Calendarul de liberalizare a preţului la gaze până în 2018: Scumpire de 30% în total, 5% pe an. Prima dată, la 1 iulie

Liberalizarea pieţei gazelor pentru consumatorii casnici din România va fi încheiată când preţul gazului din producţia internă atinge nivelul de pe bursă. La datele de tranzacţionare de acum, acest nivel va fi de 78 de lei/MWh, de la 53,3 lei/MWh în prezent. FMI ceruse iniţial 90 de lei/MWh, însă Guvernul a reuşit să negocieze un preţ ţintă de 78 de lei/MWh
Sorin Andone - mie, 03 iun. 2015, 09:12
Calendarul de liberalizare a preţului la gaze până în 2018: Scumpire de 30% în total, 5% pe an. Prima dată, la 1 iulie

Preţul gazului pentru populaţie va creşte în medie cu circa 5% pe an până în 2018, potrivit calendarului de liberalizare al pieţei reglementate convenit cu FMI. Conform unor surse din Guvern, prima ajustare de preţ se va face de la 1 iulie, când preţul pe care îl plătesc consumatorii casnici va creşte cu circa 6%.

„Preţul gazului va creşte cu câte 6 lei/MWh în fiecare an, până în 2018. Am reuşit să convingem FMI să ne oprim la 78 de lei/MWh, de la 90 de lei/MWh cât doreau ei iniţial”, arată sursele.

Calendarul de liberalizare presupune niveluri de preţ pentru gazul intern de 60 de lei/ MWh pentru 2015, 66 de lei/MWh în 2016, 72 de lei/MWh în 2017 şi 78 de lei/MWh în 2018, nivel la care scumpirile se vor opri. Apoi, se va face o analiză de piaţă, şi dacă preţul gazelor interne încă este sub preţul pieţei, scumpirile vor continua în ritm mai redus până în 2021, explică sursele citate.

Preţul mărfii gaz contează în proporţie de 46% în preţul final pe care îl plătim în factură. Scumpirea gazului din intern, conform înţelegerii cu FMI va fi de 68% până în 2018, însă, având în vedere ponderea lui în preţul final, factura va creşte cu aproximativ 30%.

Memorandumul  de înţelegere cu FMI, din care face parte şi calendarul de liberalizare al preţului gazelor, se aprobă azi în sedinţă de Guvern.

La 1 aprilie, preţul gazului pe care îl plătesc clienţii GDF Suez a scăzut cu 10%, în timp ce, pentru clienţii E.ON, a crescut cu 1,5%. Având în vedere ajsutarea de la 1 iulie, rezultă că, în a doua parte a acestui an, abonaţii GDF Suez vor plăti gazul cu circa 2 – 3% sub nivelul de la 1 ianuarie, în timp de abonaţii E.ON vor plăti un gaz mai scump cu 8% faţă de începutul de an.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...