul bilateral de securitate cu Ucraina

Preşedintele român a fost însoţit la ceremonia de semnare de ministrul de externe, Luminiţa Odobescu, de ministrul apărării, Angel Tîlvăr, şi de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. Alături de preşedintele Ucrainei, s-a aflat, printre alţii, şi ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba.

Textul acordului politic semnat de România cu Ucraina este asemănător cu cele semnate de alte state, vizând domenii de cooperare cu relevanţă pentru consolidarea capacităţii Ucrainei de a se apăra şi de a combate agresiunea rusă, în conformitate cu prevederile Cartei ONU, şi pentru întărirea securităţii României.

Acordul sistematizează, practic, cooperarea existentă între România şi Ucraina în diverse domenii, stabilind, în acelaşi timp, un cadru politic pentru continuarea acestei cooperări şi identificând o serie de direcţii de acţiune prioritare, în beneficiul ambelor părţi şi în beneficiul securităţii regionale. Liniile de negociere au fost aprobate de preşedintele şi prim-ministrul României, iar acordul reafirmă angajamentele politice din declaraţiile semnate de preşedinţii celor două state în iunie şi, respectiv, octombrie 2023.

Acordul semnat de România include şi domenii de interes specific în relaţia bilaterală, inclusiv aspecte legate de angajamentul Ucrainei de a continua reformele necesare în parcursul său european şi euroatlantic, de respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, de cooperare în combaterea criminalităţii transfrontaliere.

Documentul semnat la Washington are strict valoare politică, nu juridică.

Declaraţia prevede în mod expres faptul că implementarea angajamentelor şi a cooperării se face în conformitate cu legislaţia naţională, europeană şi internaţională aplicabilă.

În acelaşi timp, toate activităţile ce decurg din acest acord se desfăşoară în limitele resurselor existente, ţinând cont de interesele părţii române.

Acordurile semnate de Ucraina cu semnatarii Declaraţiei G7+, între care şi România, au fost lansate public, pe marginea Summitului aniversar al NATO de la Washington, la 11 iulie 2024. Cu această ocazie a fost lansat şi un Pact pentru Ucraina (Ukraine Compact) la care participă toate statele care s-au asociat la Declaraţia G7+ şi ulterior au semnat acorduri bilaterale de securitate cu Ucraina.

Numărul mare de state participante confirmă soliditatea sprijinului internaţional pentru Ucraina în actualul context de securitate, dar şi pe termen lung. Semnarea acordului politic bilateral şi participarea României la acest pact sunt dovada poziţiei consecvente de sprijin pentru Ucraina şi corespund interesului de securitate al României ca Ucraina să respingă agresiunea rusă.

Ucraina a încheiat acorduri cu 22 de semnatari ai Declaraţiei G7+, inclusiv Uniunea Europeană, şi continuă negocierile cu toţi ceilalţi semnatari. Aceste acorduri confirmă relevanţa şi importanţa deosebită a Declaraţiei şi a sprijinului internaţional pentru Ucraina. Toate aceste acorduri au o structură asemănătoare, prezentând sprijinul deja oferit şi identificând priorităţi pentru cooperarea viitoare cu Ucraina, cu accent asupra cooperării în domeniul militar şi de securitate, în sens larg, dar fără a se limita strict la aceasta.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul le recomandă francezilor aflați în Iran să părăsească țara cât mai repede
Parisul le recomandă francezilor aflați în Iran să părăsească țara cât mai repede
Franţa i-a îndemnat vineri pe francezii "care s-ar afla încă în Iran" să părăsească această ţară "cât mai repede", din cauza riscului "agravat" de escaladare militară între Israel şi......
Moscova acuză YouTube că cenzurează conținutul la cerea Washingtonului și amenință cu represalii
Moscova acuză YouTube că cenzurează conținutul la cerea Washingtonului și amenință cu represalii
Ministerul rus de Externe a acuzat vineri YouTube că, la ordinul Statelor Unite, cenzurează conţinutul şi împiedică ...
ONIV cere anularea ordinului ministrului Agriculturii privind suspendarea activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină
ONIV cere anularea ordinului ministrului Agriculturii privind suspendarea activităţilor de lansare a rachetelor antigrindină
Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) solicită anularea ordinului ministrului Agriculturii privind ...
OMV Petrom începe din 3 septembrie plata dividendelor speciale
OMV Petrom începe din 3 septembrie plata dividendelor speciale
Compania OMV Petrom a anunțat astăzi Bursa de Valori București că, în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale ...