Petrom a ieftinit carburanţii în mai multe benzinării din ţară. Motorină sub 4,7 lei, benzină la 4,9 lei – UPDATE

Petrom a ieftinit, pe 8 decembrie 2015, motorina comercializată în staţiile proprii cu patru bani, iar benzina cu trei bani pe litru. Motorina deja scăzuse încă de săptămâna trecută sub cinci bani pe litru în mai multe benzinării din Capitală, iar în anumite zone din ţară a ajuns la sub 4,7 lei pe litru, cel mai mic preţ din ultimii ani. Scăderile vin pe fondulprăbuşirii preţului petrolului. Ieri, preţul barilului a scăzut cu peste 6%, până aproape de minimul ultimilor şapte ani, după decizia OPEC de a menţine producţia la cotele actuale, cu mult peste nivelul cererii. După câteva ore, în staţiile Petrom din Odorheiu Secuiesc, preţurile au revenit la nivelul de ieri.  După ora 16, în staţia de pe strada Beclean numărul 284, preţul motorinei a scăzut, din nou, la 4,69 lei/litru. În staţia de referinţă din Bucureşti menţionată de ECONOMICA.NET (Şoseaua Alexandriei numărul 166) preţurile au rămas reduse.
Economica.net - mar, 08 dec. 2015, 08:14
Petrom a ieftinit carburanţii în mai multe benzinării din ţară. Motorină sub 4,7 lei, benzină la 4,9 lei - UPDATE

În staţia din Şoseaua Alexandriei, sectorul 5, motorina standard costă 4,94 lei pe litru, iar benzina standard are un preţ de 5,02 lei pe litru, în timp ce, pe Şoseaua de Centură, comuna Chitila, aceasta costă 4,96 de lei pe litru. În strada Jiului, sectorul 1, motorina costă 4,96 lei pentru un litru lei pe litru.

În Odorheiu Secuiesc motorina standard costa 4,69 lei/litru, în ambele staţii din oraş care sunt şi cele mai ieftine din ţară. După câteva ore, în staţiile Petrom din Odorheiu Secuiesc, preţurile au revenit la nivelul de ieri: 4,73 lei/litru. După ora 16, în staţia de pe strada Beclean numărul 284, preţul motorinei a scăzut, din nou, la 4,69 lei/litru.

În staţia de pe Şoseaua Bucureşti-Constanţa 920002, Slobozia,  motorina standard costă 4,82 lei/litru, iar benzina a ajuns la 4,95 lei/litru.

În Moldova, în localitatea Buhuşi, benzina a ajuns la 4,92 lei/litru. De altfel, în Moldova preţul benzinei este cel mai mic din ţară.

Diferenţele între regiuni ale preţului carburanţilor din aceeaşi reţea de distribuţie se justifică prin considerente de transport, cerere şi nivelul de dezvoltare al populaţiei. Astfel, în Moldova, Secuime, Dobrogea(fără Constanţa) sau Lunca Dunării, carburanţii sunt semnificativ mai ieftini decât în marile oraşe ale ţării, Muntenia de Nord sau Ardeal.

Preţurile carburanţilor sunt pe o pantă descendentă. În ultimele cinci luni, motorina a pierdut 90 de bani pe litru iar benzina aproximativ la fel.

Preţurile benzinei şi motorinei comercializate la noi în ţară sunt direct legate de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere şi de cursul de schimb. La rândul lor, cotaţiile carburanţilor sunt legate de preţul barilului de ţiţei. Cum, în ultimele luni, barilul a coborât de la 65 la 43 de dolari iar cursul de schimb a rămas relativ constant, distribuitorii de carburanţi au fost nevoiţi să scadă preţurile produselor comercializate.

Preţul carburanţilor diferă între diverse staţii din ţară, chiar şi în cadrul aceleiaşi firme. Oscilaţiile pot fi şi de 5%, sau chiar mai mult.
Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea propriede circa 550 de staţii. Principalii concurenţi sunt Rompetrol, Lukoil şi Mol. Petrom este controlată din anul 2004 de compania austriacă OMV.

UPDATE:  După câteva ore, în staţiile Petrom din Odorheiu Secuiesc, preţurile au revenit la nivelul de ieri. După ora 16, în staţia de pe strada Beclean numărul 284, preţul motorinei a scăzut, din nou, la 4,69 lei/litru. În staţia de referinţă din Bucureşti menţionată de ECONOMICA.NET (Şoseaua Alexandriei numărul 166) preţurile au rămas reduse. 

Te-ar mai putea interesa și
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) îşi exprimă profunda îngrijorare şi dezacordul faţă de modificarea recentă a prevederilor art. 5 alin. (5) din OUG privind......
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti l-a numit, vineri, pe Dumitru-Remus Vulpescu în funcţia de director ...
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
PartnerVet anunță integrarea clinicii veterinare Trivet din Cluj-Napoca în portofoliul său de clinici partenere. Această ...
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează ...