Preţurile la energia electrică pentru populaţie vor fi plafonate timp de trei ani

Darius Vâlcov, consiler guvernamental al premierului, a declarat că preţurile la energie electrică vor fi plafonate timp de trei ani.
Economica.net - vin, 21 dec. 2018, 19:23
Preţurile la energia electrică pentru populaţie vor fi plafonate timp de trei ani

Vâlcov a declarat că, la începutul fiecărui an, ANRE va stabili o metodologie prin care preţurile la energie electrică pentru consumatorii finali să poată fi plafonate, timp de trei ani. Aceasta este una dintre prevederile Ordonanţei aprobate azi de Guvern.

Iniţial, în prima formă a Ordonanţei nu s-a vorbit despre plafonarea preţurilor la energie electrică, ci despre reglementarea de către ANRE.

Vâlcov a mai afirmat că metodologia va fi prezentată în ianuarie.

Taxa de pe cifra de afaceri a companiilor din energie va fi de 2%, redusă de la 3%, cât era în varianta iniţială, şi se va aplica și companiilor din domeniul energiei termice, în condiţiile în care vineri dimineaţă PSD şi ALDE ar fi convenit ca producătorii de energie termică şi cei care produc în cogenerare ar fi urmat să fie exceptaţi, potrivit unor surse din ALDE. Ulterior, Vâlcov a revenit şi a spus că taxa „nu se va aplica şi pentru termie”.

„Am discutat cu companiile din domeniul energetic înainte de a adopta aceste măsuri”, a spus Vâlcov.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Mediului anunță reluarea lucrărilor la Barajul de acumulare Vârfu Câmpului, din nordul Moldovei
Ministerul Mediului anunță reluarea lucrărilor la Barajul de acumulare Vârfu Câmpului, din nordul Moldovei
Lucrările la Barajul de acumulare Vârfu Câmpului vor fi reluate, după ce Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat joi în consultare publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă......
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici și a alocat aproape 1,65 de miliarde de lei pentru electrificarea liniei de cale ferată Răduleşti – Giurgiu Nord
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici și a alocat aproape 1,65 de miliarde de lei pentru electrificarea liniei ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici şi alocarea sumei de 1,649 ...
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
Statele Unite resping în mod categoric decizia CPI de a emite mandate de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu și Yoav ...
"Statele Unite resping în mod categoric decizia Curţii (Penale Internaţionale, CPI) de a emite mandate de arestare împotriva ...
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
SUA impun sancțiuni împotriva a 50 de bănci rusești, pentru a le limita accesul la sistemul financiar internațional
Executivul american a anunţat joi o serie de sancţiuni ce vizează circa 50 de bănci ruseşti pentru a limita "accesul ...