Producţia europeană la culturile de iarnă este peste media ultimilor cinci ani. România bate recordul la şapte culturi

România ar putea avea anul acesta producţii la hectar peste media ultimilor cinci ani la şapte dintre cele mai importante culturi agricole de iarnă, indică ultima prognoză a Comisiei Europene. Fermierii care au cultivat rapiţă, floarea soarelui şi orz vor avea cele mai mari câştiguri, producţia fiind cu până la 19% mai mare faţă de media ultimilor cinci ani.
Economica.net - mie, 27 iul. 2016, 21:00
Producţia europeană la culturile de iarnă este peste media ultimilor cinci ani. România bate recordul la şapte culturi

Chiar dacă acum în unele zone ale ţării s-a instalat seceta, culturile agricole de iarnă din România au beneficiat de cele mai bune condiţii meterologice, arată prognoza din iulie realizată de Comisia Europeană. Potrivit documentului citat, în România şi Bulgaria – unde a fost cea mai propice vreme pentru agricultură – producţiile medii la hectar vor ajunge la niveluri record dacă ne raportăm la media ultimilor cinci ani. „Condiţiile meteo au fost favorabile în mod particular în Bulgaria şi România, unde prognoza pentru culturile de iarnă indică atingerea unui nou record al randamentelor. Acestea vor fi mari şi în insula Iberică şi Ungaria, în timp ce în celelalte state UE producţiile se apropie de media ultimilor cinci ani. Excepţie fac Polonia, Grecia şi Cipru unde prognoza este defavorabilă, cu producţii medii sub media ultimilor cinci ani”, se specifică în raportul Comisiei Europene. 

Rapiţa – cea mai mare creştere a randamentelor

Potrivit estimărilor experţilor europeni, România ar putea avea randamente mai mari faţă de media ultimilor cinci ani la şapte dintre cele mai importante culturi. Astfel, pentru rapiţă, experţii mizează pe o producţie medie de 2,73 de tone la hectar, cu 19,3% mai mare faţă de media ultimilor cinci ani şi cu 9% peste cea de anul trecut. La nivelul UE, producţia medie de rapiţă la hectar ajunge la 3,2 tone, cele mai mari randamente fiind obţinute de fermierii din Belgia (4,27 tone la hectar), Danemarca (4,15 tone la hectar) şi Germania (3,86 de tone la hectar). România a cultivat anul trecut 383.000 de hectare cu rapiţă 

Floarea-soarelui şi orzul – creşteri ale randamentelor de peste 16% 

Cu un randament estimat la 2,1 tone la hectar, culturile de floarea-soarelui din România sunt printre puţinele care au performat mai bine decât în ultimii cinci ani când media indica cu 16,4% mai puţin (1,81 tone la hectar). Faţă de anul trecut, fermierii ar putea câştiga cu 19,6% mai mult, dar rămân cu randamentele uşor mai jos de media UE care este estimată anul acesta la 2 tone la hectar. Cel mai mare randament îl va avea Grecia- 2,57 tone la hectar.

În ceea ce priveşte culturile de orz de iarnă, fermierii ar putea obţine anul acesta un plus de 16,3% la hectar faţă de media ultimilor cinci ani, producţia medie fiind estimată la 3,96 tone la hectar. Comparativ cu anul trecut, creşterea este de 1,4%, iar producţia medie din UE este de 5,9 tone la hectar.

Anul trecut, România a cultivat cu floarea-soarelui 1 milion de hectare şi cu orz 462.000 de hectare.

Cultura de porumb îşi revine

În ceeace priveşte porumbul, România rămâne cel mai mare producător european, randamentul la hectar crescând la 4,37 tone , cu 15,1% peste media ultimilor cinci ani şi cu  37,1% peste 2015- un an slab pentru fermierii care au mizat pe această cultură. La nivelul statelor membre, producţia medie la porumb este de 7,42 tone la hectar, cu 7,1% peste media ultimilor cinci ani.

În 2015, România a cultivat porumb pe o suprafaţă de 2.5 milioane de hectare.

Randamente de peste 42 de tone la hectarul cultivat cu sfeclă de zahăr

O altă supriză plăcută a acestui an vine de la cultivatorii de sfeclă de zahăr. Potrivit estimărilor, aceştia vor raporta o creştere a randamentului de 14,7% raportat la media ultimilor ani şi cu 6,9% faţă de 2015. Vor obţine astfel, în medie, 42,1 tone de msfeclă de zahăr la fiecare hectar cultivat, mai puţin decât este media UE ce se ridică la 73.18 tone la hectar.

Anul trecut, fermierii au cultivat cu sfeclă de zahăr doar 26 de mii de hectare de teren.

Producţia de grâu se apropie de 4 tone le hectar

Creşteri vor fi anul acesta şi la producţia de grâu (plus 13,8% faţă de media ultimilor cinci ani şi 2,65 faţă de anul trecut) şi triticale (plis 12,2% faţă de media ultimilor cinci ani şi 8,7% faţă de anul trecut). Fermierii vor obţine, în medie, 3,92 tone de grâi şi respectiv 3,78 de triticale la hectar.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...